ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 242/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 586 pronunțată la

13 februarie 2001 de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios

administrativ, s-a admis recursul declarat de SC D.K. & C. SRL București

împotriva sentinței civile nr. 154 din 14 februarie 2000 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a casat sentința cu

trimitere spre rejudecare pe un aspect formal, acela al încălcării

dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. referitor la necitarea Administrației

Financiare sector 3 București și, pe fond, acela al interpretării normelor

legale referitoare la perceperea de T.V.A. în contractul nr. 711/1994.

Cauza a fost înregistrată la Curtea

de Apel București la 6 iunie 2001 sub nr. 1100, iar prin sentința civilă nr.

1279 pronunțată la 4 octombrie 2001 s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC D.K. & C. SRL București, în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București și

Administrația Financiară sector 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond conformându-se și dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., citând în cauză și

emitenta procesului verbal nr. 134246/1997 – Administrația Financiară sector 3

București, a reținut în legătură cu art. 9.7 din H.G. nr. 1178/1996, că nu s-a

invocat nici un moment nelegalitatea acestei hotărâri, ci s-a făcut referire la

faptul că aceasta și-a găsit aplicabilitatea față de perioada controlată numai

4 luni.

Legat de acest aspect, instanța de

fond a arătat că reclamanta nu a făcut dovezi în legătură cu contractul de vânzare

a produselor de către furnizorul din Coreea pentru a se putea verifica

existența clauzei referitoare la gratuitatea pentru cumpărător a pieselor și a

serviciilor pentru înlocuirea lor pentru reparații, bunuri pentru care s-a

achitat T.V.A. la transferul proprietății.

În aceeași situație, instanța de

fond a precizat că în mod corect Ministerul Finanțelor a dispus desființarea

capitolului din procesul verbal 134245 din 18 iunie 1997 și din dispoziția nr.

88/1997 referitor la suma de 27.225.609 lei T.V.A. plus 14.423.857 lei pentru

ca organele emitente să recalculeze aceste obligații și pentru a i se da

posibilitatea reclamantei să justifice cu documente cota 0 T.V.A. în sensul

pct. 9.7 din H.G. nr. 1178/1996, aferentă facturilor externe de consultanță.

Referitor la suma de 29.392.952 lei

ce reprezintă taxa aferentă pieselor de schimb livrate societăților de service

cu titlu gratuit, necesare reparațiilor în perioada de garanție, instanța a

reținut că Ministerul Finanțelor învestit să se pronunțe dacă această

operațiune este asimilată cu livrările de bunuri pentru care se datorează

T.V.A., a pronunțat o decizie corectă.

Potrivit art. 2 pct. 22 din O.G. nr.

3/1992, republicată, privind T.V.A. se asimilează cu livrările de bunuri și

prestările de servicii, „preluarea de către agentul economic a unor bunuri în

vederea folosirii sub orice formă, în scop personal sau pentru a fi puse la

dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit”.

În acest sens instanța a reținut că

Normele aprobate prin H.G. nr. 1178/1996 de aplicare a O.G. nr. 3/1992 nu

retroactivează (hotărârea fiind dată în executarea legii - ordonanței), ci

numai explică art. 2 pct. 2.2., pentru corecta aplicare a O.G. nr. 3/1992,

pentru respectarea voinței legiuitorului, în sensul că sunt asimilate cu

livrările de bunuri și prestările de servicii și preluarea de către agentul

economic a unor bunuri din producție proprie sau după caz achiziționate pentru

care s-a exercitat dreptul de deducere. În vederea folosirii sub orice formă în

scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau

juridice în mod gratuit.

În acest context cheltuielile cu

piesele de schimb nu intră în excepția prevăzută de art. 2 pct. 2.2. din O.G.

nr. 3/1992, deoarece această excepție vizează bunurile acordate gratuit în

limita plafoanelor până la care sunt deductibile fiscal cheltuielile de

protocol, sponsorizare, ori nu este cazul în speță.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

reclamanta SC D.K. & C. SRL București, invocând nelegalitatea și

netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului întemeiat pe

art. 304 pct. 8 și 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a

apreciat în mod eronat că decizia Ministerului Finanțelor, contestată, nu o

vatămă, contrazicându-se în această argumentare cu constatările ulterioare prin

care s-a menținut virarea la bugetul statului a sumei de 47.618.858 lei, din

aceasta 20.392.952 lei reprezentând taxa aferentă pieselor de schimb livrate

societăților de service, cu titlu gratuit, necesare reparațiilor în garanție.

