ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 6 martie 2002 pe rolul Tribunalului Cluj, D.E. a formulat, în baza Legii nr.

10/2001 și în contradictoriu cu pârâții Primăria Câmpia Turzii, S.E. și

R.A.G.C.L Turda, contestație împotriva dispoziției nr. 20 din 19 februarie

2002, solicitând să se constate că imobilul situat în Câmpia Turzii, înscris în

C.F. Câmpia Turzii nr.top.374/1 și 375/1, compus din casă, curte și grădină în

suprafață de 296 stj.=1063 mp a fost preluat de stat fără titlu, să se constate

nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat între S.E. și

R.A.G.C.L Turda, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 21 din 14 noiembrie 1996, să se anuleze dispoziția atacată și să fie

obligată Primăria Câmpia Turzii la restituirea în natură a imobilului în

litigiu.

Prin cererea înregistrată la data de

16 aprilie 2002, D.E. și-a extins acțiunea și față de Consiliul local al

orașului Câmpia Turzii, arătând că acesta a vândut abuziv și ilegal imobilul proprietatea

tabulară a reclamantei, atât vânzătorul cât cumpărătorul fiind de o totală

rea-credință.

Prin sentința nr. 199 din 23 mai

2002, Tribunalul Cluj, Secția civilă a respins cererea reclamantei D.E.

împotriva pârâților Primăria Câmpia Turzii, R.A.G.C.L. Câmpia Turzii, Consiliul

local al orașului Câmpia Turzii și S.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că preluarea imobilului în litigiu, atribuit prin partaj soțului

reclamantei, s-a făcut cu respectarea termenului de 1 an prevăzut de Legea nr. 4/1973,

motiv pentru care trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu valabil.

S-a constatat totodată că există autoritate de lucru judecat dată de tripla

identitate de părți, obiect și cauză între pricina ce a facut obiectul

dosarului soluționat prin sentința civilă nr. 3569 din 22 iunie 1998,

irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 3156/1997 și

petitele vizând constatarea nulității absolute a contractelor de închiriere și

respectiv vânzare–cumpărare formulate în prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond a fost

menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 109 din 26

iunie 2003 prin care s-a respins apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut în esență de către

instanța de apel că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 10/2001, imobilul a intrat în proprietatea cu respectarea Legii

nr. 4/1973, cu titlu, că nu este nul absolut și nici anulabil contractul de

închiriere nr. 17877 din 13 martie 1976 care a fost legal încheiat în baza

Legii nr. 5/1973 și prelungit de drept conform O.G. nr. 40/1999, nefiind nul

absolut nici contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea

prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs reclamanta, în motivarea căruia a arătat că nu există

identitate între imobilul preluat și cel menționat în secizia nr. 466 din 21

octombrie 1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj,

decizie emisă pentru imobilul situat în Câmpia Turzii, și că nu s-au respectat

dispozițiile Legii nr. 4/1973 întrucât decizia nr. 466 din 21 octombrie 1975 nu

a fost comunicată soțului reclamantei și nici nu s-au plătit despăgubirile

prevăzute de art. 52 din lege. Cu privire la constatarea nulității contractelor

de închiriere și de vânzare-cumpărare, a arătat că pârâta S.E. nu poate opune

buna credință prevăzută de art. 46 din Legea nr. 10/2001. A precizat totodată

că la data intrării în vigoare a Legii nr. 4/1973, defunctul D.V., soțul său,

avea în proprietate exclusivă doar un imobil înscris în C.F. Cluj nr.top.0557

care a fost donat prin contractul autentic nr. 2707 din 29 martie 1974 precum

și cota de ½ din imobilul înscris în C.F. Câmpia Turzii nr.top.374, 375,

376, 377, 400/1, iar la data împlinirii termenului de 1 an prevăzut de Legea

nr. 4/1973, respectiv la 31 martie 1974, acesta mai deținea doar cota de

½ din imobil, motiv pentru care în mod nelegal a fost emisă decizia de

preluare. Asupra imobilului din Câmpia Turzii, în urma procesului de ieșire din

indiviziune, s-au format două loturi, unul din loturi constituit din casă și

teren în suprafață de 1065 mp cu nr.top 374/1 și 375/1 fiind atribuit soțului

reclamantei, care și-a intabulat dreptul de proprietate, iar al doilea lot cu

nr.top 374/1, 375/2, 376 și 377 a fost atribuit reclamantei fiind intabulat în C.F.

