ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 iunie 2002, reclamanta M.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 457 din 9

aprilie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de

beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reclamanta motivând

că fiind născută la 15 ianuarie 1943, a dobândit statutul de strămutat al

părinților săi care în septembrie 1940 au fost strămutați din localitatea de

domiciliu - Oradea în localitatea Beiuș, odată cu Administrația financiară unde

lucra tatăl său. A mai arătat că în anul 1944, când armata maghiară de

ocupație, în retragere, a intrat în localitatea Beiuș, părinții reclamantei

împreună cu cei doi copii ai lor (reclamanta și sora acesteia născută în anul

1939) și cu alte familii de români s-au refugiat în munți unde au rămas până la

venirea armatei de eliberare. Totodată, reclamanta a solicitat instanței de

judecată repunerea sa în termenul legal de contestare a hotărârii emisă de

pârâtă, motivând că:

în perioada martie – iunie 2002 s-a

aflat la părinții săi care au avut nevoie de îngrijire permanentă, fiind în

vârstă și foarte bolnavi;

ulterior, s-a ocupat de

înmormântarea mamei sale care a decedat la data de 17 iunie 2002; nu a semnat

de primirea hotărârii emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, iar plicul în

care i-a fost trimisă hotărârea a fost găsit rătăcit printre ziare și pliante

cu reclame, după înmormântarea mamei sale.

Pârâta Casa Județeană de Pensii

Bihor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a

acțiunii, susținând că actul administrativ atacat a fost comunicat reclamantei

la data de 20 mai 2002, iar acțiunea în justiție a fost formulată după

împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut expres la art. 7 alin. (4) din

O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 367/2001.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 406/CA/2002 – P din 2 septembrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca

tardiv introdusă, motivând că reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile

prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în justiție, iar cererea de

repunere în termen nu este justificată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca netemeinică și

nelegală.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta a susținut că instanța de fond ar fi apreciat greșit ca fiind

nejustificată cererea sa privind repunerea în termen pentru formularea acțiunii

în justiție.

Pentru dovedirea motivelor care au

împiedicat-o să se adreseze justiției în termen de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii emisă de pârâtă, recurenta a depus, ca acte noi în recurs, adeverința

medicală nr. 1677 din 4 septembrie 2002 eliberată de medicul de familiei,

precum și certificatul de deces al mamei sale, eliberat de Primăria

municipiului Oradea, cu Seria DR nr. 229375 din 18 iunie 2002. Pe fondul

cauzei, recurenta a solicitat anularea actului administrativ atacat și

recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, motivând că de la data nașterii sale, respectiv, 15 ianuarie 1943, a

urmat statutul de strămutați al părinților săi până în iunie 1945, când s-a

înapoiat împreună cu aceștia în localitatea de domiciliu Oradea.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Hotărârea nr. 457 din 9 aprilie 2002

emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor – Comisia pentru aplicarea Legii nr.

189/2000 a fost comunicată reclamantei la data de 20 mai 2002, așa cum reiese

din confirmarea de primire aflată la dosarul de fond.

Aprecierea instanței de fond, cum că

reclamanta a formulat acțiunea cu depășirea termenului legal de 30 de zile de

la data comunicării actului administrativ atacat este corectă.

Atât adeverința medicală nr. 1677

din 4 septembrie 2002 eliberată de medicul de familie al mamei recurentei, cât

și certificatul de deces eliberat de Primăria Municipiului Oradea, depuse de

reclamantă ca acte noi în recurs, fac dovada că în perioada martie - iunie

2002, recurenta s-a ocupat de îngrijirea permanentă a părinților săi,

domiciliați în aceeași localitate cu recurenta, dar la altă adresă, aceștia

fiind foarte în vârstă, (93 și respectiv, 83 de ani) și suferind de afecțiuni

grave, iar după moartea mamei sale, care s-a produs la 17 iunie 2002, s-a

ocupat de înmormântarea acesteia.

Față de conținutul actelor noi

depuse în recurs, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la

art. 103 C. proc. civ., pentru repunerea recurentei în termenul legal de

contestare emisă de pârâtă.

Recurenta a făcut dovada că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să formuleze acțiunea

în justiție în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ

emis de pârâtă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că

cele susținute de recurentă referitor la nelegalitatea actului administrativ

emis de pârâtă, sunt întemeiate.

Pârâta și-a motivat refuzul său de a

recunoaște reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pe faptul că, la data la care părinții acesteia au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, reclamanta nu era născută, iar

Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii prevăd că

nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, copiii care s-au

născut în perioada de strămutare a părinților.

Hotărârea emisă de pârâtă este

nelegală întrucât actul administrativ invocat ca temei juridic, respectiv,

precizările sus-menționate, nu poate să completeze dispozițiile Legii nr.

189//2000 și nici nu poate să modifice prevederile legale referitoare la

statutul juridic al minorului.

Reclamanta, fiind născută după data

la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a fost

lipsită de dreptul său la domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial din

categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din localitatea de

domiciliu, într-o perioadă caracterizată de anumite evenimente istorice, a

afectat stabilitatea domiciliului pentru toți membrii familiei recurentei, în

sensul că aceștia nu au mai avut o locuință statornică sau principală.

Prin urmare, de la data nașterii

sale, respectiv, 15 ianuarie 1943, reclamanta a avut, asemenea părinților săi,

statutul juridic de strămutat, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile

Legii nr. 189/2000.

Întrucât reclamanta a solicitat

recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, pe baza statutului juridic avut la data nașterii sale, cele susținute

de pârâtă prin întâmpinare, privind recunoașterea capacității de folosință

anticipată a copilului numai pentru dreptul de moștenire, sunt lipsite de

relevanță.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite prezentul recurs, va casa sentința atacată și, pe fond, va admite

acțiunea formulată de reclamanta M.M.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1 și art. 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va

anula hotărârea nr. 457 din 9 aprilie 2002 emisă de pârâta - Casa Județeană de

Pensii Bihor și o va obliga pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1, lit. c) din Legea nr.

189/2000, pentru perioada 15 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 1

aprilie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile

nr. 406/CA/2002-P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârea atacată și pe fond

admite acțiunea formulată de M.M.

Anulează hotărârea nr. 457 din 9

aprilie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să emită

o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 ianuarie 1943 - 6

martie 1945, cu începere de la 1 aprilie 2001.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2003.