ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința recurată, sentința
civilă nr. 122/F/C, pronunțată la data de 16 decembrie 2002 în dosarul nr.
4513/2002/F/C, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ, rejudecând după casare, a admis acțiunea formulată de reclamantul
O.N. și a modificat Ordinul nr. 2785/C emis la data de 30 octombrie 2000 de
ministrul justiției, în sensul că la poziția nr. 103 din anexă se modifică
adaosul la indemnizația lunară de la 0%, la 15%.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut,
în esență, că reclamantul, judecător la Judecătoria Curtea de Argeș, a
funcționat în perioada 1 ianuarie 1982 – 1 decembrie 1998, ca avocat și că,
potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000, are dreptul la un
adaos la indemnizația de încadrare calculat și în raport cu perioada
respectivă, calitatea de avocat fiind asimilată cu aceea de magistrat în
condițiile art. 44 din Legea nr. 92/1992, astfel că ordinul emis de ministrul
justiției este nelegal.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs
Ministerul Justiției, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o
hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materie și că actul
administrativ atacat este legal și temeinic.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că
intimatul-reclamant a exercitat profesia de avocat o perioadă de 16 ani și 11
luni și că, începând cu data de 1 decembrie 1998, deține funcția de judecător
la Judecătoria Curtea de Argeș.
Este adevărat că potrivit
prevederilor art. 44 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în
magistratură, între altele și perioada în care un magistrat a exercitat
profesia de avocat.
Dar, potrivit prevederilor art. 5
din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din
organele autorității judecătorești, așa cum au fost modificate prin O.G. nr.
83/2000, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare
lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art. 42 și
art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, adică în funcțiile de judecător la instanțele
judecătorești, procuror la parchetele de pe lângă acestea, magistrat-asistent
la Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv, personalul de specialitate
juridică din Ministerul Justiției.
Astfel fiind, rezultă că celelalte
funcții care sunt enumerate numai de art. 44 din Legea nr. 92/1992, sunt
asimilate pentru calculul vechimii în magistratură, dar nu sunt luate în
considerare pentru calculul vechimii efective în magistratură.
După cum se observă, legiuitorul a
folosit două noțiuni distincte: vechimea în magistratură și vechimea efectivă
în magistratură, cărora le-a dat efecte juridice diferite din rațiuni diferite.
Deci, perioada în care
intimatul-reclamant a exercitat profesia de avocat, constituie vechime în
magistratură, dar nu vechime efectivă în magistratură, astfel că în mod legal,
ministrul justiției nu a luat-o în calcul la stabilirea adaosului de
stabilitate acordat magistraților cu vechime efectivă, potrivit art. 5 din
Legea nr. 50/1996, cu modificările ulterioare.
În concluzie, pentru considerentele
de mai sus, recursul va fi admis, sentința recurată va fi casată și în fond, va
fi respinsă acțiunea, actul administrativ atacat fiind legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 122/F/C din 16 decembrie
2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ.
Casează sentința atacată și în fond,
respinge acțiunea reclamantului O.N.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 noiembrie 2003.