ÎCCJ, decizie (scj.ro #85566)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85566) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Magistrat.
Adosul de 15% la indemnizația de încadrare. Vechime efectivă înmagistratură.
Excluderea vechimii realizate în avocatură
Legea
nr. 92/1992,
art.42, art.43
Vechimea în magistratură și vechimea
efectivă în magistratură sunt două noțiuni diferite, cu efecte juridice, de
asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitată de reclamant nu apare ca
vechime efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr. 92/1992, și
nici ca vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ. Astfel,
conform art.42, au calitatea de magistrați și fac parte din corpul
magistraților judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din
parchetele de pe lângă acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții
Supreme de Justiție, iar conform art. 43 alin.2, este asimilat magistraților,
pe durata îndeplinirii funcțiilor, indiferent de vechime, personalul de
specialitate juridică din Ministerul Justiției.
Așadar, în vederea acordării adaosului la indemnizația de încadrare, vechimea
se stabilește fără a se lua în calcul vechimea realizată ca avocat.
(Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători,
decizia nr.98 din 9 iunie 2003)
Reclamantul BAȘ a chemat în judecată Ministerul Justiției, cerând anularea în
parte a Ordinului Ministrului Justiției nr.2785/C din 30 octombrie 2000, Anexa
1 poziția 10 și să oblige pe pârât să rectifice poziția menționată, în sensul
înscrierii unui adaos la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 17 august 1982 - 31
mai 1983 a fost încadrat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocați Olt, Biroul
Colectiv de Asistență Juridică Slatina.
Începînd cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocați Argeș,
Biroul Colectiv de Asistență Juridică Argeș, unde a funcționat până la data de
1 ianuarie 1993, când a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Curtea de
Argeș. De la această instanță, la data de 1 martie 1998 a fost transferat, ca
judecător, la Tribunalul Argeș, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost
transferat la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, unde se află și în
prezent.
Ca atare, la data de 1 noiembrie 2000, la care se referă ordinul atacat,
reclamantul avea o vechime în magistratură de 18 ani, 2 luni și 24 zile, căreia
îi corespunde, potrivit art.5 din O.G. nr.83/2000, un adaos la indemnizația de
încadrare lunară în procent de 15%.
Reclamantul a mai susținut că excluderea vechimii realizate în avocatură, de la
vechimea în magistratură în raport de care se stabilește adaosul la
indemnizația de încadrare, este contrară dispozițiilor art.44 din O.G.
nr.179/1999, prin care a fost reglementat un tratament juridic egal, sub
aspectul vechimii în magistratură, a funcțiilor de judecător, procuror,
personal de specialitate juridică din Ministerul Justiției, avocat, ș.a.
Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ a
admis acțiunea formulată de reclamantul BAȘ, a anulat în parte ordinul atacat
și a obligat pe pârât să rectifice Anexa nr.1 la ordin, poziția 10, în sensul
de a se înscrie adaosul la indemnizația de încadrare lunară de 15% în loc de
5%.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din interpretarea
dispozițiilor art.42 și art.43 din Legea nr.92/1992 republicată, cu
modificările ulterioare și art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă că acest ultim
text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art.44 din
legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din
care face parte și vechimea în funcțiile de specialitate juridică asimilate.
Este adevărat că noțiunile de vechime în magistratură și vechime efectivă în
magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleași efecte cu privire
la adaosul la indemnizația lunară de încadrare.
În acest sens, dispozițiile menționate trebuie coroborate cu prevederile art.2
alin.1 din O.G. nr.83/2000.
Or, dacă funcțiile asimilate se iau în considerare la stabilirea vechimii în
magistratură și, implicit, la stabilirea indemnizației de încadrare, este
inechitabil a nu se folosi aceleași criterii pentru stabilirea adaosului la
indemnizația de încadrare.
Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul Ministerul Justiției a declarat
recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 din C. proc.
civ.
S-a susținut că vechimea efectivă în magistratură și vechimea în magistratură
reprezintă noțiuni diferite, consecințele luării în considerare a unei
sau alteia dintre acestea fiind, de asemenea, diferite.
Vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condițiile art.42 și
art.43 alin.2 din Legea de organizare judecătorească.
Pentru stabilirea adaosului la indemnizația lunară de încadrare, prin art.5
alin.1 din O.G. nr.82/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în
magistratură. Ca atare, dispozițiile art.44 din Legea nr.92/1992 republicată,
care reglementează vechimea în magistratură, nu sunt incidente în aplicarea
art.5 din O.G. nr.82/2000.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței
atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului BAȘ.
Recursul Ministerului Justiției a fost respins, ca nefondat, prin Curții
Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ. In motivarea acestei
decizii, instanța de recurs a reținut că, potrivit art.5 alin.1 din O.G.
nr.83/2000, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare
lunară în raport de vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și
art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992 republicată.
Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.179/1999 de modificare a Legii nr.92/1992. În urma acestei
modificări, art.44 din Legea nr.92/1992 menționează explicit și expres că
perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de avocat constituie vechime
în magistratură.
