ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Administrația Domeniului Public sector 2 a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 4138 din 20 mai 1998, de Ministerul Industriei și Resurselor, pentru terenul situat în București. În motivarea acțiunii, s-a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 1 și 3 din H.G. nr. 834/1991, întrucât a inclus terenul, din str. Dimitrie Pompei, în patrimoniul societății, deși acesta constituie domeniul public. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 641 din 18 iunie 2002, a respins acțiunea, ca tardiv formulată; totodată, a respins excepția de inadmisibilitate privind calitatea procesuală activă a reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ de autoritate individual, care nu se comunică decât persoanelor vizate de act, astfel că pentru reclamantă, termenul de 1 an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, curge de la data când a luat cunoștință de acesta. În cauză, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 4138 a fost înregistrat în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sectorului 2, sub nr. 9443, la 23 iunie 1998, astfel că aceasta este data când se presupune că toate persoanele interesate au luat cunoștință de act. Or, acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 2, la data de 28 noiembrie 2001 (dosar nr. 14326/2001), deci, peste termenul de 1 an prevăzut de lege, astfel că este tardivă.

Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Domeniului Public sector 2, susținând, în esență, că acțiunea sa este imprescriptibilă, întrucât se invocă nulitatea absolută a unui titlu de proprietate, emis asupra unui teren ce constituie domeniu public. Recursul este nefondat. Potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în toate cazurile, introducerea cererii la instanța de contencios administrativ nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere. Termenul de 1 an este un termen limită, un termen de decădere, astfel că peste acest termen reclamantul nu mai poate pretinde anularea actului administrativ.

În cauză, în raport de data când a fost trecut certificatul de atestare a dreptului de proprietate în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei sectorului 2, respectiv 23 iunie 1998, dată la care se presupune că toate persoanele interesate au luat cunoștință de acesta, dată necontestată de reclamantă, precum și de data la care a fost sesizată instanța, adică 28 noiembrie 2001, în mod corect s-a reținut că, acțiunea este tardivă și, deci, nu poate fi primită. În raport de cele menționate, motivul de casare, invocat de reclamantă, este nefondat întrucât, în contencios administrativ, acțiunea poate fi exercitată numai în termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, așa cum corect a reținut prima instanță.

În consecință, recursul este nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Domeniului Public al sectorului 2 București, împotriva sentinței civile nr. 641 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.