ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2385/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1244/2001,

Curtea de Apel București a respins acțiunea prin care reclamanții T.A. și A.T.

au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.

0048/1999, emis de Primăria București, în favoarea SC I.M. SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că actul contestat este legal

și temeinic, deoarece terenul atribuit societății pârâte, prin respectivul act,

a fost în folosința acesteia încă din anul 1982, îndreptățind-o să-l primească

potrivit Legii nr. 15/1990 și că același teren este unul distinct de cel

pretins de reclamanți, ca formând proprietatea lor, conform sentinței civile nr.

9550/1998, fapt ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs, reclamanții T.A. și A.T., criticând-o pentru greșita

înlăturare a sentinței civile nr. 9550 din 11 iunie 1998, care le conferă

dreptul de proprietate asupra terenului atribuit societății pârâte.

Chiar și în situația în care

existau dubii în privința dreptului reclamanților și al titlului lor de

proprietate, instanța trebuia să anuleze certificatul de proprietate, deoarece

acesta nu trebuia emis în intervalul de timp, cât nu era încă lămurit regimul

juridic al terenului, fapt care a contravenit dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr.

88/1997.

Pe de altă parte, este

criticată fundamentarea sentinței, pe raportul de expertiză care este ilogic și

nu acoperă starea de fapt reală.

La data de 13 mai 2003,

recursul a fost suspendat în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., constatându-se faptul că dezlegarea pricinii atârnă de soluționarea

contestației formulată de recurenți, în dosarul nr. 5735/2001, aflat pe rolul

Tribunalului București, prin care aceștia au solicitat anularea deciziei

intimatei SC I.M. SA, de respingere a cererii lor de restituire în natură a

construcțiilor și terenului aferent acestora, în baza Legii nr. 10/2001.

Imobilul revendicat se situează în București și este compus din construcții și teren

aferent, teren din care o parte formează obiectul litigiului.

Această cauză a fost

soluționată în primă instanță și în prezent, formează obiectul dosarului nr. 3679/2003,

aflat în apel, fiind suspendat.

Avându-se în vedere faptul

că acest dosar, din pricina căruia s-a dispus suspendarea, a fost soluționat în

primă instanță, prin respingerea acțiunii reclamanților T.A. și A.T., iar în

apel a fost suspendată, instanța de control urmează a aprecia că este necesară

soluționarea recursului dedus judecății, prin prisma criticilor formulate.

Eventuala suspendare a prezentului recurs ar fi nelegală, atâta timp, cât cauza

de a cărei soluționare ar depinde modul de rezolvare al acestuia, este

întreruptă.

Dispozițiile art. 244 pct. 2

C. proc. civ., permit suspendarea și prevăd posibilitatea continuării acesteia,

până când hotărârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea, va deveni

irevocabilă, fapt care presupune judecarea acestei din urmă cauze, și nu

întreruperea cursului său.

Respingerea pretențiilor

recurenților în respectiva cauză, coroborat cu lipsa de interes în continuarea

judecății, deduse din faptul suspendării acesteia, sunt împrejurări care impun,

atât soluționarea prezentului recurs, cât și respingerea lui.

Faptul că dosarul nr. 5735/2001

a fost suspendat, până la soluționarea acțiunii civile promovate într-un alt

dosar, respectiv nr. 3401/2003, nu este nici el de natură a împiedica

examinarea prezentului recurs, deoarece obiectul lui este acela de a examina

legalitatea unui act administrativ (certificat de atestare), și nu acela de a

compara titluri sau de a soluționa o eventuală revendicare.

Critica referitoare la încălcarea

prevederilor art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, constând în ignorarea de către

instanța de fond, a acestor dispoziții, care impuneau abținerea Primăriei de la

eliberarea certificatului de atestare, până la lămurirea situației juridice a

terenului, este nefondată. În primul rând, faptul emiterii certificatului în

acea perioadă, nu este motiv de nulitate, el nefiind prevăzut expres în ordonanța

menționată.

Odată emis, el trebuie

examinat sub aspectul legalității și temeiniciei lui, ori, aspecte procedurale,

de emitere, nu au fost încălcate, iar raportul de expertiză tehnică, efectuat

în cauză, a scos în evidență netemeinicia pretențiilor recurenților.

Criticile aduse acestei

expertize, prin recurs, nu pot fi luate în considerare, pe de o parte pentru

faptul că ele sunt contrazise, atât de răspunsul la obiecțiunile formulate, cât

și de raportul de expertiză extrajudiciară depus la instanța fondului. Pe de altă

parte, aceleași critici, nu pot fi combătute prin simple susțineri, ci

eventual, printr-un act de aceeași forță probantă, ca și expertiza, act care nu

există în prezenta cauză.

Nu lipsită de relevanță este

și calitatea procesuală activă a recurenților, pusă sub semnul îndoielii de

înscris, din care rezultă că aceștia nu au calitatea exclusivă de moștenitori

ai imobilului revendicat, după defunctul proprietar T.D.

Pentru toate aceste

considerente, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu

neîndeplinirea nici unuia din motivele prevăzute de art. 304 din același cod,

recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.A. și A.T. împotriva sentinței civile nr. 1244 din 27 septembrie 2001, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.