ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 iunie 2001, Z.B. și Z.I. au formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a județului Călărași, cerând să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra a 5 ha teren agricol, situat în comuna Fundeni – Frunzănești, jud. Călărași. Judecătoria Oltenița, prin sentința civilă nr. 2985 din 11 octombrie 2001, a admis plângerea așa cum a fost formulată. Tribunalul Călărași, prin decizia civilă nr. 546 din 20 decembrie 2001, a admis recursul intimatei și a modificat sentința recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a plângerii petenților. În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că petenții n-au făcut dovada dreptului de proprietate invocat.

La data de 9 decembrie 2002 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești menționate, pentru motivul că, fiind pronunțate cu încălcarea esențială a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 18/1991, art. 4 din Legea nr. 169/1997 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., sunt greșite pe fond și vădit netemeinice. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 129 alin. (50 C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. În materia reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, obligațiile, enunțate [înscrise în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.] circumscriu și posibilitatea, conferită de art. 11 din Legea nr. 18/1991, a administrării de „orice alte probe” necesare determinării exacte a suprafeței supusă reconstituirii. Or, în speță, fiind invocată reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului B.Z., decedat în anul 1952, instanțele n-au ordonat și administrat probele necesare pentru a afla, în lipsa unor evidențe scrise, dacă acesta a avut în proprietate suprafața de 5 ha teren și dacă, succesiv, bunul a fost preluat de stat și, apoi, colectivizat.

Cel puțin, prin prisma dispozițiilor art. 1203 C. civ., nu puteau fi ignorate împrejurările de fapt dovedite că defunctul a fost împroprietărit cu 5 ha teren și că în anul 1949, bunul a fost preluat de stat, în mod abuziv. Era necesară, ca atare, identificarea topo a acestor operațiuni, complinită cu translația bunului din patrimoniul statului și dovada raporturilor succesorale (determinate conform art. 13 din Legea nr. 18/1991), pentru a se stabili, cu exactitate, dacă reclamanții sunt beneficiarii dreptului pe care-l invocă și-l pretind. În aceste condiții, soluția de respingere a plângerii fondată, exclusiv, pe insuficiența probelor, se verifică a fi, într-adevăr, esențial nelegală și netemeinică.

Întrucât împrejurările de fapt ale pricinii n-au fost pe deplin stabilite, se impune, în temeiul art. 313 și art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului în anulare și casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru a rejudeca, în sensul arătat, fondul pricinii. Instanța de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința civilă nr. 2985 din 11 octombrie 2001 a Judecătoriei Oltenița, precum și decizia civilă nr. 546 R din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Călărași. Trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Oltenița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2003.