ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4024/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 122/F/C, pronunțată la data de 16 decembrie 2002 în dosarul nr. 4513/2002/F/C, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând după casare, a admis acțiunea formulată de reclamantul O.N. și a modificat Ordinul nr. 2785/C emis la data de 30 octombrie 2000 de ministrul justiției, în sensul că la poziția nr. 103 din anexă se modifică adaosul la indemnizația lunară de la 0%, la 15%. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul, judecător la Judecătoria Curtea de Argeș, a funcționat în perioada 1 ianuarie 1982 – 1 decembrie 1998, ca avocat și că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G.

nr. 83/2000, are dreptul la un adaos la indemnizația de încadrare calculat și în raport cu perioada respectivă, calitatea de avocat fiind asimilată cu aceea de magistrat în condițiile art. 44 din Legea nr. 92/1992, astfel că ordinul emis de ministrul justiției este nelegal. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Justiției, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor legale în materie și că actul administrativ atacat este legal și temeinic. Recursul este întemeiat. Este necontestat că intimatul-reclamant a exercitat profesia de avocat o perioadă de 16 ani și 11 luni și că, începând cu data de 1 decembrie 1998, deține funcția de judecător la Judecătoria Curtea de Argeș.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie vechime în magistratură, între altele și perioada în care un magistrat a exercitat profesia de avocat. Dar, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, așa cum au fost modificate prin O.G. nr. 83/2000, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adică în funcțiile de judecător la instanțele judecătorești, procuror la parchetele de pe lângă acestea, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției.

Astfel fiind, rezultă că celelalte funcții care sunt enumerate numai de art. 44 din Legea nr. 92/1992, sunt asimilate pentru calculul vechimii în magistratură, dar nu sunt luate în considerare pentru calculul vechimii efective în magistratură. După cum se observă, legiuitorul a folosit două noțiuni distincte: vechimea în magistratură și vechimea efectivă în magistratură, cărora le-a dat efecte juridice diferite din rațiuni diferite. Deci, perioada în care intimatul-reclamant a exercitat profesia de avocat, constituie vechime în magistratură, dar nu vechime efectivă în magistratură, astfel că în mod legal, ministrul justiției nu a luat-o în calcul la stabilirea adaosului de stabilitate acordat magistraților cu vechime efectivă, potrivit art. 5 din Legea nr. 50/1996, cu modificările ulterioare.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentința recurată va fi casată și în fond, va fi respinsă acțiunea, actul administrativ atacat fiind legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 122/F/C din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantului O.N. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2003.