ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2299/2010

Asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată sub nr. 481/116/2009 pe rolul Tribunalului Călărași la data 27 februarie 2009, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206.889 lei, cu dobândă legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii, sumă ce reprezintă: 110.000 lei, diferența sumă de adjudecare nelegală a sediului reclamantei; 36.000 lei, lipsă de folosință a sediului adjudecat nelegal; 23.083 lei, cheltuieli cu amenajarea unui nou sediu social; 32.895 lei, onorarii plătite avocaților în procesele cu pârâta; 3.840 lei, cheltuieli judiciare și 1.071 lei cheltuielile de executare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Tribunalul a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară de evaluare a imobilului adjudecat de pârâtă. La termenul din data de 9 iulie 2009, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor solicitate, arătând că reduce creanța la valoarea de 124.071 lei, cu titlu de daune. Prin sentința comercială nr. 929 din 9 iulie 2009, Tribunalul Călărași a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că reclamanta nu poate cere diferența dintre prețul de adjudecare a imobilului și valoarea de piață a acestuia, întrucât apartamentul a făcut obiectul unei executări silite nefondate, valoarea de executare fiind stabilită de comun acord cu debitoarea, în speță, reclamanta, astfel încât aceasta nu-și poate invoca propria culpă.

În plus, reclamanta ar fi trebuit să exercite altă cale procedurală, în speță, contestația la executare, neputând să solicite pe calea dreptului comun despăgubiri, conform art. 998 – art. 999 C. civ. Instanța de fond a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, întrucât evaluarea apartamentului s-a făcut chiar de către debitoare. Cât privește cheltuielile judiciare, tribunalul a arătat că reclamanta trebuia să precizeze aceste cheltuieli în mod defalcat, pentru fiecare proces în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 27 august 2009. În motivarea apelului declarat, apelanta - reclamantă a arătat că motivările instanței de fond sunt vădit nefondate, astfel: Motivarea că executarea silită este desființată este nefondată, întrucât s-a admis contestația la executare silită a apelantei din prezenta cauză și s-a anulat executarea silită începută de intimată, conform probelor de la dosar. Apelanta - reclamantă a arătat că și motivarea instanței de fond privind invocarea propriei culpe de către reclamantă este nefondată, întrucât, în speță, intimata este cea care a încălcat legea, făcând din reclamantă un debitor aparent și deposedându-l de sediul social.

Motivarea instanței de fond în sensul că apelanta - reclamantă nu poate cere daune pe cale separată, ci doar pe calea contestației la executare, vizează, în fapt, inadmisibilitatea cererii, care, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., trebuia pusă în discuția părților, în caz contrar fiind încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. Apelanta - reclamantă a arătat că, în speță, a dovedit și culpa intimatei - pârâte care a falsificat factura fiscală în care a specificat că a livrat apelantei - reclamante 151 tone de floarea-soarelui, în valoare de 1.541.000 lei, factură în baza căreia a fost pusă în executare fila CEC emisă de apelantă cu titlu de garanție.

Prin decizia comercială nr. 92 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de apelanta SC C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 299 din 9 iulie 2009 a Tribunalului Călărași, a fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Călărași. Instanța de apel a pus în discuția părților, din oficiu, excepția necompetenței Tribunalului Călărași, ca primă instanță. Examinând motivul învederat, relativ la competența instanței de executare, în speță, judecătoria, având în vedere că în cauză este vorba despre o întoarcere a executării silite, văzând și dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 4041 C. proc.

civ.: ”în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”, iar potrivit art. 404 C. proc. civ.:”În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării (...). Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Analizând aceste texte de lege prin raportare la acțiunea de față, având în vedere și precizările făcute de apelanta - reclamantă, instanța de apel a apreciat că, în speță, apelanta - reclamantă a solicitat întoarcerea executării silite desființată prin admiterea contestației la executare a apelantei, în sensul prevăzut de art. 4041 C. proc. civ., respectiv prin restabilirea situației anterioare acestei executări, legea, în speță, art. 404 1 C. proc. civ., permițând inclusiv reactualizarea creanțelor cu indicele de inflație. În speță, instanța de apel a apreciat că, respingând acțiunea, în fond, pe motiv că reclamanta nu are deschisă această cale conform art. 998 – art. 999 C. civ., instanța de fond a adus atingere dreptului părții implicate la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât, pe de o parte, potrivit dreptului procesual civil, în speță art. 84 C. proc.

civ., calificarea în drept a cererilor de chemare în judecată o face instanța judecătorească, iar pe de altă parte, în cauză, calea procedurală era cea reglementată de art. 4041 C. proc. civ., instanța de judecată fiind obligată să facă o atare încadrare juridică, conform art. 129 C. proc. civ., potrivit principiului rolului activ al judecătorului în procesul civil. Fată de cele arătate anterior, relativ la calificarea acțiunii de fond drept o cerere de întoarcere a executării silite, instanța de apel, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., a reținut că, în speță, competența de judecată în primă instanță a cauzei revine judecătoriei, ca instanță de executare, iar nu Tribunalului.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.: ”Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Din coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile 4042 alin. (3) C. proc. civ., care face trimitere, în materie de întoarcere a executării silite, la instanța judecătorească competentă potrivit legii, având în vedere că acest ultim text de lege este plasat în cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Despre executarea silită", instanța de apel a apreciat că trimiterea din partea finală a textului 4042 alin. (3) C. proc. civ. la instanța competentă potrivit legii, nu poate viza dispozițiile art. 2 C. proc.

civ., ci dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, instanța competentă în materie de executare silită. O atare interpretare este impusă și de faptul că întoarcerea executării este reglementată în codul de procedură civilă ca o fază a executării silite însăși, executare care este tratată drept o procedură specială, în care plenitudinea de competență revine instanței de executare, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL Călărași, aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că obiectul cererii l-ar constitui întoarcerea executării.

Dacă reclamanta ar fi dorit întoarcerea executării ar fi solicitat restituirea sediului social și nu obligarea pârâtei la daunele produse prin executare silită, așa cum de fapt a solicitat. 2. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece în mod greșit a reținut această instanță că reclamanta ar fi solicitat restituirea imobilului, și deci întoarcerea executării deși reclamanta solicitase doar obligarea pârâtei la daunele produse prin executare. 3. Hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4041 și art. 4043 C. proc. civ., în sensul că în cazul unei cereri de repunere în situația anterioară, în afara procedurii executării silite, competența nu revine Judecătoriei Călărași, ci, ținând cont de valoarea litigiului, care este de peste 100.000 lei, competența revine Tribunalului Călărași, în primă instanță.

La data de 15 iunie 2010 intimata pârâtă SC I. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, solicitând totodată, soluționarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, iar prin hotărârea pronunțată nu s-a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, deoarece, prin felul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o diferență de bani, reprezentând daunele suferite în urma unei executări silite nefondate, fapt ce echivalează, așa după cum în mod legal a reținut și instanța de apel, cu o cerere de întoarcere a executării silite și nu cu o acțiune de drept comun.

2. Nu poate fi reținută nici critica cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 4041 și art. 4043 C. proc. civ., deoarece, în cazul unei cereri de întoarcere a executării silite, restabilirea situației anterioare executării se dispune, potrivit art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., de instanța care a desființat titlul executoriu sau actele de executare (deci de instanța de executare), iar în cazul în care nu s-a luat măsura restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii ([art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.], instanță care nu poate fi decât cea competentă în materie de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., respectiv, în cauza de față - Judecătoria Călărași, așa după cum în mod legal a reținut și instanța de apel. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Călărași împotriva deciziei comerciale nr. 92 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.