ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.N. a solicitat, obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2426 din 9 iunie 2009, constatând că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată, a respins cererea reclamantului B.N. ca rămasă fără obiect și a obligat pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești să-i plătească reclamantului 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, recurentul a susținut, în esență, faptul că în cauză nu erau îndeplinite condițiile legale pentru acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 274-275 C. proc. civ. doar partea care a pierdut procesul poate fi obligată la achitarea acestor cheltuieli, or, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești nu a pierdut procesul - acțiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect - și mai mult, a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată, arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost examinată și avizată pozitiv.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând în acest sens, în esență, faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 31 martie 2009, recurentul-pârât nu oferise încă un răspuns cererii sale și nu o analizase în Comisia pentru Cetățenie, acest lucru având loc abia după aproape două luni, în cursul procesului, respectiv la data de 18 mai 2009. S-a susținut astfel, că raportat la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești se afla în culpă față de pârât. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul mai înainte de a formula acțiunea pe rolul instanței de contencios, s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, solicitându-i urgentarea soluționării cererii sale, cereri la care ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns.

Astfel fiind, pârâtul nu poate fi exonerat de obligația achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, acesta deși avea posibilitatea împiedicării litigiului prin soluționarea la timp a cererii reclamantului, a procedat la soluționarea cererii doar ulterior declanșării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului cheltuieli, pe care, în mod temeinic și legal, instanța de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

De altfel, în practica sa anterioară Înalta Curte de Casație și Justiție, (a se vedea în acest sens decizia Secției Contencios administrativ nr. 3513 din 16 octombrie 2008) a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul sesizării instanței, și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului. În aceste condiții, față de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este nefondat, astfel încât art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.