ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1384/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj, la 17

februarie 1999, reclamanta SC B.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul T.C., a

solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i

plătească următoarele sume: 166.878.851 lei compusă din 44.560.312 lei, reprezentând

dividendele încasate și necuvenite pe perioada martie - septembrie 1996, și

122.318.539 lei majorări de întârziere stabilite de Administrația Financiară a

Municipiului Cluj, prin procesul-verbal încheiat în data de 28 ianuarie 1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la

data de 1 august 1994, a fost înființată SC S.B., având capital social în

valoare de 10.000.000 lei, din care capital străin în valoare de 3.575 de

dolari S.U.A.

Ulterior, capitalul a fost majorat la suma de 145

milioane lei, iar prin actul adițional, autentificat sub nr. 3006 din 8

noiembrie 1996, s-a schimbat denumirea societății în SC B.M. SRL, iar părțile

sociale pe care le dețineau asociații V.O., V.D., și alții au fost cedate lui P.M.S.

S-a mai arătat că, în urma verificărilor efectuate de

Administrația Financiară Cluj, s-a stabilit, prin procesul-verbal din data de

28 ianuarie 1990, un impozit suplimentar în sumă de 298.163.028 lei, cu majorările

de întârziere aferente, în sumă de 103.577.989 lei, iar suma de 166.878.851 lei,

reprezentând dividende încasate necuvenit de către pârât și majorările de

întârziere aferente, fapte care, în opinia reclamantei, sunt de natură a-i crea

un prejudiciu.

Tribunalul Cluj, prin sentința nr. 1338/C din 11

iulie 2000, a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de

44.560.312 lei, reprezentând dividende încasate necuvenit pe perioada martie - septembrie

1996, și suma de 122.318.539 lei cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut,

în esență, raportat la materialul probator administrat în cauză, că, în speță,

sunt incidente dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990, pârâtul ridicând

dividende, fără a se reține impozitul pe profit aferent.

Apelul declarat de pârâtul T.C. a fost admis de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 41 din 23 ianuarie

2001, și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea, ca nefondată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut,

în esență, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr.

35/1999, asociaților nu li se pot imputa sumele ce reprezintă dividende

încasate în plus, ca urmare a impozitului pe profit, întrucât acest impozit nu

era datorat și că, pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

restituirea dividendelor este strict reglementată numai pentru situația

prevăzută de art. 67 alin. (1) – (3) din același act normativ, care nu are,

însă, aplicabilitate în speță.

Contra acestei decizii a formulat recurs reclamanta

SC B.M. SRL Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, ca

temeiuri de drept, dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Criticile aduse deciziei recurate vizează, în esență,

următoarele aspecte:

- instanța de apel nu a reținut caracterul parțial al

anulării pct. 10 din procesul-verbal fără număr din 24 aprilie 1996 și a

considerat că ar fi fost anulate toate obligațiile stabilite de organele

financiare privind impozitul pe profit de la pct. 10;

- decizia recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991, care acordă scutirea de la

plata impozitului numai a societăților vizate în art. 1 lit. a) din aceeași

lege și cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 lit. a) din același act normativ.

- decizia atacată este lipsită de temei legal, prin

neaplicarea dispozițiilor art. 1 și 5 lit. c) din Legea 12/1991, privind

impozitul pe profit.

Curtea, analizând decizia recurată sub aspectul

criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din considerentele ce

vor fi argumentate în cele ce urmează.

Din materialul probatoriu, administrat în cauză, se

reține că, prin sentința Judecătoriei Cluj Napoca, cu nr. 8436 din 2 iulie

1996, devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă plângerea formulată

de petiționara-recurentă și a fost anulat parțial procesul-verbal de

contravenție fără număr, încheiat la 26 aprilie 1996, în ceea ce privește pct. nr.

10, referitor tocmai la obligațiile stabilite de organele financiare privind impozitul

pe profit, în fapt, singurul aspect cu incidența în cauza de față.

Nerecurarea de către petiționara-recurentă a

sentinței sus amintite presupune o achiesare făcută de aceasta la dispozițiile

luate prin această hotărâre.

De reținut este și faptul că, prin decizia Curții

Supreme de Justiție nr. 20 din 18 ianuarie 1995, a fost anulată circulara

Ministerului Finanțelor nr. 116.993 din 21 ianuarie 1993, care interpreta

dispozițiile din Legea nr. 35/1991, în sensul că, de scutirile de impozit, ar

beneficia doar partea străină, părții române aplicându-i-se dreptul comun.

Față de împrejurarea că, la data vărsării aportului,

indiferent de cetățenia asociaților, acesta se depersonalizează, devenind

proprietatea societății, și dat fiind caracterul mixt al societății recurente,

rezultă, cu evidență, că aceasta, ca persoană juridică distinctă, se

circumscrie dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991, care instituie

facilitățile aplicabile investițiilor străine.

Rezultă, așadar, că nu pot fi imputate asociaților

sumele primite cu titlu de dividende, încasate în plus, ca urmare a menținerii

impozitului pe profit până la 1 august 1996, odată ce impozitul pe profit nu

era datorat.

Nu poate fi primită nici aserțiunea

recurentei-reclamante, potrivit căreia instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 1 și 5 lit. c) din Legea nr. 12/1991, decizia atacată relevând o corectă

aplicare și interpretare a ambelor acte normative (Legea nr. 12/1991, privind impozitul

pe profit, și Legea nr. 35/1999, privind regimul investițiilor străine,

preeminență având dispozițiile cu caracter derogatoriu al dispozițiilor art. 14

din Legea 35/1991 de la dispozițiile cuprinse în art. 1 și 5 lit. c) Legea

12/1991.

În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând

temeinicia și legalitatea deciziei recurate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC B.M. SRL Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 41 din 23 ianuarie

2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie

2003.