ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5293/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 16 august 2001 M.N. s-a adresat Primăriei Comunei Dănești, județul Gorj

pe cale de notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru „a fi repus în

drepturile prevăzute de această lege asupra unui teren de 13 ha situat la

punctul numit Podul Zlastului” și care i-a fost luat pe nedrept.

Întrucât

nu a primit nici un răspuns de la persoana juridică notificată, la data de 29

noiembrie 2001, M.N. a sesizat instanța de judecată pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța Primăria Comunei Dănești, județul Gorj, să fie obligată să-i

restituie suprafața de 13 ha teren extravilan.

Tribunalul

Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 287 din 12 decembrie 2001, a respins ca

prematură cererea formulată de reclamantul M.N., cu motivarea că acțiunea a

fost introdusă doar ca urmare a notificării, fără însă a fi emisă o decizie

conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Apelul

promovat împotriva acestei sentințe de reclamantul M.N. a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 49 din 9 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă.

Pentru

a decide astfel instanța de apel a reținut că soluția de respingere a cererii

ca prematur formulată este greșită față de adresa nr. 4 din 26 septembrie 2001

a Primăriei Comunei Dănești, act depus în copie la Curtea de Apel Craiova de către

reclamant și din care rezultă că prin dispoziția nr. 53 din 18 septembrie 2001

primăria a respins solicitarea reclamantului în baza art. 8 din Legea nr.

10/2001.

Din

aceeași adresă instanța de apel a reținut că terenului solicitat de reclamant

nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, situația bunului a fost

reglementată în baza Legii nr. 18/1991, fiind pronunțate și hotărâri

judecătorești definitive.

S-a

mai motivat că adeverința nr. 440/1990, act depus de reclamant, potrivit căruia

solicitantul nu a fost membru cooperator, nu prezintă relevanță, întrucât

potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, dispozițiile acestei legi se

aplică și persoanelor ale căror terenuri au trecut cu sau fără titlu în

patrimoniul cooperativei, fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori,

precum și, după caz, moștenitorilor acestora.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a confirmat sentința tribunalului, în termen

legal a declarat recurs reclamantul M.N. care a susținut că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 și că soluțiile nu se bazează pe

probe.

Recursul

este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Potrivit

art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură. Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața

organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în

natură. În acest scop, ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la

lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, decizia

sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen

de cel mult 10 zile de la data adoptării.

Din

această perspectivă se constată că, deși instanța de apel a apreciat ca greșită

soluția adoptată de tribunal (ce a respins ca prematur formulată acțiunea), la

rândul ei, Curtea de Apel Craiova a adoptat soluția în cauză fără a obliga

unitatea deținătoare să depună dispoziția nr. 53 din 18 septembrie 2001 pentru

a se putea cerceta dacă aceasta a fost dată în condițiile și cu respectarea

legii și fără a sancționa conduita imputabilă a persoanei notificate, care, fie

din neglijență, fie cu rea-credință, a refuzat să răspundă la notificarea

reclamantului potrivit legii, necomunicându-i dispoziția pretins adoptată, și

lipsindu-l de posibilitatea de a o ataca în justiție în deplină cunoștință de

cauză.

Întrucât

în conformitate cu art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 ceea ce se atacă în

justiție este decizia sau, după caz, dispoziția motivată și cum instanțele nu

au fost preocupate să cerceteze dacă unitatea deținătoare a emis ori nu o

astfel de dispoziție, iar în caz afirmativ, ea să fie comunicată reclamantului,

se impune soluția de admitere a recursului, de casare a ambelor hotărâri și de

reluare a judecății de la prima zi de înfățișare.

Totodată,

se apreciază ca fiind de neadmis procedeul instanței de apel de a reține că

terenului revendicat îi sunt aplicabile, exclusiv, prevederile Legii nr.

18/1991 din simpla afirmație a pârâtei efectuată într-o adresă, fără a se

solicita ori dispune administrarea de dovezi în acest sens.

De

aceea, în rejudecare, instanța de trimitere va solicita părților dovezi

concludente din care să rezulte regimul juridic al nemișcătorului revendicat,

locul în care este situat (în intravilan sau extravilan), situația lui actuală

(dacă este liber sau ocupat de construcțiile unor terți ori dacă pe acest bun

s-a constituit, în tot sau numai în parte, dreptul de proprietate în temeiul

unor legi anterioare) și se va solicita să se depună la dosar hotărârile

judecătorești anterioare pronunțate în baza Legii nr. 18/1991 pentru a se

analiza dacă și în ce măsură reclamantul a primit satisfacție în temeiul

acestei legi.

În

raport de situația de fapt ce va rezulta din probele ce vor fi administrate,

instanța de trimitere va avea în vedere la soluționarea cauzei și Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498 din 18

aprilie 2003, în sensul că prevederile Legii nr. 10/2001, chiar în condițiile

în care este formulat art. 8 alin. (1), acestea au și caracter de complinire în

raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul

imobiliar, inclusiv din fondul funciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 49 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr.

287 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza

pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.