ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 12 iunie 2001, Z.B. și Z.I. au

formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

18/1991 a județului Călărași, cerând să li se reconstituie dreptul de

proprietate asupra a 5 ha teren agricol, situat în comuna Fundeni –

Frunzănești, jud. Călărași.

Judecătoria Oltenița, prin sentința civilă nr.

2985 din 11 octombrie 2001, a admis plângerea așa cum a fost formulată.

Tribunalul Călărași, prin decizia civilă nr. 546

din 20 decembrie 2001, a admis recursul intimatei și a modificat sentința

recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a plângerii petenților.

În motivarea acestei soluții, instanța de recurs

a reținut că petenții n-au făcut dovada dreptului de proprietate invocat.

La data de 9 decembrie 2002 Procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare împotriva hotărârilor judecătorești menționate, pentru motivul că,

fiind pronunțate cu încălcarea esențială a dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

18/1991, art. 4 din Legea nr. 169/1997 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

sunt greșite pe fond și vădit netemeinice.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 129 alin. (50 C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

În materia reconstituirii dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor, obligațiile, enunțate [înscrise în art.

129 alin. (5) C. proc. civ.] circumscriu și posibilitatea, conferită de art. 11

din Legea nr. 18/1991, a administrării de „orice alte probe” necesare

determinării exacte a suprafeței supusă reconstituirii.

Or, în speță, fiind invocată reconstituirea

dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului B.Z., decedat

în anul 1952, instanțele n-au ordonat și administrat probele necesare pentru a

afla, în lipsa unor evidențe scrise, dacă acesta a avut în proprietate

suprafața de 5 ha teren și dacă, succesiv, bunul a fost preluat de stat și,

apoi, colectivizat. Cel puțin, prin prisma dispozițiilor art. 1203 C. civ., nu

puteau fi ignorate împrejurările de fapt dovedite că defunctul a fost

împroprietărit cu 5 ha teren   și că în anul 1949, bunul a fost preluat de

stat, în mod abuziv. Era necesară, ca atare, identificarea topo a acestor

operațiuni, complinită cu translația bunului din patrimoniul statului și dovada

raporturilor succesorale (determinate conform art. 13 din Legea nr. 18/1991),

pentru a se stabili, cu exactitate, dacă reclamanții sunt beneficiarii

dreptului pe care-l invocă și-l pretind.

În aceste condiții, soluția de respingere a

plângerii fondată, exclusiv, pe insuficiența probelor, se verifică a fi,

într-adevăr, esențial nelegală și netemeinică.

Întrucât împrejurările de fapt ale pricinii n-au

fost pe deplin stabilite, se impune, în temeiul art. 313 și art. 314 C. proc.

civ. admiterea recursului în anulare și casarea hotărârilor atacate, cu

trimiterea cauzei la prima instanță pentru a rejudeca, în sensul arătat, fondul

pricinii.

Instanța de trimitere urmează a ține seama de

dispozițiile art. 315 C. proc. civ..

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința civilă nr. 2985 din 11

octombrie 2001 a Judecătoriei Oltenița, precum și decizia civilă nr. 546 R din

20 decembrie 2001 a Tribunalului Călărași.

Trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria

Oltenița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2003.