ÎCCJ, Decizia nr. 26/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2000, reclamanții M.D. și M.E. au chemat în judecată Statul român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat la recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 34, înscris în C.F. 50816, nr. top 1381/1/S/III și predarea acestuia. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietari tabulari ai acestui apartament preluat de către stat fără titlu opozabil acestora. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că imobilul în litigiu a fost preluat, cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 122 din 28 martie 2001, a respins acțiunea cu motivarea că apartamentul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 ca urmare a părăsirii țării de către reclamanți, consecință legală cunoscută și acceptată, așa încât aceștia au dreptul numai la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 112/1995. Reclamanții au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, critica privind pronunțarea acesteia cu neobservarea dispozițiilor Legii nr. 115/1938. Prin decizia nr. 175 din 25 septembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanții M.D. și M.E. și a modificat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea, obligând pârâtul Consiliul local să recunoască dreptul de proprietate și să predea acestora apartamentul, cu motivarea că înscrierea în cartea funciară este, potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, constitutivă de drepturi.

Împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ. S-a susținut că hotărârea judecătorească criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, aceasta este și vădit netemeinică. Astfel, în măsura în care imobilul a fost preluat fără titlu, așa cum susțin reclamanții, aceștia aveau la dispoziție o acțiune în revendicare, potrivit dreptului comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Or, prin preluarea imobilului, în temeiul unui act normativ în vigoare la acea dată, titlul de proprietate al reclamanților a fost desființat, corelativ cu nașterea ope legis a dreptului de proprietate în favoarea statului.

În atare situație, foștii proprietari trebuiau să formuleze, mai întâi, o acțiune prin care să desființeze titlul statului. Într-o altă cauză, reclamanții au chemat în judecată Statul român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, solicitând constatarea nulității absolute a trecerii imobilului în proprietatea pârâtului. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 361 din 17 februarie 2000, a respins acțiunea privind constatarea nulității absolute a trecerii apartamentului nr. 3 din Calea Turzii nr. 34 din Cluj-Napoca în proprietatea Statului român. Între cele două acțiuni există autoritate de lucru judecat. Ca atare, chiar în situația în care prima instanță nu a respins acțiunea în constatare, ca inadmisibilă, aceasta trebuia să facă, din oficiu, aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.

cu privire la autoritatea de lucru judecat. Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de către reclamanți, aceștia fiind plecați din țară și nefiind prezenți la nici un termen de judecată, așa încât nulitatea prevăzută de art. 133 cu referire la art. 112 C. proc. civ. nu a fost acoperită. În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru a se pune în discuția părților excepția autorității lucrului judecat și cea privind nulitatea cererii de chemare în judecată. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ.

„este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată, are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate". Pe de altă parte, excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., poate fi invocată în orice etapă procesuală. Totodată, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța de judecată este obligată a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Or, cum autoritatea de lucru judecat face ineficientă orice judecată ulterioară, iar excepția de lucru judecat împiedică reactivitatea unui litigiu soluționat anterior și în raport de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., se constată că, nepunând în discuție și nepronunțându-se asupra acestei excepții, „prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii", așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare. Pe de altă parte, examinând formal recursul în anulare prin prisma excepției invocate de apărătorul intimaților-pârâți, se constată că acesta este declarat de titularul acestei căi de atac, prevăzut de art. 330 C. proc. civ. și legal semnat, în limitele competențelor atribuite prin legea de organizare și funcționare a Ministerului Public. Ca atare, excepția invocată apare ca fiind neîntemeiată și se va respinge. Totodată, se constată că cererea în interesul pârâtului este formulată în condițiile art. 51 C. proc.

civ., cu referire la art. 330 3 din același cod, așa încât aceasta urmează a fi încuviințată în principiu. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge excepția privind neregularitatea actului de sesizare a Completului de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, va încuviința în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului, va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va dispune trimiterea dosarului, spre rejudecare, instanței de fond, în vederea punerii în discuție a nulității cererii de chemare în judecată și a excepției autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția privind neregularitatea actului de sesizare a instanței de judecată, cu referire la nesemnarea recursului în anulare de către procurorul general, ca neîntemeiată. Admite în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului Consiliul local Cluj-Napoca, formulată de intervenienții B.G. și B.E. Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința nr. 122 din 28 martie 2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și decizia nr. 175 din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, și dispune trimiterea dosarului Tribunalului Cluj în vederea rejudecării cauzei. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2003.