ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 65/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

notificarea nr. 326 din 16 iulie 2001 întocmită în temeiul Legii nr. 10/2001, S.P.

a solicitat Primăriei municipiului Câmpia Turzii restituirea în natură a

apartamentului nr. 2 înscris în C.F. individuală 3316 Câmpia Turzii A + 1, top

nr. 90/1/2/S/II, 91/1/2/S/II, bun ce a fost trecut în proprietatea Statului în

baza Decretului nr. 223/1974.

Prin Dispoziția nr. 14 din 7

februarie 2002 Primarul municipiului Câmpia Turzii, județul Cluj, a respins

solicitarea de restituire în natură a imobilului, formulând notificantei o

ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.

La data de 7 februarie 2002 S.(S.)P.

a contestat în justiție dispoziția dată de Primarul municipiului Câmpia Turzii

și a solicitat: să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.

18 din 29 octombrie 1996 încheiat între R.A.G.C.L. Câmpia Turzii, în calitate

de vânzătoare și G.V. și V.G. cu referire la apartamentul nr. 2 Câmpia Turzii,

reclamanta susținând că actul juridic s-a încheiat cu rea-credință deoarece

părțile cunoșteau că bunul este litigios; radierea intabulării dreptului de

proprietate al statului și apoi al pârâților cumpărători, precum și

restabilirea situației anterioare de carte funciară; restituirea către

reclamantă, în natură, a nemișcătorului.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 529 din 4 octombrie 2002, a

admis excepția autorității lucrului judecat și a respins pentru acest

considerent capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare nr. 18 din 29 octombrie 1996. Reținând că înstrăinarea

apartamentului s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, tribunalul a

respins și pretenția reclamantei de restituire în natură a imobilului.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia nr. 49 din 28 martie 2003, a admis apelul declarat de reclamanta S.P.,

a anulat sentința Tribunalului Cluj și a trimis cauza pentru rejudecare în

primă instanță la Judecătoria Turda.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a motivat că imobilul în litigiu are o

valoare ce nu depășește două miliarde lei, așa încât în baza dispozițiilor art.

1, pct. 1 și art. 2, pct. 1, lit. b) C. proc. civ. competența revine în primă

instanță Judecătoriei Turda. Nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,

deoarece prevederile art. 24 alin. ultim și cele ale art. 31 alin. (2) din

acest act normativ au valoarea unor norme derogatorii de la dreptul comun,

competența tribunalelor în primă instanță putând fi reținută doar în vederea

soluționării plângerilor formulate împotriva dispoziției (deciziei) prin care

s-a refuzat restituirea în natură a imobilului.

Împotriva

deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.P. care

a criticat hotărârea atacată sub cuvânt că instanța a apreciat în mod eronat

acțiunea, calificând-o greșit ca o acțiune de drept comun cât timp reclamanta a

întocmit notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a atacat în temeiul art.

24 alin. (8) din acest act normativ dispoziția dată de primar prin care i s-a

refuzat restituirea în natură a imobilului.

Recursul

este fondat.

Întrucât imobilul revendicat de

reclamantă a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr.

223/1974, nemișcătorul intră în categoria bunurilor care fac obiectul Legii nr.

10/2001. Potrivit actelor dosarului, astfel cum au fost mai sus rezumate,

reclamanta, având calitatea de persoană îndreptățită, a declanșat în forma și

termenul stipulate de lege, prin intermediul notificării, care, în realitate,

are natura juridică a unei cereri de restituire, procedura administrativă

prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Primarul municipiului Câmpia Turzii

a soluționat prin dispoziție notificarea (cererea de restituire) în sensul că a

refuzat retrocedarea în natură a nemișcătorului și a făcut notificantei o

ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, dispoziție pe

care reclamanta a atacat-o în justiție în conformitate cu art. 24 alin. (7) din

Legea nr. 10/2001.

Întrucât bunul nemișcător, după

preluarea lui de către Stat, a fost înstrăinat unor terți subdobânditori,

reclamanta a înțeles că, odată cu contestarea dispoziției emisă de primar, să

atace cu acțiune în nulitate și actul juridic de înstrăinare, demers nu numai

îngăduit, dar chiar reglementat expres de prevederile art. 46 – 47 din Legea

nr. 10/2001, demers ce nu poate fi calificat, în nici un caz, ca fiind de drept

comun și de competența judecătoriei în primă instanță, așa cum greșit a

apreciat Curtea de Apel Cluj.

În adevăr, din economia

reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 46 alin. (4) și (5) și art. 47

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a

imobilelor care cad sub incidența acestei legi constituie o chestiune

prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra

dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior judiciare, de

restituire a unor bunuri.

Conform art. 47 alin. (2), în cazul

acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 din lege, procedura de

restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la

soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de

restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.

Este obligatoriu ca instanța care

exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzute de Legea nr.

10/2001 să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii

privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a

cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinantă, asupra cererii

de restituire în natură a nemișcătorului.

Întrucât Legea nr. 10/2001 nu

prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate,

cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea

bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea arătată, de aceeași

instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul

interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil

a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor

măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Față de cele ce preced, recursul

declarat de reclamantă se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, va fi

casată decizia dată în apel, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, ce are a

se preocupa de soluționarea motivelor de apel cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.P. împotriva deciziei nr. 49 din 28 martie 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea

apelului declarat de reclamantă, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.