ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5738/2004

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 noiembrie 2001

reclamantul M.N.N. a chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe

pârâții Primăria comunei Dănești, județul Gorj, Comisia județeană Gorj de

aplicare a Legii nr. 18/1991, T.I., C.A., C.I., Ș.E., Ș.A. și Ș.M. pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să i se restituie în proprietate două

suprafețe de teren, de câte 0,25 ha fiecare, situate pe raza comunei Dănești,

județul Gorj.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 288 din 13 decembrie 2001, a respins

ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Soluția pronunțată de tribunal a

fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, care, prin decizia civilă nr. 38 din

26 martie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului M.N.N.

Recursul pronunțat de reclamant

împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 5492 din

18 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă .

Împotriva deciziei dată în recurs,

la data de 7 mai 2004, reclamantul M.N.N. a formulat contestație în anulare

prin care a susținut că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli

materiale și că, respingând recursul, instanța a omis să cerceteze motivele de

casare, fără ca reclamantul să precizeze în contestație care anume este

greșeala materială comisă de instanța de recurs și care este motivul de casare

omis a fi analizat.

Din cercetarea contestației în

anulare, cât și din petiția depusă ulterior de reclamant la data de 18

noiembrie 2004 și intitulată „întâmpinare”, rezultă că nemulțumirea acestuia

privește soluția dată în fond litigiului, din moment ce contestatorul o

apreciază ca netemeinică și nelegală și totodată, reproșează instanței de

casare că a ignorat o serie de dovezi ce erau hotărâtoare în opinia

contestatorului.

Contestația în anulare nu este

fondată.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Primul motiv invocat de contestator,

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, are în

vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este

deci vorba de acea greșeală pe care o poate comite instanța prin confundarea

unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția

pronunțată.

Numai o greșeală materială

esențială, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea

contestației în anulare. Textul mai sus citat vizează, așadar, greșeli de fapt,

involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau

de interpretare a unor dispoziții legale, astfel cum se apără contestatorul

M.N.N. În realitate, contestatorul se plânge aceleiași instanțe ce a dat

hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile juridice

dintre părți, așa încât demersul reclamantului nu poate fi apreciat ca o

contestație în anulare, ci, mai de grabă, ca un recurs la recurs, inadmisibil

în sistemul nostru procesual civil.

Cu referire la cel de al doilea

motiv invocat de contestator și anume, omisiunea instanței de recurs de a

cerceta toate motivele de casare invocate de reclamant se constată că, în

adevăr, instanța a analizat un singur motiv de casare, dar care odată discutat

și rezolvat, a făcut inutilă cercetarea celorlalte motive, întrucât acestea din

urmă erau, prin natura lor, subsumate motivului de casare analizat și pe care

doar îl sprijineau.

Astfel, instanța de casare, în

cadrul procesual instituit de reclamantul-contestator (Legea nr. 10/2001) a

reținut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă dată în temeiul Legii

nr. 18/1991 (decizia civilă nr. 13584 din 14 noiembrie 2000 a Curții de Apel

Craiova) li s-a reconstituit pârâților-persoane fizice dreptul de proprietate

asupra celor două suprafețe de teren revendicate de reclamant în prezentul

litigiu și astfel, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanța de recurs

a răspuns reclamantului că nu intră sub incidența acestei legi terenurile al

căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.

Întrucât instanța de recurs a fost

în drept să grupeze argumentele folosite de recurent și să aprecieze care din

motivele de casare este determinant pentru lămurirea raporturilor juridice

dintre părți și întrucât discutarea și rezolvarea acestui motiv de casare a

făcut inutilă cercetarea motivelor subsumate celui analizat, răspunzându-se

recursului printr-un considerent comun, se poate aprecia astfel că demersul

contestatorului nu întrunește condițiunile cerute de art. 318 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, contestația în

anulare se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de

M.N.N. împotriva deciziei nr. 5492 din 18 decembrie 2003 a Curții Supreme de

justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.