ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2052/2003

HOTĂRÂRE
28.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2052/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8

octombrie 1999, reclamantul B.I. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt,

solicitând anularea actelor emise de acestea, respectiv decizia 2015/1999 și

procesul-verbal de control nr. 5445/1997.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că, în mod greșit, nu i s-au admis ca deductibile

fiscal, la calculul venitului impozabil pe 1996 și 1997, cheltuielile făcute cu

achiziționarea unei combine.

Prin sentința civilă nr. 853/1999,

Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea în parte, în sensul că a menținut

obligația de plată pentru 1.371.453 lei impozit pe venit și 300.000 lei, amendă

contravențională.

Recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar Olt, împotriva acestei

sentințe, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție care, prin decizia

947/2002, a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că

instanța fondului a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

În fond, după casare, Curtea de Apel

Craiova, a respins acțiunea și a menținut decizia Ministerului de Finanțe,

considerând că sumele constatate de organele de control sunt datorate, utilajul

fiind achiziționat de reclamant în nume propriu, ulterior deținerii

autorizației prevăzută de Decretul-lege 54/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs B.I. care a susținut, în esență, că în mod greșit instanța a

considerat că nu sunt deductibile cheltuielile făcute cu achiziționarea

combinei întrucât, pentru eliberarea autorizației prevăzută de Decretul-lege

nr. 54/1990, trebuia să facă dovada că deținea utilaje proprii necesare

desfășurării activității.

Recursul este fondat.

La data de 20 iunie 1996,

reclamantul-recurent a achiziționat din credite bancare o combină

autopropulsată C 110.

Până la 7 aprilie 1997 când i s-a

eliberat autorizația de executare lucrări agricole, a realizat venituri totale

de 5.165.875 lei și cheltuieli de 8.657.017 lei.

Organele de control, la stabilirea

impozitului pe anul 1996, nu au luat în considerare și cheltuielile cu

asigurarea combinei și dobânda plătită la vamă, reținând că aceasta ar fi fost

achiziționată anterior obținerii autorizației.

Or, din probele administrate a

rezultat că autorizația nu putea fi obținută decât făcându-se dovada, printre

altele și a existenței utilajelor necesare desfășurării activității.

Astfel fiind și cum în conformitate

cu dispozițiile art. 5 alin. ultim din Ordinul Ministerului de Finanțe nr.

761/1996, „pentru veniturile obținute din altă bază decât din autorizarea ca

liber profesionist, impozitarea se face conform cu prevederile Legii nr.

32/1991”, urmează a se aprecia că, în mod greșit, s-a considerat că reclamantul

datorează impozit pentru anul 1996.

În ce privește anul 1997, utilizând

același raționament, legat de momentul achiziționării combinei, organele de

control au refuzat să considere ca fiind deductibile cheltuielile determinate

de această operațiune, soluție vădit greșită în condițiile în care autorizația

nu se elibera fără copie de pe factura de procurare a utilajului, iar în speță,

combina a fost cumpărată în luna iunie 1996, cu credite rambursabile în 5 ani,

din care timp de 12 luni s-au achitat numai dobânzi.

De altfel, acestea au fost și

concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, concluzii față de care

pârâții nu au formulat obiecțiuni la timpul potrivit.

Admite recursul declarat de B.I.

împotriva sentinței civile nr. 320 din 1 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

admite acțiunea formulată de reclamantul B.I.

Anulează decizia nr. 2015 din 6

septembrie 1999 a Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal nr. 5445 din

11 decembrie 1997 al Direcției Generale al județului Olt.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.I. Colonești, județul Olt, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Garda Fi
ÎCCJ 2007-09-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2007
e art. 4 din Decizia ministrului finanțelor publice nr. 7 din 19 decembrie 2002 pentru aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea unor prevederi privind taxa pe valoarea adăugată, în sensul că sumele deduse puteau fi utilizate pentru plă
ÎCCJ 2003-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 iulie 2000, reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat anularea deciziei Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală d
ÎCCJ 2005-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2567/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1862 din 28 septembrie 2004, a respins, ca nefondate, capetele de c
ÎCCJ 2005-04-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2671/2005
Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea și s-au menținut actele atacate, pentru suma de 3.355.085 lei. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3513
Sursă