ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2299/2010

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 481/116/2009

pe rolul Tribunalului Călărași la data 27 februarie 2009,

reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 206.889 lei, cu dobândă

legală aferentă de la data rămânerii definitive a

hotărârii, sumă ce reprezintă: 110.000 lei, diferența

sumă de adjudecare nelegală a sediului reclamantei; 36.000 lei,

lipsă de folosință a sediului adjudecat nelegal; 23.083 lei, cheltuieli

cu amenajarea unui nou sediu social; 32.895 lei, onorarii plătite

avocaților în procesele cu pârâta; 3.840 lei, cheltuieli judiciare și

1.071 lei cheltuielile de executare, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul a încuviințat

reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză tehnică

imobiliară de evaluare a imobilului adjudecat de pârâtă.

La termenul din data de 9 iulie

2009, reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor solicitate,

arătând că reduce creanța la valoarea de 124.071 lei, cu titlu

de daune.

Prin sentința comercială nr.

929 din 9 iulie 2009, Tribunalul Călărași a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că reclamanta nu poate cere

diferența dintre prețul de adjudecare a imobilului și valoarea

de piață a acestuia, întrucât apartamentul a făcut obiectul unei

executări silite nefondate, valoarea de executare fiind stabilită de

comun acord cu debitoarea, în speță, reclamanta, astfel încât aceasta

nu-și poate invoca propria culpă. În plus, reclamanta ar fi trebuit

să exercite altă cale procedurală, în speță,

contestația la executare, neputând să solicite pe calea dreptului

comun despăgubiri, conform art. 998 – art. 999 C. civ.

Instanța de fond a apreciat

că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile

îmbogățirii fără justă cauză, întrucât evaluarea

apartamentului s-a făcut chiar de către debitoare.

Cât privește cheltuielile

judiciare, tribunalul a arătat că reclamanta trebuia să

precizeze aceste cheltuieli în mod defalcat, pentru fiecare proces în parte.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, la data de 27 august 2009.

În motivarea apelului declarat,

apelanta - reclamantă a arătat că motivările instanței

de fond sunt vădit nefondate, astfel:

Motivarea că executarea

silită este desființată este nefondată, întrucât s-a admis

contestația la executare silită a apelantei din prezenta cauză

și s-a anulat executarea silită începută de intimată,

conform probelor de la dosar.

Apelanta - reclamantă a

arătat că și motivarea instanței de fond privind invocarea

propriei culpe de către reclamantă este nefondată, întrucât, în

speță, intimata este cea care a încălcat legea, făcând din

reclamantă un debitor aparent și deposedându-l de sediul social.

Motivarea instanței de fond în

sensul că apelanta - reclamantă nu poate cere daune pe cale

separată, ci doar pe calea contestației la executare, vizează,

în fapt, inadmisibilitatea cererii, care, conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., trebuia pusă în discuția părților, în caz contrar

fiind încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, conform art. 6 alin.

(1) din C.E.D.O.

Apelanta - reclamantă a

arătat că, în speță, a dovedit și culpa intimatei - pârâte

care a falsificat factura fiscală în care a specificat că a livrat

apelantei - reclamante 151 tone de floarea-soarelui, în valoare de 1.541.000

lei, factură în baza căreia a fost pusă în executare fila CEC

emisă de apelantă cu titlu de garanție.

Prin decizia comercială nr. 92

din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a fost admis apelul declarat de apelanta SC C. SRL împotriva sentinței

comerciale nr. 299 din 9 iulie 2009 a Tribunalului Călărași, a

fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre

competentă soluționare la Judecătoria Călărași.

Instanța de apel a pus în

discuția părților, din oficiu, excepția necompetenței

Tribunalului Călărași, ca primă instanță.

Examinând motivul învederat, relativ

la competența instanței de executare, în speță,

judecătoria, având în vedere că în cauză este vorba despre o

întoarcere a executării silite, văzând și dispozițiile art.

297 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut

următoarele:

Potrivit art. 4041 C. proc. civ.:

”în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau

însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la

întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare

acesteia”, iar potrivit art. 404 C. proc. civ.:”În cazul în care instanța

judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de

executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași

hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării

(...). Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare

executării în condițiile alin. (1) și (2) cel

îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești

competente potrivit legii”.

Analizând aceste texte de lege prin

raportare la acțiunea de față, având în vedere și

precizările făcute de apelanta - reclamantă, instanța de

apel a apreciat că, în speță, apelanta - reclamantă a

solicitat întoarcerea executării silite desființată prin

admiterea contestației la executare a apelantei, în sensul prevăzut

de art. 4041 C. proc. civ., respectiv prin restabilirea situației

anterioare acestei executări, legea, în speță, art. 404 1 C.

proc. civ., permițând inclusiv reactualizarea creanțelor cu indicele

de inflație.

