ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1943/2003

HOTĂRÂRE
21.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1943/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel Brașov la data de 25 februarie 2002, reclamantul T.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și

Camera Notarilor Publici Brașov, anularea hotărârii nr. 1 din 26 ianuarie 2002

a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și a hotărârii

nr. 1 din 8 august 2001 a Consiliului de Disciplină al Camerei Notarilor

Publici Brașov, iar în subsidiar a solicitat schimbarea sancțiunii disciplinare

„suspendare din funcție pe o durată de patru luni” prevăzută de art. 41 lit. c)

din Legea nr. 36/1995 cu sancțiunea „amenda” prevăzută de art. 41 lit. b) din

sus-numita lege.

În motivarea acțiunii s-a susținut

nelegalitatea sancțiunii aplicate reclamantului, în condițiile în care Nota de

control înregistrată la Camera Notarilor Publici Brașov sub nr. 219 din 27

martie 2001, întocmită în baza Dispoziției nr. 37 din 2 martie 2001 a

Președintelui Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nu conține nici

un fel de propuneri de măsuri. Doar Nota de control înregistrată sub nr. 266

din 6 aprilie 2001, referitoare la aceeași perioadă supusă controlului, face

mențiunea propunerii de sancționare a reclamantului.

Pe de altă parte, se învederează că

cele două hotărâri atacate au fost date cu încălcarea prevederilor art. 104 din

Legea nr. 36/1995 raportate la dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât nu cuprind motivele pe care se sprijină și au ca obiect de analiză

fapte prescrise ca abateri disciplinare.

În ceea ce privește fondul

raportului litigios, considerentele acțiunii susțin caracterul excesiv al

sancțiunii suspendării, faptul că măsura a fost dispusă cu încălcarea

dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 36/1995.

Referindu-se la faptele constatate

de organul de control se arată că acestea nu au produs prejudicii clienților,

iar o parte dintre ele reprezintă erori de apreciere și interpretare, inerente

activității profesionale a fiecărui birou notarial.

S-a mai susținut că rezultatele

controlului nu se înscriu încadrării art. 39 din Legea nr. 36/1995, respectiv

întârziere sau neglijență în efectuarea lucrărilor și cu atât mai puțin a unui

comportament care să aducă atingere onoarei sau probității profesionale.

Prin sentința civilă nr. 53/E din 21 mai 2002, Curtea de Apel

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantului și a dispus anularea hotărârii nr. 1/26 ianuarie 2002 a

Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și a hotărârii

nr. 1 din 8 august 2001 a Consiliului de Disciplină al Camerei Notarilor

Publici Brașov. A dispus schimbarea sancțiunii disciplinare de suspendare din

funcție pe o durată de patru luni, prevăzută de art. 41 lit. c) din Legea nr.

36/1995, cu sancțiunea amenzii de 200.000 lei, prevăzută de art. 41 lit. b) din

aceeași lege. A obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 997.260 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut netemeinicia hotărârilor atacate, în sensul că

măsura suspendării din funcție se dovedește excesivă în raport de abaterile

săvârșite de reclamant și că pentru alte abateri, mult mai grave decât cele

prevăzute la art. 39 lit. a), legiuitorul a instituit gradual, în art. 40,

sistemul sancționator.

S-a mai reținut că actele probatorii

nu conduc la concluzia dezavuării publice a reclamantului, a săvârșirii unor

fapte incompatibile onoarei și probității profesionale.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate au declarat recurs atât Uniunea Națională a Notarilor Publici

din România și Camera Notarilor Publici Brașov, precum și T.V.

În recursul declarat de Uniunea

Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Brașov

s-a susținut, referitor la sancțiunea reținută de către instanța de judecată,

că aceasta este mult prea blândă în raport de abaterile grave și repetate

reținute în sarcina reclamantului.

S-a mai susținut că reclamantul a

tratat cu superficialitate actele pe care le-a încheiat, demonstrând neglijență

cu privire la efectuarea lucrărilor și, din această cauză nenumărate persoane

s-au adresat organelor de justiție, respectiv instanțe de judecată și parchet

pentru a-și recupera prejudiciile cauzate de către reclamant.

În recursul declarat de T.V., acesta

a susținut, în esență, că instanța de judecată nu avea posibilitatea de a

schimba sancțiunea disciplinară, că hotărârile atacate sunt nelegale întrucât

nu s-a respectat condiția obligatorie a cercetării prealabile, că hotărârea

Consiliului Uniunii nr. 1/2002 nu conține motivele care au stat la baza luării

acestei hotărâri și că instanța în mod greșit a reținut că neregulile

constatate cu ocazia controalelor efectuate constituie abateri disciplinare.

Analizând recursul declarat de

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și de Camera Notarilor Publici

Brașov, se constată că acesta este întemeiat.

Din analiza acțiunii introductive se

reține că recurentul a solicitat instanței de fond anularea hotărârii nr. 1 din

8 august 2001 a Consiliului de Disciplină al Camerei Notarilor Publici Brașov

și a hotărârii nr. 1 din 26 ianuarie 2002 a Consiliului Uniunii Naționale a

Notarilor Publici din România, prin care i-a fost respinsă contestația

formulată împotriva primei hotărâri menționate, iar în subsidiar, aplicarea

unei sancțiuni mai blânde, fapt care, în realitate, s-a întâmplat, prin

schimbarea sancțiunii disciplinare de suspendare din funcție pe o durată de

patru luni, cu sancțiunea amenzii de 200.000 lei.

