ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1077/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „O” SA  mpotriva sentinței

civile nr.33 din 27 martie 2002   a Curții de Apel Suceava – Secția

comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-au prezentat:  recurenta reclamantă SC „O” SA  prin

consilierul juridic B.C. și intimații pârâți Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Suceava, ambii prin consilierul juridic B.C., lipsind

intimata pârâtă Administrația Financiară Rădăuți.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic  B.C. a susținut recursul solicitând admiterea acestuia cu

referire la notele scrise.

Reprezentanta

Ministerului Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Aceleași

concluzii de respingere a recursului a pus și procurorul.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava – Secția

comercială și de contencios administrativ sub nr.4865 din 28 august

2000, reclamanta SC „O” SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Suceava, solicitând ca în contradictoriu cu

aceste părți să se dispună anularea procesului verbal de

control din 18 noiembrie 1999, Hotărârea nr.6/1999 emise de Administrația

Financiară Rădăuți, Dispoziția nr.17/2000 și

Decizia nr.1075/2000 emise de Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava și Ministerul

Finanțelor Publice, acte prin care a fost obligată să vireze la

bugetul de stat suma de  62.386.684 lei TVA aferent unor  contracte de

asociere.

Prin

sentința nr.207 din 18 decembrie 2000 Curtea de Apel Suceava – Secția

comercială și de contencios administrativ a  admis acțiunea

și a anulat actele administrative, exonerând reclamanta de plata sumei de

62.386.684 lei. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a

reținut că în cauză greșit au stabilit TVA organele

financiare pentru că fiind derulate contracte de asociere în

participațiune, repartizarea profitului între asociați nu se supune

TVA,  ca în cazul contractului de închiriere.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava, iar

Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ

prin Decizia nr.3752 din 20 noiembrie 2001 a admis recursul, casat

sentința și a trimis dosarul spre rejudecare la aceeași

instanță, pentru a introduce în cauză și emitentul actului

de control, respectiv Administrația Financiară

Rădăuți.

Curtea

de Apel Suceava – Secția comercială și contencios administrativ

a înregistrat cauza sub nr.182/2002 și respectând îndrumările din

decizia de casare, a rejudecat acțiunea pronunând sentința nr.33 din

27 martie 2002, respingând acțiunea ca nefondată.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a  reținut că în conformitate

cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.512/1998 trebuiau colectate și

virate TVA, după cum și situația că pentru  contractele de

asociere în participațiune nu a respectat prevederile regulamentului emis

în aplicarea Legii nr.82/1991.

Împotriva

sentinței nr.33 din 27 martie 2002 a declarat recurs reclamanta criticând

soluția în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre

nelegală și netemeinică, nerespectând voința

părților, care au încheiat contracte de  asociere în

participațiune reglementate de prevederile art.251 la  255 Cod comercial,

făcând deci o interpretare nelegală a unor convenții ale

părților. Al doilea motiv de recurs se referă la aplicarea greșită

a dispozițiilor legale privind plata TVA, atât timp cât la asociații

contractului repartizarea profitului nu este supus TVA.

Analizând

recursul sub aspectul criticilor formulate și a prevederilor art.304 Cod

procedură civilă, Curtea constată că recursul este

nefondat.

Prin

procesul verbal din 18 noiembrie 1999 se constată de organele financiare

abilitate că reclamanta, pentru operațiunile derulate în baza

contractelor de asociere în participațiune încheiate cu diverși

agenți economici, nu a transmis deconturile de venituri și cheltuieli

la sfârșitul perioadei de  raportare.

Potrivit

art.101 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, Legea

nr.82/1991, cheltuielile și veniturile determinate de  operațiunile

asocierilor în participațiune se contabilizează distinct de

către unul din asociați, conform contractului de asociere.

La

sfârșitul perioadei de raportare, cheltuielile și veniturile

înregistrate pe naturi se transmit pe bază de  decont fiecărui

asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.

În

același sens sunt și prevederile pct.11.12 din Hotărârea

Guvernului nr.512/1998 prin care au fost aprobate normele de aplicare a O.G.

nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, modificate și

completate prin Hotărârea Guvernului nr.336/1999, din care rezultă

că drepturile și obligațiile prevăzute de

reglementările legale privind TVA revin asoiatului care

contabilizează cheltuielile și veniturile, potrivit contractului

încheiat între părți.  Mai rezultă că sumele decontate

între părți fără respectarea prevederilor menționate

la alineatul precedent se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele

prevăzute de lege.

Este

deci de observat că organul de control ca și instanța  prin

sentința nr.33/2002 nu  au interpretat  convențiile încheiate de

reclamantă,  ci au constatat prin verificarea făcută  că

reclamant nu a respectat prevederile legale referitoare la înregistrarea în

contabilitate a operațiunilor derulate conform contractelor. Nerespectând

obligația de a transmite la sfârșitul perioadei de decontare

deconturile de venituri și cheltuieli, cum se cere de prevederile

pct.11.12 din  Hotărârea Guvernului nr.512/1998, au fost supuși la

plata TVA aferentă.

Reclamanta

recurentă nu a respectat reglementările deja menționate, astfel

că în conformitate cu prevederile art.34 din Ordonanța Guvernului

nr.3/1992 ea datorează și majorări de întârziere aferente pentru

TVA necalculată și neplătită la buget. Aceste

obligații nu s-au stabilit prin interpretarea clauzelor contractelor de

asociere, ci datorită nerespectării de către reclamanta

recurentă a prevederilor legale citate.

Față

de considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat,

urmând deci a fi respins  în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC „O” SA împotriva sentinței

civile nr.33 din 27 martie 2002   a Curții de Apel Suceava – Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  18 martie 2003.