ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2562/2005

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 553 din 7 februarie 2002 Judecătoria Turda a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local Turda, SC T.Î. SA, R.A.T.A.C.F.L., K.E.; a constatat că apartamentul ocupat de pârâtă este înscris în C.F. Turda, transcris în C.F. Turda, nr. top 771/1/1/1/2/S/VII, 771/2/1/1/2/S/VII și C.F. colectivă cu același număr, având nr. top 771/1/1/1/2, 771/2/1/1/2, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 560 încheiat la data de 15 iulie 1997, a respins ca nesusținută cererea față de SC T.Î. SA. Cluj și petitele din acțiunea principală cu privire la temeinicia titlului de proprietate și radierea dreptului de servitute de trecere; a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a reținut că imobilele au fost proprietatea tabulară a autorilor reclamantului din anul 1916, acestea au fost naționalizate prin încălcarea art. I și art. II din Decretul nr. 176/1948 și apoi s-a procedat la împărțirea imobilelor pe apartamente, după care au fost atribuite către diferite persoane în baza unor contracte de închiriere, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 s-a procedat la vânzarea acestora către chiriași. Reclamantul a solicitat instanței, Judecătoria Turda, recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate. Prin sentința civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 a fost admisă acțiunea, constatându-se că statul nu poate depune un titlu valabil în temeiul căruia posedă imobilul.

În ce privește contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta, persoană fizică, a cumpărat apartamentul instanța a reținut reaua credință a acesteia precum și a statului, dat fiind existența pe rolul instanțelor a unui proces între reclamant și stat privind valabilitatea titlului acestuia. Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Turda precum și cel declarat de pârâta K.E. au fost respinse de Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 995 din 2 octombrie 2002. Curtea de Apel Cluj, cu majoritate de voturi, prin decizia civilă nr. 399 din 12 martie 2003 a admis recursul declarat de pârâta K.E.

împotriva deciziei civile nr. 955/2002 a Tribunalului Cluj pe care a modificat-o în parte, în sensul că admite apelul aceleiași pârâte împotriva sentinței civile nr. 553 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei Turda pe care o schimbă în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Instanța a reținut că la data vânzării către chiriași a imobilului în litigiu ambele părți au fost de bună-credință. Vânzătorul a aflat despre acțiunea reclamantului în anularea titlului după încheierea contractului cu pârâții. Cumpărătoarea, pe fondul unei erori comune cu privire la calitatea statului de proprietar, a fost la rândul ei de bună credință.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Cluj și a solicitat casarea acesteia și respingerea recursului declarat de pârâtă K.E. împotriva deciziei civile nr. 1144 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj. Se susține că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, titlul statului era litigios. Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

Or, în cauză, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamantul a formulat acțiune pentru revendicarea imobilului, precum și cerere către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, aceste împrejurări constituiau indicii suficiente care să împiedice încheierea contractului. Recursul în anulare se privește ca fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează. Deși prin recursul în anulare se solicită casarea deciziei atacate și respingerea recursului pârâtei, acest lucru nu este posibil deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., „Curtea Supremă de Justiție (astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție)” hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Numai că, în cauza dedusă judecății, instanțele au pronunțat hotărâri contradictorii tocmai pentru că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite. Prin „Precizarea la acțiune” reclamantul a solicitat să se constate că apartamentul ocupat de pârâți este înscris în C.F. Turda transcris în C.F. 2062, sub A+7 top nr. 771/1/1/1/2/S/VII și 771/2/1/1/2/S/VII, în natură apartamentul nr. VII la etaj compus din una cameră, bucătărie, cămară, antreu, 1 balcon cu suprafața utilă de 59,37 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 6,99/100 parte din clădire și să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997, ca fiind fără obiect, imobilul nefiind nominalizat în C.F., pe de o parte, iar, pe de altă parte, vânzătoarea neavând calitatea de a înstrăina apartamentul care era litigios și care prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai era proprietate de stat pentru a se putea înstrăina conform Legii nr. 112/1995.

Din probele administrate în cauză, raportate la acest petit al acțiunii (petitul nr. 3 cum îl definește reclamantul) se rețin următoarele: - sentința civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 prin care s-a radiat dreptul de proprietate al statului se referă la imobilul cu nr. top 771/1/1, 771/2/1, 771/1/2, 771/2/3 din C.F. Turda; - prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997 pârâta a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 locuința ce o deținea în baza unui contract de închiriere, compusă din 1 cameră, bucătărie, cămară, terasă, casa scării, coridor, balcon, în suprafață utilă de 68,790 mp, situată în Turda, cu cota părților comune indivize aferente de 8.910 din clădirea executată pe terenul din C.F.

comuna Turda nr. top 771/1/1, 771/1/2, 771/1/3; - prin cererea înregistrată la 25 iulie 1996 la Comisia Consiliului Local al Municipiului Turda de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantul a solicitat despăgubiri pentru mai multe imobile: 1) casă, curte, situată în Turda identificat în C.F. nr. top 771/1/1 și 771/2/1; 2) Casă, curte, situată în Turda identificată în C.F. nr. top 771/1/3 și 771/2/3; 3) Loc de casă și curte, identificat prin C.F. cu nr. top 771/1/2/2 și 771/2/2/2. Inadvertențele evidente cu privire la identificarea cadastrală, identificarea administrativă, suprafața locuinței în litigiu trebuiau lămurite de instanțe, prin administrarea de probe și, în special, prin ordonarea unei expertize care să lămurească inadvertențele semnalate.

Mai mult din „Foaia de proprietate” rezultă că apartamentul cumpărat de pârâtă și apartamentul VII cerut de reclamant situate la etaj există diferențe privind compunerea și suprafața. Instanța de fond a sesizat nelămurirea pe deplin a situației de fapt deoarece la termenul din 4 octombrie 2001 a dispus ca să se depună la dosar de către Consiliul Local Turda, situația imobilului din litigiu, respectiv componența acestuia la data preluării în administrare, compartimentarea pe apartamente și dacă este folosit ca un singur corp de clădire, iar de către reclamant o schiță a imobilului în discuție autentificată de C.F., pentru a se vedea dacă era un trup funciar sau două, desigur și pentru lămurirea identificării administrative raportat la cele două adrese menționate în înscrisuri.

Instanța a trecut însă la soluționarea cauzei pe fond fără a administra aceste probe și fără a pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize pentru elucidarea inadvertențelor. Instanța de apel și cea de recurs erau datoare să observe cele arătate mai sus și să dispună, în consecință, măsurile legale. Numai după lămurirea celor semnalate se va putea concluziona asupra bunei sau relei credințe a părților cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu și în principal a cumpărătorului, raportat la succesiunea în timp a demersurilor părților prin analiza comparată a acestora. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1), cu referire la art. 314 C. proc.

civ. se va admite recursul în anulare se va casa decizia atacată, precum și decizia nr. 955 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj și se va trimite cauza aceluiași tribunal pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și decizia civilă nr. 955/A din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 553 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei Turda. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.