ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2562/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 553 din 7 februarie 2002 Judecătoria Turda a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâților Statul Român prin

Consiliul Local Turda, SC T.Î. SA, R.A.T.A.C.F.L., K.E.; a constatat că apartamentul

ocupat de pârâtă este înscris în C.F. Turda, transcris în C.F. Turda, nr. top

771/1/1/1/2/S/VII, 771/2/1/1/2/S/VII și C.F. colectivă cu același număr, având

nr. top 771/1/1/1/2, 771/2/1/1/2, a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare nr. 560 încheiat la data de 15 iulie 1997, a respins ca

nesusținută cererea față de SC T.Î. SA. Cluj și petitele din acțiunea

principală cu privire la temeinicia titlului de proprietate și radierea

dreptului de servitute de trecere; a obligat pârâții la plata cheltuielilor de

judecată.

Instanța a reținut că imobilele au

fost proprietatea tabulară a autorilor reclamantului din anul 1916, acestea au

fost naționalizate prin încălcarea art. I și art. II din Decretul nr. 176/1948

și apoi s-a procedat la împărțirea imobilelor pe apartamente, după care au fost

atribuite către diferite persoane în baza unor contracte de închiriere, iar

după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 s-a procedat la vânzarea acestora

către chiriași. Reclamantul a solicitat instanței, Judecătoria Turda,

recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate. Prin

sentința civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 a fost admisă acțiunea,

constatându-se că statul nu poate depune un titlu valabil în temeiul căruia

posedă imobilul. În ce privește contractul de vânzare-cumpărare prin care

pârâta, persoană fizică, a cumpărat apartamentul instanța a reținut reaua

credință a acesteia precum și a statului, dat fiind existența pe rolul

instanțelor a unui proces între reclamant și stat privind valabilitatea

titlului acestuia.

Apelul declarat de pârâta Primăria

municipiului Turda precum și cel declarat de pârâta K.E. au fost respinse de

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 995 din 2 octombrie 2002.

Curtea de Apel Cluj, cu majoritate

de voturi, prin decizia civilă nr. 399 din 12 martie 2003 a admis recursul

declarat de pârâta K.E. împotriva deciziei civile nr. 955/2002 a Tribunalului

Cluj pe care a modificat-o în parte, în sensul că admite apelul aceleiași

pârâte împotriva sentinței civile nr. 553 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei

Turda pe care o schimbă în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea

reclamantului având ca obiect constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și

deciziei.

Instanța a reținut că la data

vânzării către chiriași a imobilului în litigiu ambele părți au fost de

bună-credință. Vânzătorul a aflat despre acțiunea reclamantului în anularea

titlului după încheierea contractului cu pârâții. Cumpărătoarea, pe fondul unei

erori comune cu privire la calitatea statului de proprietar, a fost la rândul

ei de bună credință.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare

la data pronunțării hotărârii judecătorești, a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Cluj și a

solicitat casarea acesteia și respingerea recursului declarat de pârâtă K.E.

împotriva deciziei civile nr. 1144 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj.

Se susține că la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, titlul statului era litigios. Conform art.

46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite

de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună

credință. Or, în cauză, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare

reclamantul a formulat acțiune pentru revendicarea imobilului, precum și cerere

către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, aceste împrejurări

constituiau indicii suficiente care să împiedice încheierea contractului.

Recursul în anulare se privește ca

fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Deși prin recursul în anulare se

solicită casarea deciziei atacate și respingerea recursului pârâtei, acest

lucru nu este posibil deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., „Curtea Supremă

de Justiție (astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție)” hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

Numai că, în cauza dedusă judecății,

instanțele au pronunțat hotărâri contradictorii tocmai pentru că împrejurările

de fapt nu au fost pe deplin stabilite.

