ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3204/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei

Constanța, reclamanții D.N., P.E. și D.R. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții R. S.A., Direcția de Telecomunicații Constanța și Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației București, ca instanța să constate

nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra pământului, în suprafață de 590 mp, situat în localitatea Mangalia, în

temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

terenul în litigiu, dobândit prin succesiune, a fost dat în administrarea

pârâtei R. SA, prin reformarea unor hotărâri ale Consiliului Local Mangalia.

S-a susținut că în temeiul acestor

acte administrative, s-a obținut certificatul de atestare seria M 12 nr. 0053

din 17 septembrie 1998, pentru o suprafață de teren care include și terenul în

discuție.

S-a precizat că obiectul cererii îl

constituie desființarea unui act dobândit în procesul de privatizare, actele

administrative ale autorității locale neavând caracter de înstrăinare.

Prin sentința civilă nr. 12990 din

17 iunie 2002, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a

instanței sesizate, invocată de pârâtul secund și în baza art. 158 C. proc.

civ., raportat la dispozițiile art. 3 pct. 1 din același cod, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că obiectul litigiului îl constituie anularea unui certificat de

atestare a dreptului de proprietate, care emană de la un organ administrativ,

împrejurare în care acesta poate fi contestat numai pe calea jurisdicției de

contencios administrativ.

Împotriva acestei sentinței au

declarat recurs reclamanții, iar Tribunalul Constanța, secția civilă, prin

decizia nr. 2465 din 11 octombrie 2002, a admis excepția nulității recursului,

ca urmare a nemotivării în termen, invocată de intimatul Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și, în temeiul art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., a constatat nul recursul declarat de reclamanți.

Cauza a fost înregistrată, urmare a

declinării, la secția civilă a Curții de Apel Constanța care, prin încheierea

nr. 11 din 3 februarie 2003, a dispus trecerea ei la secția de contencios

administrativ a aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 18/CA din 3

martie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a

respins excepția de necompetență materială, ca nefondată și a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamanților, reținând nerespectarea procedurii

prealabile a sesizării organului emitent al actului, prevăzut de art. 5 din

Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8

și 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea cererii, casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

În motivarea recursului au susținut,

în esență, că instanța a dat o interpretare total improprie naturii juridice a

actului contestat și a aplicat greșit legea, iar hotărârea atacată a fost

motivată pe temeiuri străine pricinii, având drept consecință încălcarea

regulilor de competență materială.

Reclamanții au considerat că

instanța de fond, în mod greșit a reținut cauza spre soluționare, în loc să

declanșeze un conflict negativ de competență.

Au precizat, totodată, că instanța a

suprimat din motivarea hotărârii, ciclul procesual al recursului împotriva

hotărârii de declinare și, soluționând excepția de necompetență, a omis să

corecteze eroarea Tribunalului Constanța, lăsând astfel unei instanțe

inferioare în grad să hotărască asupra competenței celei superioare.

În fine, a susținut că având în

vedere natura cauzei, Curtea de Apel Constanța nu avea competența soluționării

acesteia.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate și cu

dispozițiile art. 304 și ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că

recursul este nefondat.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria M 12 nr. 0053 din 17 septembrie 1998, a fost emis în

cadrul procedurii speciale reglementate de H.G. nr. 834/1991, de

intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor, în calitate de autoritate a

administrației publice centrale, în favoarea unei unități din subordinea sa,

având astfel caracterul de act administrativ de autoritate.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate își păstrează natura juridică de act administrativ, legalitatea

lui putând fi pusă în discuție în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990 și după

intrarea în circuitul civil, prin nașterea de raporturi juridice în alte ramuri

de drept.

Această împrejurare are relevanță în

privința anulării și revocării actului de către organul administrativ emitent

sau cel superior acestuia, iar nu pentru exercitarea controlului de legalitate

al instanțelor de contencios administrativ.

În atare situație, instanța de fond,

în mod corect, a stabilit că certificatul de atestare contestat reprezintă un

act administrativ supus controlului judecătoresc în condițiile Legii nr.

29/1990 și față de natura juridică a actului, a respins excepția de

necompetență materială invocată de reclamanți.

Prin urmare, recurenții au invocat

fără temei necompetența materială a Curții de Apel Constanța, care s-a

pronunțat în primă instanță asupra acțiunii în anulare, în conformitate cu

dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Fiind incidente dispozițiile Legii

contenciosului administrativ, reclamanții aveau obligația să efectueze

procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din legea menționată, la autoritatea

publică emitentă a actului administrativ contestat, respectiv la Ministerul

Comunicațiilor, care a eliberat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, a cărui anulare s-a solicitat.

Neîndeplinirea acestei proceduri

afectează însăși admisibilitatea acțiunii, sancțiunea fiind respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, așa cum corect a procedat instanța de fond.

Față de cele de mai sus, se constată

că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar motivele de recurs

fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.N.,

P.E. și D.R. împotriva sentinței civile nr. 18 din 3 martie 2003 a Curții de

Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2003.