ÎCCJ, Decizia nr. 26/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

17 octombrie 2000, reclamanții M.D. și M.E. au chemat în judecată Statul român,

prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat la recunoașterea dreptului de proprietate

asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 34, înscris

în C.F. 50816, nr. top 1381/1/S/III și predarea acestuia.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că sunt proprietari tabulari ai acestui apartament preluat de către stat

fără titlu opozabil acestora.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că imobilul în litigiu

a fost preluat, cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 122 din 28 martie 2001, a respins acțiunea cu motivarea că

apartamentul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 ca urmare a

părăsirii țării de către reclamanți, consecință legală cunoscută și acceptată,

așa încât aceștia au dreptul numai la măsurile reparatorii reglementate de

Legea nr. 112/1995.

Reclamanții au declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe, critica privind pronunțarea acesteia cu

neobservarea dispozițiilor Legii nr. 115/1938.

Prin decizia nr. 175 din 25

septembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamanții M.D. și M.E. și a modificat sentința atacată în sensul că a admis

acțiunea, obligând pârâtul Consiliul local să recunoască dreptul de proprietate

și să predea acestora apartamentul, cu motivarea că înscrierea în cartea

funciară este, potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, constitutivă de

drepturi.

Împotriva celor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general a declarat recurs în anulare, invocând

motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârea

judecătorească criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată,

aceasta este și vădit netemeinică.

Astfel, în măsura în care imobilul a

fost preluat fără titlu, așa cum susțin reclamanții, aceștia aveau la

dispoziție o acțiune în revendicare, potrivit dreptului comun, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ.

Or, prin preluarea imobilului, în

temeiul unui act normativ în vigoare la acea dată, titlul de proprietate al

reclamanților a fost desființat, corelativ cu nașterea

ope legis

a

dreptului de proprietate în favoarea statului.

În atare situație, foștii

proprietari trebuiau să formuleze, mai întâi, o acțiune prin care să

desființeze titlul statului.

Într-o altă cauză, reclamanții au

chemat în judecată Statul român, prin Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca, solicitând constatarea nulității absolute a trecerii imobilului în

proprietatea pârâtului.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

nr. 361 din 17 februarie 2000, a respins acțiunea privind constatarea nulității

absolute a trecerii apartamentului nr. 3 din Calea Turzii nr. 34 din

Cluj-Napoca în proprietatea Statului român.

Între cele două acțiuni există

autoritate de lucru judecat. Ca atare, chiar în situația în care prima instanță

nu a respins acțiunea în constatare, ca inadmisibilă, aceasta trebuia să facă,

din oficiu, aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. cu privire la autoritatea

de lucru judecat.

Pe de altă parte, cererea de chemare

în judecată nu a fost semnată de către reclamanți, aceștia fiind plecați din

țară și nefiind prezenți la nici un termen de judecată, așa încât nulitatea

prevăzută de art. 133 cu referire la art. 112 C. proc. civ. nu a fost acoperită.

În concluzie, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru a se pune în discuția părților excepția

autorității lucrului judecat și cea privind nulitatea cererii de chemare în

judecată.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 1201 C.

civ. „este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în

judecată, are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Pe de altă parte, excepția

autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., poate fi invocată

în orice etapă procesuală.

Totodată, în raport de dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., instanța de judecată este obligată a se pronunța mai

întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de

prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Or, cum autoritatea de lucru judecat

face ineficientă orice judecată ulterioară, iar excepția de lucru judecat

împiedică reactivitatea unui litigiu soluționat anterior și în raport de

caracterul imperativ al dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., se constată că,

nepunând în discuție și nepronunțându-se asupra acestei excepții, „prin

hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii", așa încât în

cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

invocat prin recursul în anulare.

Pe de altă parte, examinând formal

recursul în anulare prin prisma excepției invocate de apărătorul

intimaților-pârâți, se constată că acesta este declarat de titularul acestei

căi de atac, prevăzut de art. 330 C. proc. civ. și legal semnat, în limitele

competențelor atribuite prin legea de organizare și funcționare a Ministerului

Public. Ca atare, excepția invocată apare ca fiind neîntemeiată și se va

respinge.

Totodată, se constată că cererea în interesul

pârâtului este formulată în condițiile art. 51 C. proc. civ., cu referire la

art. 330

3

din același cod, așa încât aceasta urmează a fi

încuviințată în principiu.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge excepția privind neregularitatea actului de

sesizare a Completului de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, va

încuviința în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului, va

admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va dispune trimiterea

dosarului, spre rejudecare, instanței de fond, în vederea punerii în discuție a

nulității cererii de chemare în judecată și a excepției autorității de lucru

judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția privind

neregularitatea actului de sesizare a instanței de judecată, cu referire la

nesemnarea recursului în anulare de către procurorul general, ca neîntemeiată.

Admite în principiu cererea de

intervenție în interesul pârâtului Consiliul local Cluj-Napoca, formulată de

intervenienții B.G. și B.E.

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința nr. 122 din 28

martie 2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și decizia nr. 175 din 25

septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, și dispune trimiterea

dosarului Tribunalului Cluj în vederea rejudecării cauzei.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 17 februarie 2003.