Prin „Precizarea la acțiune”

reclamantul a solicitat să se constate că apartamentul ocupat de pârâți este

înscris în C.F. Turda transcris în C.F. 2062, sub A+7 top nr. 771/1/1/1/2/S/VII

și 771/2/1/1/2/S/VII, în natură apartamentul nr. VII la etaj compus din una

cameră, bucătărie, cămară, antreu, 1 balcon cu suprafața utilă de 59,37 mp, cu

cota părților comune indivize aferente de 6,99/100 parte din clădire și să se

constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997,

ca fiind fără obiect, imobilul nefiind nominalizat în C.F., pe de o parte, iar,

pe de altă parte, vânzătoarea neavând calitatea de a înstrăina apartamentul

care era litigios și care prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai era

proprietate de stat pentru a se putea înstrăina conform Legii nr. 112/1995.

Din probele administrate în cauză,

raportate la acest petit al acțiunii (petitul nr. 3 cum îl definește

reclamantul) se rețin următoarele:

- sentința civilă nr. 246 din 15

ianuarie 1999 prin care s-a radiat dreptul de proprietate al statului se referă

la imobilul cu nr. top 771/1/1, 771/2/1, 771/1/2, 771/2/3 din C.F. Turda;

- prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 560 din 15 iulie 1997 pârâta a cumpărat, în temeiul Legii

nr. 112/1995 locuința ce o deținea în baza unui contract de închiriere, compusă

din 1 cameră, bucătărie, cămară, terasă, casa scării, coridor, balcon, în

suprafață utilă de 68,790 mp, situată în Turda, cu cota părților comune

indivize aferente de 8.910 din clădirea executată pe terenul din C.F. comuna

Turda nr. top 771/1/1, 771/1/2, 771/1/3;

- prin cererea înregistrată la 25

iulie 1996 la Comisia Consiliului Local al Municipiului Turda de aplicare a

Legii nr. 112/1995 reclamantul a solicitat despăgubiri pentru mai multe

imobile: 1) casă, curte, situată în Turda identificat în C.F. nr. top 771/1/1

și 771/2/1; 2) Casă, curte, situată în Turda identificată în C.F. nr. top

771/1/3 și 771/2/3; 3) Loc de casă și curte, identificat prin C.F. cu nr. top

771/1/2/2 și 771/2/2/2.

Inadvertențele evidente cu privire

la identificarea cadastrală, identificarea administrativă, suprafața locuinței

în litigiu trebuiau lămurite de instanțe, prin administrarea de probe și, în

special, prin ordonarea unei expertize care să lămurească inadvertențele

semnalate.

Mai mult din „Foaia de proprietate”

rezultă că apartamentul cumpărat de pârâtă și apartamentul VII cerut de reclamant

situate la etaj există diferențe privind compunerea și suprafața.

Instanța de fond a sesizat

nelămurirea pe deplin a situației de fapt deoarece la termenul din 4 octombrie

2001 a dispus ca să se depună la dosar de către Consiliul Local Turda, situația

imobilului din litigiu, respectiv componența acestuia la data preluării în

administrare, compartimentarea pe apartamente și dacă este folosit ca un singur

corp de clădire, iar de către reclamant o schiță a imobilului în discuție

autentificată de C.F., pentru a se vedea dacă era un trup funciar sau două,

desigur și pentru lămurirea identificării administrative raportat la cele două

adrese menționate în înscrisuri.

Instanța a trecut însă la

soluționarea cauzei pe fond fără a administra aceste probe și fără a pune în

discuția părților necesitatea efectuării unei expertize pentru elucidarea

inadvertențelor.

Instanța de apel și cea de recurs

erau datoare să observe cele arătate mai sus și să dispună, în consecință,

măsurile legale.

Numai după lămurirea celor semnalate

se va putea concluziona asupra bunei sau relei credințe a părților cu ocazia

încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu și

în principal a cumpărătorului, raportat la succesiunea în timp a demersurilor

părților prin analiza comparată a acestora.

Pentru motivele arătate, în temeiul

art. 312 alin. (1), cu referire la art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul

în anulare se va casa decizia atacată, precum și decizia nr. 955 din 2

octombrie 2002 a Tribunalului Cluj și se va trimite cauza aceluiași tribunal

pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 399 din 12 martie 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Casează

decizia atacată, precum și decizia civilă nr. 955/A din 2 octombrie 2002 a

Tribunalului Cluj, secția civilă, și trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru

rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 553 din 7

februarie 2002 a Judecătoriei Turda.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.