ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 98/2003

HOTĂRÂRE
09.06.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 98/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 ianuarie 2001, reclamantul B.A.Ș. a chemat în judecată Ministerul Justiției, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța de judecată să dispună anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2785/C din 30 octombrie 2000, Anexa 1 poziția 10 și să oblige pe pârât să rectifice poziția menționată, în sensul înscrierii unui adaos la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 17 august 1982 - 31 mai 1983 a fost încadrat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocați Olt - Biroul Colectiv de Asistență Juridică Slatina.

Începînd cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocați Argeș - Biroul Colectiv de Asistență Juridică Argeș, unde a funcționat până la data de 1 ianuarie 1993 când a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Curtea de Argeș. De la această instanță, la data de 1 martie 1998 a fost transferat, ca judecător, la Tribunalul Argeș, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost transferat la Curtea de Apel Pitești, secția civilă, unde se află și în prezent.

Ca atare, la data de 1 noiembrie 2000, la care se referă ordinul atacat, reclamantul avea o vechime în magistratură de 18 ani, 2 luni și 24 zile, căreia îi corespunde, potrivit art. 5 din O.G. nr. 83/2000, un adaos la indemnizația de încadrare lunară în procent de 15%.

Reclamantul a mai susținut că excluderea vechimii realizate în avocatură, de la vechimea în magistratură în raport de care se stabilește adaosul la indemnizația de încadrare, este contrară dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 179/1999, prin care a fost reglementat un tratament juridic egal, sub aspectul vechimii în magistratură, a funcțiilor de judecător, procuror, personal de specialitate juridică din Ministerul Justiției, avocat, ș.a.

Prin sentința nr. 24/F-C din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A.Ș., a anulat în parte ordinul atacat și a obligat pe pârât să rectifice Anexa nr. 1 la ordin, poziția 10, în sensul de a se înscrie adaosul la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 42 și art. 43 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare și art. 5 din O.G. nr. 83/2000, rezultă că acest ultim text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art. 44 din legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din care face parte și vechimea în funcțiile de specialitate juridică asimilate.

Este adevărat că noțiunile de vechime în magistratură și vechime efectivă în magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleași efecte cu privire la adaosul la indemnizația lunară de încadrare.

În acest sens, dispozițiile menționate trebuie coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000.

Or, dacă funcțiile asimilate se iau în considerare la stabilirea vechimii în magistratură și, implicit, la stabilirea indemnizației de încadrare, este inechitabil a nu se folosi aceleași criterii pentru stabilirea adaosului la indemnizația de încadrare.

Împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că vechimea efectivă în magistratură și vechimea în magistratură reprezintă noțiuni diferite, consecințele luării în considerare a unei sau alteia dintre acestea fiind, de asemenea, diferite.

Vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condițiile art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea de organizare judecătorească.

Pentru stabilirea adaosului la indemnizația lunară de încadrare, prin art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 82/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în magistratură. Ca atare, dispozițiile art. 44 din Legea nr. 92/1992, republicată care reglementează vechimea în magistratură, nu sunt incidente în aplicarea art. 5 din O.G. nr. 82/2000.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului B.A.Ș.

Recursul Ministerului Justiției a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2060 din 20 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

În motivarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport de vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată.

Vechimea în magistratură a fost reglementată prin O.U.G. nr. 179/1999 de modificare a Legii nr. 92/1992. În urma acestei modificări, art. 44 din Legea nr. 92/1992 menționează explicit și expres că perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de avocat constituie vechime în magistratură.

Coroborând aceste texte, rezultă în mod indubitabil, că la calcularea adaosului prevăzut de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000 se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum este reglementată de art. 44 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea recursului în anulare se susține că, din redactarea art. 5 din O.G. nr. 83/2000, rezultă cu claritate că la stabilirea adaosului la indemnizația de încadrare se ia în considerare numai vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art. 42 și art. 43 din Legea nr. 92/1992 și nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art. 44 din același act normativ.

Se arată că rațiunea textului constă în acordarea unei salarizări diferențiate în funcție de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror, precum și în celelalte funcții stabilite expres. Ca atare, nu se poate aprecia că vechimea în magistratură este identică cu vechimea efectivă ca judecător sau procuror, magistrat asistent sau consilier juridic la Ministerul Justiției.