În speță, instanța de

apel a apreciat că, respingând acțiunea, în fond, pe motiv că

reclamanta nu are deschisă această cale conform art. 998 – art. 999 C.

civ., instanța de fond a adus atingere dreptului părții

implicate la un proces echitabil, potrivit art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta

timp cât, pe de o parte, potrivit dreptului procesual civil, în speță

art. 84 C. proc. civ., calificarea în drept a cererilor de chemare în

judecată o face instanța judecătorească, iar pe de

altă parte, în cauză, calea procedurală era cea

reglementată de art. 4041 C. proc. civ., instanța de judecată

fiind obligată să facă o atare încadrare juridică, conform art.

129 C. proc. civ., potrivit principiului rolului activ al judecătorului în

procesul civil.

Fată de cele arătate anterior,

relativ la calificarea acțiunii de fond drept o cerere de întoarcere a

executării silite, instanța de apel, în baza art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. raportat la art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., a reținut

că, în speță, competența de judecată în primă

instanță a cauzei revine judecătoriei, ca instanță de

executare, iar nu Tribunalului.

Sub acest aspect, instanța de

apel a reținut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.:

”Instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel".

Din coroborarea acestui text de lege

cu dispozițiile 4042 alin. (3) C. proc. civ., care face trimitere, în

materie de întoarcere a executării silite, la instanța

judecătorească competentă potrivit legii, având în vedere

că acest ultim text de lege este plasat în cartea a V-a a Codului de

procedură civilă, intitulată „Despre executarea

silită", instanța de apel a apreciat că trimiterea din

partea finală a textului 4042 alin. (3) C. proc. civ. la instanța

competentă potrivit legii, nu poate viza dispozițiile art. 2 C. proc.

civ., ci dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv,

instanța competentă în materie de executare silită.

O atare interpretare este

impusă și de faptul că întoarcerea executării este

reglementată în codul de procedură civilă ca o fază a

executării silite însăși, executare care este tratată drept

o procedură specială, în care plenitudinea de competență revine

instanței de executare, astfel cum aceasta este definită de

dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC C. SRL Călărași, aducându-i

următoarele critici:

interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, în

sensul că obiectul cererii l-ar constitui întoarcerea executării.

Dacă reclamanta ar fi dorit

întoarcerea executării ar fi solicitat restituirea sediului social și

nu obligarea pârâtei la daunele produse prin executare silită, așa

cum de fapt a solicitat.

apel cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece în mod

greșit a reținut această instanță că reclamanta

ar fi solicitat restituirea imobilului, și deci întoarcerea

executării deși reclamanta solicitase doar obligarea pârâtei la

daunele produse prin executare.

apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 4041 și art. 4043 C. proc. civ.,

în sensul că în cazul unei cereri de repunere în situația

anterioară, în afara procedurii executării silite, competența nu

revine Judecătoriei Călărași, ci, ținând cont de

valoarea litigiului, care este de peste 100.000 lei, competența revine

Tribunalului Călărași, în primă instanță.

La data de 15 iunie 2010 intimata

pârâtă SC I. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat, solicitând totodată,

soluționarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, iar prin

hotărârea pronunțată nu s-a interpretat în mod greșit actul

juridic dedus judecății, deoarece, prin felul în care a fost formulată

cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o

diferență de bani, reprezentând daunele suferite în urma unei

executări silite nefondate, fapt ce echivalează, așa după

cum în mod legal a reținut și instanța de apel, cu o cerere de

întoarcere a executării silite și nu cu o acțiune de drept

comun.

nici critica cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 4041

și art. 4043 C. proc. civ., deoarece, în cazul unei cereri de întoarcere a

executării silite, restabilirea situației anterioare executării

se dispune, potrivit art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., de instanța care a

desființat titlul executoriu sau actele de executare (deci de

instanța de executare), iar în cazul în care nu s-a luat măsura

restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea

cere instanței judecătorești competente potrivit legii ([art. 4042

alin. (3) C. proc. civ.], instanță care nu poate fi decât cea

competentă în materie de executare silită, potrivit

dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, în cauza de

față - Judecătoria Călărași, așa după

cum în mod legal a reținut și instanța de apel.

Având în vedere cele de mai sus, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul

reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C. SRL Călărași împotriva deciziei comerciale nr. 92

din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 17 iunie 2010.