În privința situației de fapt, se

reține că în perioadele 2 februarie 2001 – 3 februarie 2001 și 3 martie 2001 –

12 martie 2001, au avut loc la biroul notarial al recurentului-reclamant T.V.

două controale succesive cu caracter profesional administrativ, care au avut ca

scop verificarea legalității actelor întocmite de către acesta, rezultatele

controalelor materializându-se în notele nr. 137/23 februarie 2001 și nr.

219/27 martie 2001, note înregistrate la Camera Notarilor Publici Brașov.

Având în vedere abaterile reținute

în sarcina reclamantului, consemnate în cele două note sus-menționate, Colegiul

director a procedat, în temeiul art. 31 și 32 din Regulamentul de punere în

aplicare a Legii notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, la

efectuarea unei cercetări prealabile, înregistrată la Camera Notarilor Publici

Brașov cu nr. 251 din 5 aprilie 2001.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, notarul public T.V. a fost ascultat în cadrul cercetării prealabile,

iar prin adresele nr. 133 din 12 aprilie 2001 și 130 din 5 aprilie 2001 acesta

a făcut o serie de precizări la actul intitulat cercetare prealabilă întocmit

de către Colegiul director.

Aceste aspecte infirmă susținerile

recurentului T.V. formulate în cuprinsul motivelor de recurs și în concluziile

scrise depuse la dosar în sensul că, în cauză, nu ar fi fost efectuată

cercetarea prealabilă.

Urmare a sesizării de către Colegiul

director, Consiliul de disciplină al Camerei Notarilor Publici Brașov a

procedat la judecarea reclamantului, fiind adoptată hotărârea nr. 1 din 18

august 2001 prin care acesta a fost sancționat cu suspendarea din funcție pe o

perioadă de 4 luni.

Contestația formulată de reclamant

împotriva hotărârii sus-menționate a fost respinsă de Consiliul Uniunii

Naționale a Notarilor Publici din România prin hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie

2003 și menținută sancțiunea aplicată de către Consiliul de disciplină al

Camerei Notarilor Publici Brașov.

Cele două hotărâri contestate au

fost adoptate cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv a

prevederilor Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

coroborate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.

36/1995.

Astfel, controalele

profesional-administrative de la biroul reclamantului s-au efectuat în baza

dispozițiilor președintelui Uniunii, în cauză a fost efectuată cercetarea

prealabilă, iar cele două hotărâri adoptate sunt motivate și susținute prin

faptele reținute în sarcina reclamantului.

Din analiza probatoriului existent

la dosar, rezultă că abaterile săvârșite de notarul public T.V. sunt numeroase

și grave, justificând sancțiunea aplicată acestuia, care oricum nu se ridică la

maximul prevăzut de lege.

Abaterile respective nu pot fi

apreciate ca inerente activității desfășurate în orice birou notarial, ci ele

reprezintă încălcări grave și repetate ale legislației în vigoare prin efectuarea

deficitară a lucrărilor notariale și prin prejudiciile create datorită tratării

cu superficialitate a actelor încheiate, ignorându-se consecințele juridice pe

care acestea le pot produce ulterior.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

apreciază că hotărârea nr. 1 adoptată la 26 ianuarie 2002 de către Consiliul

Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și implicit hotărârea nr. 1

din 8 august 2001 pronunțată de către Consiliul de Disciplină al Camerei

Notarilor Publici Brașov sunt legale și temeinice, recursul declarat de Uniunea

Națională a Notarilor Publici din România și de Camera Notarilor Publici Brașov

urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și pe fond a

respingerii acțiunii formulate de reclamantul T.V.

Având în vedere considerentele

reținute de instanță și pentru care recursul declarat de pârâte a fost admis,

motivele de casare invocate de notarul public T.V. se rețin a fi nefondate,

situație în care recursul declarat de acesta urmează să fie respins ca atare.

Admite recursul declarat de Uniunea Națională a

Notarilor Publici din România și de Camera Notarilor Publici Brașov împotriva

sentinței civile nr. 53/F/CA din 21 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea formulată de T.V.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de T.V. împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2011
a admis cererea de intervenție formulată de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Alba Iulia și, în baza art. 39 lit. d) coroborat cu art. 41 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 36/1995, a aplicat notarului public sancțiunea suspendări
ÎCCJ 2011-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 257 din 19 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul decla
ÎCCJ 2010-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4402/2010
inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta I.A., reținând următoarele: Obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității procesului-verbal din 21 octombrie 2006 care cuprinde discuțiile membrilor colegiului director cu privire la ex
ÎCCJ 2006-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2006
le de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Astfel, instanța de fond a constatat, în esență, că una din condițiile admisibilității cererii de suspendare a executării actului administr
ÎCCJ 2013-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2013
ția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și în considerarea prevederilor legale aplicabile, Înal
Sursă