ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7290/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 110, pronunțată la data de 26 ianuarie 2004 în dosarul nr. 3425/2003,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamantă și a obligat Ministerul Justiției, să-i recunoască

dreptul la plata indemnizației egală cu 5 salarii nete, prevăzută de art. 104

din Legea nr. 92/1992, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, că reclamanta a avut o vechime continuă în

magistratură, mai mare de 20 de ani, astfel că, potrivit prevederilor art. 104

din Legea nr. 92/1992, introdus prin Legea nr. 142/1997, este îndreptățită să

primească indemnizația egală cu 5 salarii de bază nete, la data când a fost

eliberată din funcție, din motive neimputabile.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, Ministerul Justiției, susținând, în esență, că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal (art. 304 pt. 9 C. proc. civ.), prevederile legale în materie fiind interpretate în mod greșit.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că intimata-reclamantă

avea la data eliberării din funcție - data de 1 iunie 1990, când a fost

pensionată pentru limită de vârstă, o vechime continuă în magistratură mai mare

de 20 de ani.

Într-adevăr, potrivit art. 104 din

Legea nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, cu modificările și

completările ulterioare, magistrații cu o vechime continuă în magistratură în

ultimii 20 de ani, înainte de data pensionării, beneficiază la această dată, de

o indemnizație egală cu 5 salarii de bază nete, dar aceste dispoziții au fost

introduse prin Legea nr. 142/1997 (M. Of. nr. 170

/

25.07.1997).

Or, aplicarea acestor dispoziții

legale, unui raport juridic care și-a produs efectele la data de 1 iunie 1990,

echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, ceea ce constituie o încălcare a

prevederilor legale și constituționale care interzic acest lucru.

În ceea ce privește situația

survenită ulterior datei de pensionare, când intimata-reclamantă și-a reluat

activitatea, prin cumul cu pensia, în funcția de consilier juridic în cadrul

Ministerului Justiției, până la data de 1 septembrie 2003, dispozițiile art. 104

din Legea nr. 92/1992, nu sunt aplicabile, această nouă perioadă fiind o

perioadă distinctă și sub limita duratei prevăzute de lege.

În concluzie, recursul va fi admis,

hotărârea instanței de fond va fi casată, fiind dată ca urmare a aplicării

greșite a prevederilor legale citate mai sus.

Rejudecând cauza, potrivit

considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă ca nefondată, cererea reclamantei

fiind lipsită de temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 110 din 26 ianuarie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2004.