Coroborând aceste texte, rezultă în mod indubitabil, că la calcularea adaosului
prevăzut de art.5 alin.1 din O.G. nr.83/2000 se are în vedere vechimea în
magistratură, astfel cum este reglementată de art.44 din Legea nr.92/1992
republicată, cu modificările ulterioare.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, susținându-se
că, din redactarea art.5 din O.G. nr.83/2000, rezultă cu claritate că la
stabilirea adaosului la indemnizația de încadrare se ia în considerare numai
vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art.42 și art.43 din Legea
nr.92/1992 și nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art.44 din
același act normativ.
Se arată că rațiunea textului constă în acordarea unei salarizări diferențiate
în funcție de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror,
precum și în celelalte funcții stabilite expres. Ca atare, nu se poate aprecia
că vechimea în magistratură este identică cu vechimea efectivă ca judecător sau
procuror, magistrat-asistent sau consilier juridic la Ministerul Justiției.
Că aceasta ar fi o eronată interpretare a legii este dovedită de redactarea
art.5 din O.G. nr.83/2000, care face trimitere expresă la art.42 și art.43 din
Legea nr.92/1992 și nu la art.44 din aceeași lege. Ca atare, vechimea în
magistratură, potrivit art.44 din Legea nr.92/1992 este avută în vedere,
conform art.103 din aceeași lege, numai la stabilirea dreptului la pensie de
serviciu.
Recursul
în anulare este fondat.
Astfel, prin Legea nr.14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de
salarizare în România.
Din dispozițiile acestui act normativ, pe lângă principiile generale privind
salarizarea, în art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991 se prevede că sporurile și
adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfășoară
activitate remunerată, se stabilesc și se acordă exclusiv așa cum sunt
prevăzute prin lege.
Mai sunt de reținut dispozițiile art.4 alin.3 lit.b din Legea nr.14/1991, prin
care s-a prevăzut că salariile personalului organelor puterii legislative,
executive și judecătorești se stabilesc prin lege specială.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești este
reglementată prin Legea nr.50/1996.
După modificarea acestei legi, prin O.G. nr.83/2000, salariile de bază ale
magistraților au fost reglementate, prin art.2, sub denumirea de indemnizație
de încadrare lunară. Acestea se stabilesc pe funcții, în raport cu nivelul
instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, sub aspectul
coeficientului de multiplicare, valoarea de referință sectorială fiind cea
prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul
autorităților legislativă și executivă.
Prin art.5 din Legea nr.50/1996, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.83/2000,
a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizația lunară de încadrare a
magistraților, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art.42
și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992.
Așadar, în raport de dispozițiile art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cuantumul
adaosului prevăzut de art.5 din Legea nr.50/1996 se stabilește exclusiv în
raport de vechimea stabilită prin art.42 și art.43 alin.2 din Legea nr.92/1992
republicată, cu modificările ulterioare.
Este adevărat că alin.2 al art.5 din Legea nr.50/1996 folosește, pentru
determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la
indemnizația de încadrare lunară sintagma "îndeplinirea vechimii în
magistratură", dar aceasta nu schimbă sensul dispozițiilor alin.1 al
aceluiași articol.
Astfel, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 republicată, au calitatea de
magistrați și fac parte din corpul magistraților judecătorii de la toate
instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă
acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții Supreme de Justiție.
Totodată, potrivit art.43 alin.2 din același act normativ, este asimilat
magistraților, pe durata îndeplinirii funcțiilor, indiferent de vechime,
personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției.
Reclamantul a solicitat anularea ordinului ministrului justiției, considerând
că, în mod greșit, i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizația de
încadrare lunară, prin excluderea de la calculul vechimii a perioadei lucrate
ca avocat, anterior admiterii în magistratură.
Or, funcția de avocat îndeplinită de către reclamant nu apare ca vechime
efectivă în magistratură, potrivit art.42 din Legea nr.92/1992 și nici ca
vechime asimilată, potrivit art.43 din același act normativ.
Așadar, în mod corect, în vederea acordării adaosului la indemnizația de
încadrare, vechimea a fost stabilită fără a se lua în calcul vechimea realizată
de către reclamant ca avocat.
In același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.155 din
28 mai 2002.
Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic și legal, iar hotărârile
criticate sunt pronunțate cu încălcarea legii, respectiv art.5 din Legea
nr.50/1996 cu referire la art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991.
Așa fiind, critica privind încălcarea esențială a legii este întemeiată, ca
urmare a extinderii dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.50/1996
republicată, la situații neprevăzute de lege, contrar dispoziției imperative
prevăzute de art.1 alin.5 din Legea nr.14/1991, cauza fiind soluționată greșit
pe fond, , așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.330
pct.2 din C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.
În consecință, recursul în anulare a fost admis, hotărârile pronunțate în cauză
casate, iar recursul declarat de Ministerul Justiției a fost admis și pe fond,
acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.