ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2212/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

octombrie 2002, reclamanta M.E.F. a chemat în judecată Consiliul Superior al

Magistraturii și Ministerul Justiției, solicitând să se dispună anularea

avizului dat de Consiliul Superior al Magistraturii la 13 mai 2002 și să se

constate nulitatea Ordinului nr. 466/2000 emis de Ministerul Justiției, cu

obligarea acestui pârât la plata indemnizației prevăzute de art. 104 din Legea

nr. 92/1992, modificată și completată.

În motivarea acțiunii a susținut că

prin Decretul Președintelui României nr. 501/2000 a fost eliberată din funcția

de judecător, prin pensionare, iar prin decizia de pensionare emisă de

instituția abilitată, i s-a stabilit pensie de serviciu conform art. 103 din

Legea nr. 92/1992.

Solicită a se obliga pârâtul

Ministerul Justiției să îi acorde și o indemnizație egală cu 5 salarii de bază

nete, pentru vechime în magistratură de peste 20 de ani, conform art. 104 din

Legea de organizare și funcționare judecătorească, Ordinul nr. 466/2000 fiind

nelegal.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 22 din 14 ianuarie 2003, a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata unei

indemnizații egală cu 5 salarii, conform art. 104 din Legea nr. 92/1992, astfel

cum a fost modificată și completată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 466/C/200 și avizul Consiliului

Superior la Magistraturii sunt emise în contradicție cu prevederile legale și

anume, cu art. 44 din Legea nr. 92/1992 care reglementează vechimea în

magistratură, coroborat cu art. 104 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe a fost

declarat prezentul recurs de către Ministerul Justiției, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, reclamanta neîndeplinind condițiile cerute de

lege pentru acordarea dreptului pretins, motivul de casare invocat fiind art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se expun:

În conformitate cu prevederile art.

103 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, magistrații cu o vechime

de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază la împlinirea vârstei de

pensionare, de pensie de serviciu.

Vechimea în magistratură și funcțiile asimilate

acesteia care acordă dreptul pentru pensia de serviciu, este reglementată în

art. 44 din aceeași lege, această vechime fiind utilă și reglementată pentru

calculul pensiei de serviciu.

Legiuitorul însă, pentru acordarea

indemnizației ce se pretinde de către reclamanta-intimată, în art. 104 din lege

cere o altă condiție și anume, vechimea continuă în magistratură, termen

distinct și cu alte consecințe juridice, deosebiri pe care instanța de fond

le-a ignorat, pronunțând o hotărâre nelegală.

Este evident că legiuitorul a

înțeles să acorde drepturile din art. 104 în mod exclusiv judecătorilor și

procurorilor, magistrați de carieră, cei care au exercitat efectiv aceste

profesii rămânând continuu în magistratură cel puțin 20 de ani.

În raport de aceste considerente, motivele de recurs

se constată a fi întemeiate, iar pe cale de consecință recursul, fiind fondat,

se va admite, iar pe fond acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 22 din 14 ianuarie 2003 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2003.