ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2565/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 550 din 7

februarie 2002 Judecătoria Turda a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul T.L. împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul Local Turda, SC

T.Î. SA, R.A.T.A.C.F.L., D.C. și D.A.; a constatat că apartamentul ocupat de

pârâți este înscris în C.F. 12622 Turda, transcris în C.F. 2062 Turda, nr. top

771/1/1/1/2/S/IV, 771/2/1/1/2/S/IV și C.F. colectivă cu același număr, având

nr. top 771/1/1/1/2, 771/2/1/1/2 a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare nr. 565 încheiat la data de 16 iulie 1997, a respins ca

nesusținută cererea față de SC T.Î. SA Cluj și petitele din acțiunea principală

cu privire la temeinicia titlului de proprietate și radierea dreptului de

servitute de trecere; a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a reținut că imobilele au

fost proprietatea tabulară a autorilor reclamantului din anul 1916, acestea au

fost naționalizate prin încălcarea art. I și II din Decretul nr. 176/1948 și

apoi s-a procedat la împărțirea imobilelor pe apartamente, după care au fost

atribuite către diferite persoane în baza unor contracte de închiriere, iar

după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 s-a procedat la vânzarea acestora

către chiriași. Reclamantul a solicitat instanței, Judecătoria Turda,

recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate. Prin

sentința civilă nr. 246 din 15 ianuarie 1999 a fost admisă acțiunea,

constatându-se că statul nu poate depune un titlu valabil în temeiul căruia posedă

imobilul. În ce privește contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâții,

persoane fizice, au cumpărat apartamentul instanței a reținut reaua credință a

acestora precum și a statului, dat fiind existența pe rolul instanțelor a unui

proces între reclamant și stat privind valabilitatea titlului acestuia.

Apelul declarat de pârâtul Consiliul

Local Turda precum și cel declarat de pârâții D.C. și D.A. au fost respinse de

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 956 din 2 octombrie 2002.

Curtea de Apel Cluj, cu majoritate

de voturi, prin decizia civilă nr. 398 din 12 februarie 2003 a admis recursul

pârâților D.C. și D.A. împotriva deciziei civile nr. 956/2002 a Tribunalului

Cluj pe care a modificat-o în parte, în sensul că admite apelul acelorași

pârâți împotriva sentinței civile nr. 551 din 7 februarie 2002 a Judecătoriei

Turda pe care o schimbă în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea

reclamantului având ca obiect constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și

deciziei.

Instanța a reținut că la data

vânzării către chiriași a imobilului în litigiu ambele părți au fost de bună

credință. Vânzătorul a aflat despre acțiunea reclamantului în anularea titlului

după încheierea contractului cu pârâții. Cumpărătorii, pe fondul unei erori

comune cu privire la calitatea statului de proprietar, au fost la rândul lor de

bună credință.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare

la data pronunțării hotărârii judecătorești a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei civile nr. 398 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj

și a solicitat casarea acesteia și respingerea recursului declarat de pârâții D.C.

și D.A. împotriva deciziei civile nr. 956 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului

Cluj.

Se susține că la data încheierii

contactului de vânzare-cumpărare, titlul statului era litigios. Conform art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de

nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună

credință. Or, în cauză, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare

reclamantul a formulat acțiune pentru revendicarea imobilului, precum și

cererea către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, aceste împrejurări

constituiau indicii suficiente care să împiedice încheierea contractului.

Recursul în anulare se privește ca

fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Deși prin recursul în anulare se

solicită casarea deciziei atacate și respingerea recursului pârâților, acest

lucru nu este posibil deoarece, conform art. 314 C. proc. civ. Curtea Supremă

de Justiție (astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție) hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

Numai că, în cauza dedusă judecății,

instanțele au pronunțat hotărâri contradictorii tocmai pentru că împrejurările

de fapt nu au fost pe deplin stabilite.

Prin „Precizarea de acțiune”

reclamantul a solicitat să se constate că apartamentul ocupat de pârâți este

înscris în C.F. Turda nr. 12622 transcris în C.F. 2062, sub A + 4 top

nr.771/1/1/1/2/S/IV și 771/2/1/1/2/S/IV, în natură apartamentul nr. 4 la etajul

1 compus din una cameră, bucătărie, 2 cămări, una baie, 1 terasă în suprafață

utilă de 75, 76 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 8,93/100 parte

din clădire și să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 565

din 16 iulie 1997 ca fiind fără obiect, imobilul nefiind nominalizat în C.F.,

pe de o parte, iar, pe de altă parte, vânzătoarea neavând calitatea de a

înstrăina apartamentul care era litigios și care prin hotărâre judecătorească

irevocabilă nu mai era proprietate de stat pentru a se putea înstrăina conform

Legii nr. 112/1995.

