ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1806/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 966/ 12

octombrie 2000, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantei S.C. V. S.A.

Târgoviște în contradictoriu cu pârâta A.F.G., pe care a obligat-o la

17.892.044 lei contravaloare marfă și 9.132.372 lei dobândă legală.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că reclamanta a livrat pârâtei, prin devize de expediție,

mai multe produse pe care aceasta nu le-a achitat, deși ajunseseră la scadență.

Apelul declarat de pârâta A.S.G. a

fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 286 din 14 martie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs aceiași pârâtă, criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală întrucât instanțele nu au avut în vedere faptul că pe fiecare

dispoziție de livrare s-a înscris mențiunea „compensare", iar pentru

lămurirea acestui aspect, trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 295

C. proc. civ., în sensul de a se lua interogatoriu reclamantei și a se solicita

situația contractuală a acesteia. S-a precizat, de asemenea, că între părți a

existat un contract de prestări servicii de transport pe care pârâta trebuia să

le efectueze, iar devizele reprezentau plata prin compensare a acestor

transporturi efectuate.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Atât din motivarea cererii de

chemare în judecată, cât și din contractul de prestări servicii, rezultă că,

între părți, a existat o astfel de convenție în baza căreia pârâta trebuia să

efectueze în favoarea reclamantei servicii de transport, iar aceasta să-i

livreze în compensare o serie de mărfuri.

Pe dispozițiile de livrare însoțite

de facturi se înscrie mențiunea „compensare”, ceea ce ar duce la concluzia că

mărfurile au fost livrate, conform contractului, pentru a achita serviciile de

transport prestate de pârâtă în baza aceleiași convenții.

Acest aspect nu a fost demonstrat în

cauză, așa cum nu s-a demonstrat nici faptul că livrările de produse s-au făcut

anticipat pentru servicii de transport încă neefectuate de pârâtă, așa cum

susține reclamanta, situație în care mențiunea „compensare” înscrisă pe

devizele de livrare nu se justifică. O astfel de mențiune se face atunci când

un serviciu efectuat este achitat.

Prin urmare, în cauză au fost

nesocotite dispozițiile art. 129 C. proc. civ., în sensul că instanța,

aflându-se în fața unor împrejurări de fapt nelămurite, trebuia să manifeste

rol activ pentru elucidarea acestora.

Cum acest motiv de recurs a fost invocat și în apel,

iar apelul are caracter devolutiv, instanța era îndreptățită ca, potrivit art.

295 C. proc. civ., să verifice susținerile făcute în ce privește situația de

fapt, ceea ce nu s-a realizat.

În consecință, instanța de apel a încălcat

dispozițiile legale mai sus menționate, împrejurare ce va conduce la aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii recursului

și casării acesteia cu trimitere la aceiași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de pârâta A.F.G. împotriva deciziei nr. 286 din 14 martie

2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ,

pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2003.