ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1385/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Cluj, la data de 17 februarie, reclamanta SC B.M. SRL, în contradictoriu cu

pârâtul V.O., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige

pârâta să-i plătească următoarele sume: 166.878.851 lei compusă din 44.560.312

lei, reprezentând dividendele încasate și necuvenite pe perioada martie –

septembrie 1996, precum și 122.318.539 lei, reprezentând majorări de întârziere

stabilite de Administrația Financiară a municipiului Cluj, prin procesul-verbal

încheiat în data de 28 ianuarie 1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că, la data de 1 august 1994, a fost înființată SC S.B. SA, având capital

social în valoare de 10.000.000 lei, din care capital străin în valoare de

3.575 dolari S.U.A.

Ulterior, capitalul a fost majorat

la suma de 145 milioane, iar prin actul adițional, autentificat sub nr. 3006

din 8 noiembrie 1996, s-a schimbat denumirea societății în SC B.M. SRL, iar

părțile sociale pe care le dețineau asociații: V.O., V.D., T.C., K.B., T.I. și

SC S.O. SA au fost cedate lui P.M.S.

S-a mai arătat că, în urma

verificărilor efectuate de Administrația Financiară Cluj, s-a stabilit, prin procesul-verbal

din data de 28 ianuarie 1999, un impozit suplimentar, în sumă de 298.163.028

lei, cu majorările de întârziere aferente, în sumă de 103.577.989 lei, iar suma

de 9.166.878.851 lei, reprezentând dividende încasate necuvenit de către pârât

și majorările de întârziere aferente, care, în opinia reclamantei, sunt de

natură a-i crea un prejudiciu.

Tribunalul Cluj, prin sentința nr. 1339/C

din 11 iulie 2000, a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 44.560.312 lei, reprezentând dividende încasate necuvenit pe perioada martie

– septembrie 1996 și suma de 122.318.539 lei cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța

de fond a reținut, în esență, raportat la materialul probator administrat în

cauză, că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/1990,

pârâtul ridicând dividende, fără a se reține impozitul pe profit aferent.

Apelul declarat de pârâtul T.C. a

fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 41 din

23 ianuarie 2001 și, pe cale de consecință, a respins acțiunea, ca nefondată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța

a reținut, în esență, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor art. 14 lit. c).

din Legea nr. 35/1991, asociaților nu li se pot imputa sumele ce reprezintă dividende

încasate în plus, ca urmare a impozitului pe profit, întrucât acest impozit nu

era datorat și că, pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

restituirea dividendelor este strict reglementată numai pentru situația

prevăzută de art. 67 alin. (1) – (3) din același act normativ, care nu au însă aplicabilitate

în speță.

Contra acestei decizii a formulat

recurs reclamanta SC B.M. SRL Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând, ca temeiuri de drept, dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și

10 C. proc. civ.

Criticile aduse deciziei recurate vizează,

în esență, următoarele aspecte:

- instanța de apel nu a reținut caracterul

parțial al anulării pct. 10 din procesul-verbal fără număr din 24 aprilie 1996

și a considerat că ar fi fost anulate toate obligațiile stabilite de organele

financiare privind impozitul pe profit de la pct. 10

- decizia recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991, care acordă scutirea de la

plata impozitului numai societăților vizate în art. 1 lit. a) din aceeași lege

și cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 lit. a) din același act normativ

- decizia atacată este lipsită de

temei legal, prin neaplicarea dispozițiilor art. 1 și 5 lit. c) din Legea nr. 12/1991,

privind impozitul pe profit.

Curtea, analizând decizia recurată sub

aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din

considerentele ce vor fi argumentate în cele ce urmează.

Din materialul probator, administrat

în cauză, se reține că: - prin sentința Judecătoriei Cluj-Napoca cu nr. 8436

din 2 iulie 1996, devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă plângerea

formulată de petiționara-recurentă și a fost anulat parțial procesul-verbal de

contravenție fără număr încheiat la 26 aprilie 1996, în ceea ce privește pct. nr.

10, referitor tocmai la obligațiile stabilite de organele financiare privind

impozitul pe profit, în fapt, singurul aspect cu incidență în litigiul de față.

Nerecurarea de către petiționara-recurentă

a sentinței sus amintite presupune o achiesare făcută de aceasta la dispozițiile

luate prin această hotărâre.

De reținut este și faptul că, prin decizia

Curții Supreme de Justiție nr. 20 din 18 ianuarie 1995, a fost anulată Circulara

Ministerului Finanțelor nr. 116.993 din 21 ianuarie 1993, care interpreta dispozițiile

din Legea nr. 35/1991, în sensul că, de scutirile de impozit, ar beneficia doar

partea străină, părții române aplicându-i-se dreptul comun.

Față de împrejurarea că, la data

vărsării aportului, indiferent de cetățenia asociaților, acesta se

depersonalizează, devenind proprietatea societății și, dat fiind caracterul mixt

al societății recurente, rezultă cu evidență că aceasta, ca persoană juridică

distinctă, se circumscrie dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 35/1991,

care instituie facilitățile aplicabile investițiilor străine.

Rezultă, așadar, că nu pot fi

imputate asociaților sumele primite cu titlu de dividende încasate în plus, ca

urmare a nereținerii impozitului pe profit până la 1 august 1996, odată ce nu

era datorat.

Nu poate fi primită nici aserțiunea

recurentei-reclamante, potrivit căreia instanța de apel nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 1 și 5 lit. c) din Legea nr. 12/1991, decizia atacată

relevând o corectă aplicare și interpretare a ambelor acte normative (Legea nr.

12/1991, privind impozitul pe profit și Legea nr. 35/1991, privind regimul

investițiilor străine) preeminență având dispozițiile cu caracter derogator al

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 35/1991 de la dispozițiile cuprinse în art.

1 și 5 lit. c). din Legea nr. 12 /1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC B.M. SRL Cluj Napoca,

împotriva deciziei nr. 40 din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2003.