Câmpia Turzii.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis, a se casa ambele hotărâri pronunțate și a se trimite cauza spre

rejudecare la tribunal, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin decizia nr. 466 din 21

octombrie 1975 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului Cluj

emisă în baza Legii nr. 4/1973 s-a trecut în proprietatea statului imobilul

proprietatea lui D.V. prevăzut în tabelul anexă nr. 5. Deși în partea

introductivă a acestei decizii se precizează că, avându-se în vedere actul nr. 5255/1975

al Biroului executiv al Consiliului popular al orașului Câmpia Turzii s-a

propus preluarea locuinței din Câmpia Turzii, proprietatea lui D.V., domiciliat

în municipiul Cluj Napoca, în tabelul existent la dosarul cauzei și care nu

poartă nici un număr, cuprinzând locuințele proprietate particulară din orașul

Câmpia Turzii, preluate în proprietate de stat conform art. 56 din Legea nr. 4/1973,

locuința care se preia de la D.V. este cea din Câmpia Turzii. Se reține astfel că

în raport de aceste mențiuni contradictorii, instanțele de judecată nu s-au

preocupat de identificarea imobilului care a făcut obiectul preluării de către

stat. Totodată, nu s-a facut dovada comunicării către D.V. a deciziei prin care

imobilul a trecut în proprietatea statului.

După identificarea imobilului,

urmează a se analiza și aspectul privitor la situația juridică a acestuia,

respectiv dacă era în proprietatea exclusivă a unei persoane sau era în

coproprietate. Î

n

aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, care se referă la

obligația de înstrăinare a uneia dintre cele două locuințe, noțiunea de

locuință trebuia înțeleasă în sensul art.8 din această lege, ceea ce înseamnă

că obligația de înstrăinare impusă proprietarului nu putea fi îndeplinită decât

dacă acesta deținea în proprietate exclusivă locuința, pentru a dispune în

totalitate asupra ei, întrucât în situația unei proprietăți indivize, există

cote-părți ideale și proprietarul nu poate dispune decât de acestea, iar nu de

bun în integralitatea lui.

În altă ordine de idei, se reține că

în considerentele sentinței civile nr. 199 din 23 mai 2002, Tribunalul Cluj, secția

civilă, a arătat că „va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei pentru

constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu, anularea Dispoziției

nr. 20 din 19 februarie 2002 a Primăriei Câmpia Turzii și obligarea acesteia la

restituirea în natură a imobilului și pe excepția autorității de lucru judecat,

petitele privind constatarea nulității contractelor de închiriere și respectiv

vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu”, iar Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, prin decizia nr. 109 din 26 iunie 2003 a reținut că acțiunea

reclamantei prin care a solicitat inclusiv constatarea nulității contractelor

„nu a fost respinsă ca inadmisibilă pe excepția autorității lucrului judecat, a

fost respinsă ca nefondată, ceea ce întreaga motivare a sentinței o atestă”.

Pentru motivele arătate, urmează a

se casa hotărârile pronunțate la fond și apel și a se trimite cauza spre

rejudecare tribunalului.

În raport de cele reținute în

rejudecare, urmează a se examina și motivul invocat de reclamantă privind

nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta

D.E. împotriva deciziei nr. 109 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Casează decizia precum și sentința

nr. 199 din 23 mai 2002 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și trimite cauza

spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2006.