Că aceasta ar fi o eronată interpretare a legii este dovedită de redactarea art. 5 din O.G. nr. 83/2000, care face trimitere expresă la art. 42 și art. 43 din Legea nr. 92/1992 și nu la art. 44 din aceeași lege.

Ca atare, vechimea în magistratură, potrivit art. 44 din Legea nr. 92/1992 se are în vedere, conform art. 103 din aceeași lege, numai la stabilirea dreptului la pensie de serviciu.

Pentru aceste motive, procurorul general solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată.

Recursul în anulare este fondat,pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, prin Legea nr. 14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de salarizare în România.

Din dispozițiile acestui act normativ, pe lângă principiile generale privind salarizarea, în art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991 se prevede că sporurile și adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfășoară activitate remunerată, se stabilesc și se acordă exclusiv așa cum sunt prevăzute prin lege.

Mai sunt de reținut dispozițiile art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 14/1991, prin care s-a prevăzut că salariile personalului organelor puterii legislative, executive și judecătorești se stabilesc prin lege specială.

Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești este reglementată prin Legea nr. 50/1996.

După modificarea acestei legi, prin O.G. nr. 83/2000, salariile de bază ale magistraților au fost reglementate, prin art. 2, sub denumirea de indemnizație de încadrare lunară. Acestea se stabilesc pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, sub aspectul coeficientului de multiplicare, valoarea de referință sectorială fiind cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Prin art. 5 din Legea nr. 50/1996, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 83/2000, a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizația lunară de încadrare a magistraților, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991, cuantumul adaosului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 50/1996 se stabilește exclusiv în raport de vechimea stabilită prin art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Este adevărat că alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 50/1996 folosește, pentru determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la indemnizația de încadrare lunară sintagma „îndeplinirea vechimii în magistratură", dar aceasta nu schimbă sensul dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol.

Astfel, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată au calitatea de magistrați și fac parte din corpul magistraților, judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții Supreme de Justiție.

Totodată, potrivit art. 43 alin. (2) din același act normativ, este asimilat magistraților, pe durata îndeplinirii funcțiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției.

Reclamantul a solicitat anularea Ordinului ministrului justiției, considerând că în mod greșit i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizația de încadrare lunară, prin excluderea de la calculul vechimii a perioadei lucrate ca avocat, anterior admiterii în magistratură.

Or, funcția de avocat îndeplinită de către reclamant nu apare ca vechime efectivă în magistratură potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992 și nici ca vechime asimilată, potrivit art. 43 din același act normativ.

Așadar, în mod corect, în vederea acordării adaosului la indemnizația de încadrare, vechimea a fost stabilită fără a se lua în calcul vechimea realizată de către reclamant ca avocat.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 155 din 28 mai 2002.

Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic și legal, iar hotărârile criticate sunt pronunțate cu încălcarea legii, respectiv art. 5 din Legea nr. 50/1996 cu referire la art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991.

Așa fiind, critica privind încălcarea esențială a legii este întemeiată, ca urmare a extinderii dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, republicată, la situații neprevăzute de lege, contrar dispoziției imperative prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 14/1991, a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 330

3

alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 314 din același cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile pronunțate în cauză, va admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și pe fond va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 2060 din 20 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Admite recursul declarat de către Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 24/F-C din 21 februarie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul B.A.Ș. împotriva pârâtului Ministerul Justiției privind anularea Ordinului nr. 2785/C/2000 și Anexa nr. 1, poziția 10.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-08
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 618/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2001, reclamanta B.E., judecător la Curtea de Apel Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pr
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85566)
rat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocați Olt, Biroul Colectiv de Asistență Juridică Slatina. Începînd cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocați Argeș, Biroul Colectiv de Asistență Juridică Argeș, unde a funcționat
ÎCCJ 2003-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 122/F/C, pronunțată la data de 16 decembrie 2002 în dosarul nr. 4513/2002/F/C, Curtea de Apel Pitești, secția
ÎCCJ 2003-12-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 617/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2001, reclamanta P.C., judecător la Curtea de Apel Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pr
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85585)
Act administrativ al Ministerului Justiției în aplicarea art.103 din Legea nr.92/1992 – republicată Magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și 4
Sursă