ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.N. a solicitat, obligarea pârâtului Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești, la soluționarea

cererii de redobândire a cetățeniei române

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2426 din 9

iunie 2009, constatând că cererea de redobândire a cetățeniei

române a fost soluționată, a respins cererea reclamantului B.N. ca

rămasă fără obiect și a obligat pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești

să-i plătească reclamantului 200 de lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea

ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul a susținut, în

esență, faptul că în cauză nu erau îndeplinite

condițiile legale pentru acordarea cheltuielilor de judecată, aceasta

întrucât potrivit dispozițiilor art. 274-275 C. proc. civ. doar partea

care a pierdut procesul poate fi obligată la achitarea acestor cheltuieli,

or, Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești nu a pierdut procesul - acțiunea fiind

respinsă ca rămasă fără obiect - și mai mult, a

recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată,

arătând prin întâmpinarea formulată că cererea acestuia a fost

examinată și avizată pozitiv.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului arătând în acest sens, în

esență, faptul că la data introducerii cererii de chemare în

judecată, 31 martie 2009, recurentul-pârât nu oferise încă un

răspuns cererii sale și nu o analizase în Comisia pentru

Cetățenie, acest lucru având loc abia după aproape două

luni, în cursul procesului, respectiv la data de 18 mai 2009. S-a susținut

astfel, că raportat la momentul depunerii cererii de chemare în

judecată, Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești se afla în culpă față de pârât.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la

prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va

putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai

dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din analiza actelor dosarului rezultă că, în

cauză, reclamantul mai înainte de a formula acțiunea pe rolul

instanței de contencios, s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului,

solicitându-i urgentarea soluționării cererii sale, cereri la care

ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns. Astfel fiind, pârâtul nu

poate fi exonerat de obligația achitării cheltuielilor de

judecată, întrucât, acesta deși avea posibilitatea împiedicării

litigiului prin soluționarea la timp a cererii reclamantului, a procedat

la soluționarea cererii doar ulterior declanșării litigiului,

prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului

cheltuieli, pe care, în mod temeinic și legal, instanța de fond a

apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

De altfel, în practica sa anterioară Înalta Curte de

Casație și Justiție, (a se vedea în acest sens decizia

Secției Contencios administrativ nr. 3513 din 16 octombrie 2008) a

apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de

judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea

cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când

cererea este respinsă ca rămasă fără obiect

față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în

cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul

sesizării instanței, și astfel culpa procesuală a părții

exista în momentul declanșării litigiului.

În aceste condiții, față de cele

arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

este nefondat, astfel încât art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile

nr. 2426 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2010.