ÎCCJ, decizie (scj.ro #85566)

Magistrat.

Adosul de 15% la indemnizația de încadrare. Vechime efectivă înmagistratură.

Excluderea vechimii realizate în avocatură

Legea

nr. 92/1992,

art.42, art.43

Vechimea în magistratură și vechimea

efectivă în magistratură sunt două noțiuni diferite, cu efecte juridice, de

asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitată de reclamant nu apare ca

vechime efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr. 92/1992, și

nici ca vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ. Astfel,

conform art.42, au calitatea de magistrați și fac parte din corpul

magistraților judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din

parchetele de pe lângă acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții

Supreme de Justiție, iar conform art. 43 alin.2, este asimilat magistraților,

pe durata îndeplinirii funcțiilor, indiferent de vechime, personalul de

specialitate juridică din Ministerul Justiției.

Așadar, în vederea acordării adaosului la indemnizația de încadrare, vechimea

se stabilește fără a se lua în calcul vechimea realizată ca avocat.

(Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători,

decizia nr.98 din 9 iunie 2003)

Reclamantul BAȘ a chemat în judecată Ministerul Justiției, cerând anularea în

parte a Ordinului Ministrului Justiției nr.2785/C din 30 octombrie 2000, Anexa

1 poziția 10 și să oblige pe pârât să rectifice poziția menționată, în sensul

înscrierii unui adaos la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 17 august 1982 - 31

mai 1983 a fost încadrat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocați Olt, Biroul

Colectiv de Asistență Juridică Slatina.

Începînd cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocați Argeș,

Biroul Colectiv de Asistență Juridică Argeș, unde a funcționat până la data de

1 ianuarie 1993, când a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Curtea de

Argeș. De la această instanță, la data de 1 martie 1998 a fost transferat, ca

judecător, la Tribunalul Argeș, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost

transferat la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, unde se află și în

prezent.

Ca atare, la data de 1 noiembrie 2000, la care se referă ordinul atacat,

reclamantul avea o vechime în magistratură de 18 ani, 2 luni și 24 zile, căreia

îi corespunde, potrivit art.5 din O.G. nr.83/2000, un adaos la indemnizația de

încadrare lunară în procent de 15%.

Reclamantul a mai susținut că excluderea vechimii realizate în avocatură, de la

vechimea în magistratură în raport de care se stabilește adaosul la

indemnizația de încadrare, este contrară dispozițiilor art.44 din O.G.

nr.179/1999, prin care a fost reglementat un tratament juridic egal, sub

aspectul vechimii în magistratură, a funcțiilor de judecător, procuror,

personal de specialitate juridică din Ministerul Justiției, avocat, ș.a.

Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ a

admis acțiunea formulată de reclamantul BAȘ, a anulat în parte ordinul atacat

și a obligat pe pârât să rectifice Anexa nr.1 la ordin, poziția 10, în sensul

de a se înscrie adaosul la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de

5%.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din interpretarea

dispozițiilor art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992 republicată, cu

modificările ulterioare și art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă că acest ultim

text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art.44 din

legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din

care face parte și vechimea în funcțiile de specialitate juridică asimilate.

Este adevărat că noțiunile de vechime în magistratură și vechime efectivă în

magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleași efecte cu privire

la adaosul la indemnizația lunară de încadrare.

În acest sens, dispozițiile menționate trebuie coroborate cu prevederile art.2

alin.1 din O.G. nr.83/2000.

Or, dacă funcțiile asimilate se iau în considerare la stabilirea vechimii în

magistratură și, implicit, la stabilirea indemnizației de încadrare, este

inechitabil a nu se folosi aceleași criterii pentru stabilirea adaosului la

indemnizația de încadrare.

Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul Ministerul Justiției a declarat

recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 din C. proc.

civ.

S-a susținut că vechimea efectivă în magistratură și vechimea în magistratură

reprezintă noțiuni diferite, consecințele luării în considerare a unei

sau alteia dintre acestea fiind, de asemenea, diferite.

Vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condițiile art.42 și

art.43 alin.2 din Legea de organizare judecătorească.

Pentru stabilirea adaosului la indemnizația lunară de încadrare, prin art.5

alin.1 din O.G. nr.82/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în

magistratură. Ca atare, dispozițiile art.44 din Legea nr.92/1992 republicată,

care reglementează vechimea în magistratură, nu sunt incidente în aplicarea

art.5 din O.G. nr.82/2000.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului BAȘ.

Recursul Ministerului Justiției a fost respins, ca nefondat, prin Curții

Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ. In motivarea acestei

decizii, instanța de recurs a reținut că, potrivit art.5 alin.1 din O.G.

nr.83/2000, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare

lunară în raport de vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și

art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată.

Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr.179/1999 de modificare a Legii nr.92/1992. În urma acestei

modificări, art.44 din Legea nr.92/1992 menționează explicit și expres că

perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de avocat constituie vechime

în magistratură.

Coroborând aceste texte, rezultă în mod indubitabil, că la calcularea adaosului

prevăzut de art.5 alin.1 din O.G. nr.83/2000 se are în vedere vechimea în

magistratură, astfel cum este reglementată de art.44 din Legea nr.92/1992

republicată, cu modificările ulterioare.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, susținându-se

că, din redactarea art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă cu claritate că la

stabilirea adaosului la indemnizația de încadrare se ia în considerare numai

vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și art.43 din Legea

nr.92/1992 și nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art.44 din

același act normativ.

Se arată că rațiunea textului constă în acordarea unei salarizări diferențiate

în funcție de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror,

precum și în celelalte funcții stabilite expres. Ca atare, nu se poate aprecia

că vechimea în magistratură este identică cu vechimea efectivă ca judecător sau

procuror, magistrat-asistent sau consilier juridic la Ministerul Justiției.

Că aceasta ar fi o eronată interpretare a legii este dovedită de redactarea

art.5 din O.G. nr.83/2000, care face trimitere expresă la art.42 și art.43 din

Legea nr.92/1992 și nu la art.44 din aceeași lege. Ca atare, vechimea în

magistratură, potrivit art.44 din Legea nr.92/1992 este avută în vedere,

conform art.103 din aceeași lege, numai la stabilirea dreptului la pensie de

serviciu.

Recursul

în anulare este fondat.

Astfel, prin Legea nr.14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de

salarizare în România.

Din dispozițiile acestui act normativ, pe lângă principiile generale privind

salarizarea, în art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991 se prevede că sporurile și

adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfășoară

activitate remunerată, se stabilesc și se acordă exclusiv așa cum sunt

prevăzute prin lege.

Mai sunt de reținut dispozițiile art.4 alin.3 lit.b din Legea nr.14/1991, prin

care s-a prevăzut că salariile personalului organelor puterii legislative,

executive și judecătorești se stabilesc prin lege specială.

Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești este

reglementată prin Legea nr.50/1996.

După modificarea acestei legi, prin O.G. nr.83/2000, salariile de bază ale

magistraților au fost reglementate, prin art.2, sub denumirea de indemnizație

de încadrare lunară. Acestea se stabilesc pe funcții, în raport cu nivelul

instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, sub aspectul

coeficientului de multiplicare, valoarea de referință sectorială fiind cea

prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul

autorităților legislativă și executivă.

Prin art.5 din Legea nr.50/1996, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.83/2000,

a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizația lunară de încadrare a

magistraților, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42

și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992.

Așadar, în raport de dispozițiile art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cuantumul

adaosului prevăzut de art.5 din Legea nr.50/1996 se stabilește exclusiv în

raport de vechimea stabilită prin art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992

republicată, cu modificările ulterioare.

Este adevărat că alin.2 al art.5 din Legea nr.50/1996 folosește, pentru

determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la

indemnizația de încadrare lunară sintagma "îndeplinirea vechimii în

magistratură", dar aceasta nu schimbă sensul dispozițiilor alin.1 al

aceluiași articol.

Astfel, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 republicată, au calitatea de

magistrați și fac parte din corpul magistraților judecătorii de la toate

instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă

acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții Supreme de Justiție.

Totodată, potrivit art.43 alin.2 din același act normativ, este asimilat

magistraților, pe durata îndeplinirii funcțiilor, indiferent de vechime,

personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției.

Reclamantul a solicitat anularea ordinului ministrului justiției, considerând

că, în mod greșit, i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizația de

încadrare lunară, prin excluderea de la calculul vechimii a perioadei lucrate

ca avocat, anterior admiterii în magistratură.

Or, funcția de avocat îndeplinită de către reclamant nu apare ca vechime

efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 și nici ca

vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ.

Așadar, în mod corect, în vederea acordării adaosului la indemnizația de

încadrare, vechimea a fost stabilită fără a se lua în calcul vechimea realizată

de către reclamant ca avocat.

In același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.155 din

28 mai 2002.

Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic și legal, iar hotărârile

criticate sunt pronunțate cu încălcarea legii, respectiv art.5 din Legea

nr.50/1996 cu referire la art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991.

Așa fiind, critica privind încălcarea esențială a legii este întemeiată, ca

urmare a extinderii dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.50/1996

republicată, la situații neprevăzute de lege, contrar dispoziției imperative

prevăzute de art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cauza fiind soluționată greșit

pe fond, , așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.330

pct.2 din C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

În consecință, recursul în anulare a fost admis, hotărârile pronunțate în cauză

casate, iar recursul declarat de Ministerul Justiției a fost admis și pe fond,

acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.