S-au mai invocat și dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu

încălcarea legii și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare,

hotărâtor în dezlegarea pricinii.

În susținerea acestui motiv,

recurenta a precizat că a invocat numeroase excepții de procedură asupra cărora

Curtea de Apel a omis să se pronunțe, referitoare la nulitatea procesului

verbal nr. 134245 din 20 iunie 1997, la neconstituționalitatea dispozițiilor

9.7 din Normele Metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 3/1992, republicată,

aprobate prin H.G. nr. 1178/1996.

Referitor la aplicarea greșită a

legii, recurenta a susținut că nu a invocat niciodată inaplicabilitatea art. 2

alin. (2) pct. 2.2 din O.G. nr. 3/1992, ci doar faptul că, deși impozabile,

livrărilor de piese de schimb folosite la reparațiile în perioada de garanție,

urmează să li se aplice T.V.A., însă acesta la cota 0 conform art. 17 din O.G.

nr. 3/1992.

De asemenea, s-a mai arătat că în

cazul în care nu se constată în speță aplicabilitatea art. 17 lit. c) din O.G.

nr. 3/1992, în cauză sunt aplicabile alte norme cu caracter special derogatoriu

și anume cele prevăzute la art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 3/1992 referitoare la

cota de 18%.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând recursul,

reținând, totodată, și precizarea făcută de recurentă cu ocazia dezbaterii

acestuia, că în mod greșit s-a susținut la motivul 2 că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la neconstituționalitatea pct. 7 și 9 din H.G. nr.

1178/1996, constată următoarele:

- Prin decizia nr. 553 din 19 martie

1999 Ministerul Finanțelor a respins contestația recurentei-reclamante pentru

suma de 20.392.952 lei reprezentând T.V.A., aferentă livrărilor de piese de

schimb utilizate în perioada de garanție și a desființat capitolul din procesul

verbal nr. 134245/18 iunie 1997 și din dispoziția nr. 88/1997 pentru suma de

41.649.763 lei reprezentând T.V.A. aferentă facturilor externe de consultanță și

majorări de întârziere urmând ca organul de control financiar să recalculeze

obligațiile societății, întrucât din documentele existente la dosar nu s-a

putut stabili natura prestațiilor facturate partenerului extern.

- Deși contestat, acest ultim aspect,

instanța de fond a reținut că această dispoziție nu o vatămă pe recurentă,

întrucât i se oferă posibilitatea cu documente să justifice cota 0 T.V.A. în

sensul pct. 9.7 din H.G. nr. 61178/1996.

- O asemenea motivare nu este

contradictorie cum a susținut recurenta prin critica formulată în recurs,

întrucât instanța de fond nici nu putea să analizeze în fond această măsură,

întrucât Ministerul Finanțelor nu se pronunțase de asemenea pe fond.

- De altfel, instanța de fond nici

nu fusese legată de soluționarea acestui aspect de Curtea Supremă de Justiție

prin decizia nr. 986 din 13 februarie 2001.

- Unica problemă de rezolvat a fost

aceea legată de contractul nr. 711/1994 încheiat cu partenerul extern LG E.

Ing. Koreea prin care recurenta a importat piese de schimb necesare

desfășurării activității de service în perioada de garanție prin care organele

de control nu au acordat cota 0 T.V.A.

- O atare operație este asimilată cu

livrările de bunuri potrivit art. 2 pct. 22 din O.G. nr. 3/1992, sens explicat

și de Normele H.G. 1178/1996 de aplicare O.G. nr. 3/199, astfel că soluția

pronunțată de instanța de fond este întemeiată.

- În ce privesc excepțiile invocate

pe parcursul procesului și ce au făcut obiectul pct. 2 din recurs, Curtea

urmează să rețină că referitor la nelegalitatea H.G. nr. 1178/1996 și nu

neconstituționalitatea, recurenta a precizat că instanța de fond s-a pronunțat,

iar cu privire la nulitatea procesului verbal se constată că reverificarea

făcută de organul de control, de fapt revenirea asupra măsurii de rambursare a

T.V.A. nu constituie un motiv de nulitate, măsura fiind confirmată de

Ministerul Finanțelor.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

D.K. & C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1297 din 4 octombrie

2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2003.