ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1806/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 966/ 12 octombrie 2000, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantei S.C. V. S.A. Târgoviște în contradictoriu cu pârâta A.F.G., pe care a obligat-o la 17.892.044 lei contravaloare marfă și 9.132.372 lei dobândă legală. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a livrat pârâtei, prin devize de expediție, mai multe produse pe care aceasta nu le-a achitat, deși ajunseseră la scadență. Apelul declarat de pârâta A.S.G. a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 286 din 14 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs aceiași pârâtă, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală întrucât instanțele nu au avut în vedere faptul că pe fiecare dispoziție de livrare s-a înscris mențiunea „compensare", iar pentru lămurirea acestui aspect, trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., în sensul de a se lua interogatoriu reclamantei și a se solicita situația contractuală a acesteia. S-a precizat, de asemenea, că între părți a existat un contract de prestări servicii de transport pe care pârâta trebuia să le efectueze, iar devizele reprezentau plata prin compensare a acestor transporturi efectuate.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Atât din motivarea cererii de chemare în judecată, cât și din contractul de prestări servicii, rezultă că, între părți, a existat o astfel de convenție în baza căreia pârâta trebuia să efectueze în favoarea reclamantei servicii de transport, iar aceasta să-i livreze în compensare o serie de mărfuri. Pe dispozițiile de livrare însoțite de facturi se înscrie mențiunea „compensare”, ceea ce ar duce la concluzia că mărfurile au fost livrate, conform contractului, pentru a achita serviciile de transport prestate de pârâtă în baza aceleiași convenții. Acest aspect nu a fost demonstrat în cauză, așa cum nu s-a demonstrat nici faptul că livrările de produse s-au făcut anticipat pentru servicii de transport încă neefectuate de pârâtă, așa cum susține reclamanta, situație în care mențiunea „compensare” înscrisă pe devizele de livrare nu se justifică.

O astfel de mențiune se face atunci când un serviciu efectuat este achitat. Prin urmare, în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 129 C. proc. civ., în sensul că instanța, aflându-se în fața unor împrejurări de fapt nelămurite, trebuia să manifeste rol activ pentru elucidarea acestora. Cum acest motiv de recurs a fost invocat și în apel, iar apelul are caracter devolutiv, instanța era îndreptățită ca, potrivit art. 295 C. proc. civ., să verifice susținerile făcute în ce privește situația de fapt, ceea ce nu s-a realizat. În consecință, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale mai sus menționate, împrejurare ce va conduce la aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii recursului și casării acesteia cu trimitere la aceiași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta A.F.G. împotriva deciziei nr. 286 din 14 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.