ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

447, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea reclamantei D.T., formulată în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a anulat Ordinul nr. 256/C

din 23 ianuarie 2004, obligând pârâtul la emiterea unui nou ordin în favoarea

reclamantei, prin care să se prevadă adaosul de 15% la indemnizația de

încadrare brută lunară.

Pentru a hotărî în acest

fel, Curtea de Apel Craiova a reținut că reclamanta a fost numită ca judecător,

în anul 2004, după ce anterior funcționase ca notar și avocat și deși avea o

vechime în magistratură și alte funcții juridice, de aproape 20 de ani, i s-a

acordat un adaos la indemnizația de încadrare brută lunară, de numai 10%,

corespunzător unei vechimi cuprinse între 10 și 15 ani, în considerarea

faptului că perioadele în care a funcționat ca notar și avocat, nu fac parte

din vechimea efectivă în magistratură și nu pot constitui temei al acordării

indemnizației solicitate.

Apreciind, însă, că

distincția făcută de pârâtul Ministerul Justiției, între noțiunile de vechime

efectivă și vechimea în magistratură excede voinței legiuitorului, voință ce

rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor O.U.G. nr. 177/2002 și

creează premiza ca legea să fie aplicată diferențiat în situații identice, curtea

de apel a constatat acțiunea, întemeiată, reținând și incidența dispozițiilor

art. 154 din Constituția României, potrivit cu care legile și toate celelalte

acte normative rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin actualei

Constituții.

În acest sens, în măsura în

care O.U.G. nr. 177/2002 conține reglementări care ar crea premiza inegalității

aplicării legii, acestea se consideră implicit abrogate la data intrării în

vigoare a Constituției revizuite a României.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs, pârâtul-recurent Ministerul Justiției,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și pentru a fi fost pronunțată

cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a

susținut că prin Ordinul ministrului justiției nr. 256/C/2004, doamnei D.T. i

s-a acordat un adaos la indemnizația de încadrare lunară, corespunzătoare

vechimii efective în magistratură, perioadele în care și-a desfășurat

activitatea în calitate de avocat, consilier juridic și arbitru de stat,

neputând fi luate în calcul la stabilirea adaosului la indemnizația de

încadrare, pentru că potrivit art. 5 din O.G. nr. 83/2000, nu reprezintă

vechime efectivă în funcțiile prevăzute la art. 42 și 43 din Legea nr. 92/1992,

situația fiind, deci, diferită față de vechimea în magistratură stabilită

conform art. 44 din Legea nr. 92/1992.

A mai arătat recurentul, că

rațiunea acestui text a fost aceea de a acorda o salarizare diferențiată în

funcție de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror, și cea

desfășurată în celelalte funcții de specialitate juridică.

Examinând soluția pronunțată în cauză,

în raport cu criticile formulate, cu probele administrate, și cu dispozițiile

legale incidente, se constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerațiuni.

Potrivit art. 4 alin. (1)

din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale

magistraților, act normativ în vigoare la data pronunțării sentinței atacate,

care a abrogat prevederile art. 5 din O.G. nr. 83/2000, magistrații

beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător,

procuror, magistrat asistent sau personal asimilat magistraților, de majorări

(adaosuri) ale indemnizației stabilite conform art. 3 alin. (2), calculate în

procente, la indemnizația brută, după cum urmează:

-de la 5, la 10 ani - 5%;

-de la 10, la 15 ani -10%;

-de la 15, la 20 ani - 15%;

-peste 20 de ani - 20%.

De reținut însă, că și această

ordonanță se referă la magistrații cu vechime efectivă în funcție de judecător,

procuror, magistrat asistent sau personal asimilat magistraților. Cu privire la

această ultimă categorie, Legea nr. 92/1992, republicată și modificată,

stabilește că este asimilat magistraților, pe durata îndeplinirii funcției,

atât personalul de specialitate juridică de execuție și conducere, cât și

personalul de instruire și conducere de specialitate juridică din cadrul

I.N.M., indiferent de vechime.

Rezultă, așadar, că

funcțiile anterior avute de reclamantă, de avocat și/sau de notar, nu pot

constitui nici vechime efectivă, în magistratură potrivit art. 42 din Legea nr.

92/1992 și nu sunt incluse nici în categoria vechimii asimilate potrivit art.

43 din aceeași lege, astfel că în sensul art. 4 din O.U.G. nr. 177/2002 nu se

poate vorbi de îndeplinirea condițiilor de vechime efectivă pentru acordarea

majorării de indemnizație la 20%, cum s-a solicitat.

Este de menționat și

împrejurarea că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești (republicată), în vigoare

la data emiterii actului administrativ contestat în cauza de față, se referă

tot la vechimea efectivă în magistratură, ce urmează a fi luată în calculul

adaosului la indemnizația de încadrare lunară a magistraților, intenția

legiuitorului ce transpare ca atare și din cuprinsul Legii nr. 92/1992, fiind

aceea de a acorda acest adaos, numai în raport cu activitatea efectiv

desfășurată în funcțiile de judecător, procuror sau funcții asimilate, ca semn

de recunoaștere a fidelității și stabilității față de aceste funcții.

Pentru cele menționate,

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este nelegală și netemeinică, motiv

pentru care, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., va admite

recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentința nr. 447/2004, a Curții

de Apel Craiova, iar pe fond, va respinge ca neîntemeiată, acțiunea

reclamantei-intimate D.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 447 din 25 iunie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea formulată de D.T.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2005.