ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2385/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1244/2001, Curtea de Apel București a respins acțiunea prin care reclamanții T.A. și A.T. au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0048/1999, emis de Primăria București, în favoarea SC I.M. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că actul contestat este legal și temeinic, deoarece terenul atribuit societății pârâte, prin respectivul act, a fost în folosința acesteia încă din anul 1982, îndreptățind-o să-l primească potrivit Legii nr. 15/1990 și că același teren este unul distinct de cel pretins de reclamanți, ca formând proprietatea lor, conform sentinței civile nr. 9550/1998, fapt ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, reclamanții T.A. și A.T., criticând-o pentru greșita înlăturare a sentinței civile nr. 9550 din 11 iunie 1998, care le conferă dreptul de proprietate asupra terenului atribuit societății pârâte. Chiar și în situația în care existau dubii în privința dreptului reclamanților și al titlului lor de proprietate, instanța trebuia să anuleze certificatul de proprietate, deoarece acesta nu trebuia emis în intervalul de timp, cât nu era încă lămurit regimul juridic al terenului, fapt care a contravenit dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997. Pe de altă parte, este criticată fundamentarea sentinței, pe raportul de expertiză care este ilogic și nu acoperă starea de fapt reală.

La data de 13 mai 2003, recursul a fost suspendat în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatându-se faptul că dezlegarea pricinii atârnă de soluționarea contestației formulată de recurenți, în dosarul nr. 5735/2001, aflat pe rolul Tribunalului București, prin care aceștia au solicitat anularea deciziei intimatei SC I.M. SA, de respingere a cererii lor de restituire în natură a construcțiilor și terenului aferent acestora, în baza Legii nr. 10/2001. Imobilul revendicat se situează în București și este compus din construcții și teren aferent, teren din care o parte formează obiectul litigiului. Această cauză a fost soluționată în primă instanță și în prezent, formează obiectul dosarului nr. 3679/2003, aflat în apel, fiind suspendat.

Avându-se în vedere faptul că acest dosar, din pricina căruia s-a dispus suspendarea, a fost soluționat în primă instanță, prin respingerea acțiunii reclamanților T.A. și A.T., iar în apel a fost suspendată, instanța de control urmează a aprecia că este necesară soluționarea recursului dedus judecății, prin prisma criticilor formulate. Eventuala suspendare a prezentului recurs ar fi nelegală, atâta timp, cât cauza de a cărei soluționare ar depinde modul de rezolvare al acestuia, este întreruptă. Dispozițiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., permit suspendarea și prevăd posibilitatea continuării acesteia, până când hotărârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea, va deveni irevocabilă, fapt care presupune judecarea acestei din urmă cauze, și nu întreruperea cursului său.

Respingerea pretențiilor recurenților în respectiva cauză, coroborat cu lipsa de interes în continuarea judecății, deduse din faptul suspendării acesteia, sunt împrejurări care impun, atât soluționarea prezentului recurs, cât și respingerea lui. Faptul că dosarul nr. 5735/2001 a fost suspendat, până la soluționarea acțiunii civile promovate într-un alt dosar, respectiv nr. 3401/2003, nu este nici el de natură a împiedica examinarea prezentului recurs, deoarece obiectul lui este acela de a examina legalitatea unui act administrativ (certificat de atestare), și nu acela de a compara titluri sau de a soluționa o eventuală revendicare. Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 32 din O.U.G.

nr. 88/1997, constând în ignorarea de către instanța de fond, a acestor dispoziții, care impuneau abținerea Primăriei de la eliberarea certificatului de atestare, până la lămurirea situației juridice a terenului, este nefondată. În primul rând, faptul emiterii certificatului în acea perioadă, nu este motiv de nulitate, el nefiind prevăzut expres în ordonanța menționată. Odată emis, el trebuie examinat sub aspectul legalității și temeiniciei lui, ori, aspecte procedurale, de emitere, nu au fost încălcate, iar raportul de expertiză tehnică, efectuat în cauză, a scos în evidență netemeinicia pretențiilor recurenților. Criticile aduse acestei expertize, prin recurs, nu pot fi luate în considerare, pe de o parte pentru faptul că ele sunt contrazise, atât de răspunsul la obiecțiunile formulate, cât și de raportul de expertiză extrajudiciară depus la instanța fondului.

Pe de altă parte, aceleași critici, nu pot fi combătute prin simple susțineri, ci eventual, printr-un act de aceeași forță probantă, ca și expertiza, act care nu există în prezenta cauză. Nu lipsită de relevanță este și calitatea procesuală activă a recurenților, pusă sub semnul îndoielii de înscris, din care rezultă că aceștia nu au calitatea exclusivă de moștenitori ai imobilului revendicat, după defunctul proprietar T.D. Pentru toate aceste considerente, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu neîndeplinirea nici unuia din motivele prevăzute de art. 304 din același cod, recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.A. și A.T. împotriva sentinței civile nr. 1244 din 27 septembrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.