ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2689/2003

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 697 din 1 noiembrie 2001 a

Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de F.G.,

în contradictoriu cu Consiliul Local Craiova și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor, dispunându-se obligarea acestora la restituirea terenului în

suprafață de 299 m.p. situat în Craiova, parte din terenul în suprafață de 400

m.p., ce a fost expropriat pentru construcția de locuințe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că parte din terenul expropriat este liber, nu este afectat de detalii

de sistematizare și nu este cuprins în noile planuri de sistematizare ale

orașului, astfel că se impune restituirea lui în natură, conform prevederilor

Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului

Craiova împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

26 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. S-a reținut de

asemenea că scopul exproprierii nu a fost atins, suprafața de teren în litigiu

fiind liberă, invocându-se în sensul admiterii cererii prevederi ale Legii nr .33/1994

și ale Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Local al

Municipiului Craiova a declarat recursul de față, ce poate fi încadrat în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea acestei decizii,

cât și a sentinței și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii.

Se susține că instanțele au reținut greșit că

pentru terenul în litigiu cei în cauză nu au primit despăgubiri, fără a avea în

vedere că anterior exproprierii terenul devenise proprietate de stat. Se arată

în motivarea recursului și că scopul exproprierii a fost realizat, prin

includerea terenului într-o zonă de sistematizare, ocupată parțial cu

construcții, trotuare și spațiu verde aferent blocului de locuințe.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, în

raport de cele ce urmează:

În adoptarea soluției recurate, instanța de apel

a avut în vedere prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 potrivit căruia dacă

bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit

scopului pentru care au fost preluate, respectiv lucrările nu au fost începute,

foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă

declarare de utilitate publică.

S-a reținut corect că dispozițiile menționate

sunt aplicabile și în situația în care exproprierea a avut loc anterior

intrării în vigoare a legii, avându-se în vedere că legea nouă se aplică  și

situațiilor juridice create înainte de intrarea sa în vigoare, dar care-și

produc efectele în continuare sub imperiul legii noi, astfel reținându-se o

judicioasă incidență  a principiilor ce guvernează aplicarea legilor în timp.

Soluția este însă criticabilă  în legătură cu

aplicarea acestei dispoziții, reținându-se eronat că terenul în discuție este

liber, neafectat de detalii de sistematizare.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat

în cauză de expertul tehnic B.M. rezultă că suprafața de teren de 450 m.p. ce a

aparținut reclamanților este cuprinsă în planul de sistematizare a orașului,

zonă în care s-au construit blocuri de locuințe, parte din teren fiind ocupată

de trotuar, parte fiind amenajată ca spațiu verde situat între blocuri,

acestea  răspunzând unei necesități firești de utilizare a construcțiilor. Este

exact că în concluziile raportului  de expertiză este indicată o parte din

teren, ca fiind liberă, dar aceasta este contrazisă de cuprinsul aceleiași

lucrări în care se confirmă cele reținute mai sus.

Este evident că noile construcții nu pot afecta

în întregime terenurile expropriate, dar pentru normala lor exploatare sunt

necesare căi de acces, spații verzi și altele asemenea, ce constituie un tot

inseparabil, astfel încât nu este posibil a se crea anumite spații libere.

Dealtfel, întreaga zonă, în acord cu prevederile

Legii nr. 113/1998 aparține  domeniului public de interes local, fiind cuprinsă

în planul  urbanistic al orașului.

În același sens sunt și prevederile invocate de

reclamant în sprijinul acțiunii sale, anume art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001

care prevede în final că pentru partea ocupată de construcții noi și pentru cea

necesară bunei utilizări  a acestora, cum este cazul în speță, se acordă măsuri

reparatorii în echivalent pentru întregul imobil.

Este întemeiat și motivul de recurs potrivit

căruia pentru terenul în litigiu nu s-au primit despăgubiri ca urmare a

exproprierii, întrucât acesta nu aparținea proprietarului construcției.

Dealtfel această situație juridică a terenului este confirmată și de intimat

prin întâmpinarea depusă în recurs și rezultă cu evidență și din titlul de

proprietate al celui în cauză și tabelul anexă la decret în care este

menționată numai construcția, ca fiind expropriată, fără teren, care deja se

afla în proprietatea statului, ca urmare a dobândirii sub imperiul Legii nr. 58/1974.

Față de cele arătate, recursul de față urmează a

fi admis, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. raportat la

art.304 pct.9 C. proc. civ. și a se modifica decizia atacată, în sensul

admiterii apelului declarat împotriva sentinței și schimbării în tot a

acesteia, în consecință fiind respinsă acțiunea în retrocedare, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul

Local al Municipiului Craiova prin Primar împotriva deciziei civile nr. 26 din

7 martie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Modifică decizia atacată și în consecință admite

apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Craiova prin Primar

împotriva sentinței civile nr. 697 din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj pe

care o schimbă în tot, în sensul că,  respinge acțiunea reclamantului F.G.

împotriva pârâților C.L.M. Craiova și Ministerul Finanțelor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  20 iunie  2003.