ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 decembrie 2001 reclamanta N.M.V. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând anularea Ordinului nr. 2042/C din 1 septembrie 2001, prin care i-a fost acordat, în calitatea sa de judecător la Tribunalul Dolj, un adaos de 10% la indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii efective de 10 ani, ca judecător. În motivarea acțiunii reclamanta invocă nelegalitatea acestui ordin în raport de vechimea efectivă în magistratură, care este de 29 de ani. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 301 din 16 mai 2003 a admis acțiunea a anulat în parte actul administrativ atacat și a obligat pârâtul să-i acorde reclamantei un adaos de 20% la indemnizația de încadrare lunară.

Instanța a reținut că, începând cu luna septembrie 972 și până în mai 1986, reclamanta a funcționat ca arbitru de stat, iar din mai 1985 și până la 15 iulie 1999 ca judecător financiar, funcții identice cu cea de judecător. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, susținând, în esență, că, potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, magistrații beneficiază de un adaos la indemnizația de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de art. 42 și art.43 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, calculat în procente la indemnizația brută de încadrare.

Recurenta susține că art. 42 și 43 alin. (2) recunosc ca vechime efectivă în magistratură, funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Curtea Supremă de Justiție, personalul de specialitate juridică de execuție și conducere, inclusiv secretarul general și adjuncții acestuia din Ministerul Justiției precum și personalul de instruire și de conducere, de specialitate juridică din cadrul Institutul Național de Magistratură, nefăcându-se vorbire expres de funcția de judecător financiar. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta a omis să observe că, la data pronunțării sentinței atacate și implicit la data redactării și declarării recursului, prevederile art. 5 din O.G.

nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, fuseseră abrogate în mod expres prin art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 177 din 6 decembrie 2002 (aprobată ulterior prin Legea nr. 347/2003). În această situație, sentința instanței de fond și recursul trebuie analizate în raport cu noua soluție legislativă introdusă de O.U.G. nr. 177/2002.

Potrivit art.4 alin. (1) din acest nou act normativ, magistrații beneficiază în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de majorări a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (2), calculată în procente la indemnizația brută, după cum urmează: - de la 5 la 10 ani – 5% - de la 10 la 15 ani – 10% - de la 15 la 20 ani – 15% - peste 20 ani – 20% Din examinarea acestui text rezultă că au fost înlăturate sintagmele „în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute la art. 42 și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992” (prevăzută în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 50/1996) și „vechimea în magistratură” (prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 50/1996).

Sub incidența noului text al legii, intră acum în noțiunea de vechime toate funcțiile de judecător și procuror, nu numai cele menționate de art. 42 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească. Dispozițiile de mai sus coroborează cu prevederile art. 39 alin. (4) din O.U.G. nr. 177/2002 care prevăd că și judecătorilor financiari li se aplică corespunzător prevederile art. 4, privind majorarea indemnizației în raport cu vechimea, cu aceleași procente. Rezultă așadar că perioada în care intimata-reclamantă a funcționat ca judecător financiar (președinte al Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene Dolj), conform legii, trebuie avută în vedere ca vechime efectivă în funcția de judecător.

Confirmând egalitatea de tratament juridic dintre judecătorii financiari și judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești, prin art. 5 al O.U.G. nr.117/2003, judecătorii financiari, în funcții la data intrării în vigoare a acestui act normativ au fost propuși C.S.M. pentru a fi numiți prin Decret al Președintelui României, în funcții de judecători la instanțele judecătorești. Așadar, soluția instanței de fond în ce privește luarea în calcul a perioadei de vechime efectivă în funcția de judecător financiar, este temeinică și legală. Instanța de fond a reținut însă, în mod corect și cu respectarea legii, că și perioada în care intimata a funcționat ca arbitru de stat (15.06.1972 – 15.06.1985) reprezintă în fapt și în drept vechime în funcția de judecător, cu motivarea că funcția de arbitru este identică și egală cu cea de judecător la instanțele de drept comun.

Arbitrajele de stat au fost înființate prin Legea nr. 5/1954, atribuțiile unui arbitru de stat fiind exclusiv atribuții de judecător. Prin Decretul nr. 81 din 15.03.1985 Arbitrajul de Stat a fost desființat, competența de soluționare a litigiilor dintre unitățile socialiste de stat revenind instanțelor de drept comun. Prin art.10 și 11 al acestui decret s-a decis ca personalul care trece la instanțele judecătorești să fie considerat transferat în interesul serviciului și să beneficieze, în cazul în care ar fi avut salarii mai mici, de drepturile prevăzute în art. 21 din Decretul nr. 162/1973 privind stabilirea normelor unitare de structură, respectiv de aceleași salarii prevăzute pentru funcțiile de judecător sau procuror.

În această situație s-a aflat intimata, care la 15.06.1985 a fost transferată de la Arbitrajul de Stat Interjudețean Craiova, unde funcționa ca arbitru de stat, la Judecătoria Craiova, în funcția de judecător, în temeiul Decretului nr.81/1985. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârât se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 301 din 16 mai 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.