Din probele administrate în cauză,

raportate la acest petit al acțiunii (petitul nr. 3 cum îl definește

reclamantul) se rețin următoarele:

- sentința civilă nr. 246 din 15

ianuarie 1999 prin care s-a radiat dreptul de proprietate al statului se referă

la imobilul cu nr. top 771/1/1, 771/2/1, 771/1/2, 771/2/3 din C.F. 2062 Turda;

- prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 565 din 16 iulie 1997 pârâții au cumpărat, în temeiul

Legii nr. 112/1995 locuința ce o dețineau în baza unui contract de închiriere,

compusă din 1 cameră, bucătărie, cămară, baie, debara, coridor, terasă, casa

scării, în suprafață utilă de 79,400 mp, situată în Turda, cu cota părților

comune indivize aferente de 7.510 din clădirea executată pe terenul din C.F.

colectivă nr. 2062 comuna Turda, nr. topo 771/1/1, 777/1/2, 771/1/3;

- prin cererea înregistrată la 25

iulie 1996 la Comisia Consiliului Local al Municipiului Turda de aplicare a

Legii nr. 112/1995 reclamantul a solicitat despăgubiri pentru mai multe

imobile: 1) casă, curte, situată în Turda, identificat în C.F. nr. 2062 A + 3

cu nr. top 771/1/1 și 771/2/1; 2) casă, curte situată în Turda, identificată în

C.F. 2062 A + 5 cu nr. top 771/1/3 și 771/2/3; 3) loc de casă și curte,

identificat prin C.F. nr. 2062 A + 4 și C.F. nr. 8339 cu nr. top 771/1/2/2 și

771/2/2/2.

Inadvertențele evidente cu privire

la identificarea cadastrală, identificarea administrativă, trebuiau lămurite de

instanțe, prin administrarea de probe și, în special, prin ordonarea unei

expertize care să lămurească inadvertențele semnalate.

Mai mult din „Foaia de proprietate”

rezultă că apartamentul 1 este situat la parterul imobilului și nu la etajul 1,

cum este menționat în contractul de vânzare-cumpărare.

Instanța de fond a sesizat

nelămurirea pe deplin a situației de fapt deoarece la termenul din 4 octombrie 2001

a dispus ca să se depună la dosar de către Consiliul Local Turda, situația

imobilului din litigiu, respectiv componența acestuia la data preluării în

administrare, compartimentarea pe apartamente și dacă este folosit ca un singur

corp de clădire, iar de către reclamant o schiță a imobilului în discuție

autentificată de C.F., pentru a se vedea dacă era un trup funciar sau două,

desigur și pentru lămurirea identificării administrative raportat la cele două

adrese menționate în înscrisuri: str. R. și str. A.S.

Instanța a trecut însă la

soluționarea cauzei pe fond fără a administra aceste probe și fără a pune în

discuția părților necesitatea efectuării unei expertize pentru elucidarea

inadvertențelor.

Instanța de apel și cea de recurs

erau datoare să observe cele arătate mai sus și să dispună, în consecință,

măsurile legale.

Numai după lămurirea celor semnalate

se va putea concluziona asupra bunei sau relei credințe a părților cu ocazia

încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu și

în principal a cumpărătorului, raportată la succesiunea în timp a demersurilor

părților, prin analiza comparată a acestora.

Pentru motivele arătate, în temeiul

art. 312 alin. (1), cu referire la art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul

în anulare se va casa decizia atacată, precum și decizia nr. 956 din 2

octombrie 2002 a Tribunalului Cluj și se va trimite cauza aceluiași tribunal

pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte Casație și Justiție

împotriva deciziei civile nr. 398 din 12 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Casează decizia atacată, precum și

decizia civilă nr. 956/A din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția

civilă, și trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru rejudecarea apelurilor

declarate împotriva sentinței civile nr. 551 din 7 februarie 2002 a

Judecătoriei Turda.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.