ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2004

Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă nr.2438 din 18 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială s-a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. “B.” S.A. și a fost obligată pârâta S.C. „A.” S.R.L. la plata sumei de 12.672.749 lei contravaloare prestații și 10.058.819 + 30.000 lei taxă timbru. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat pentru pârâtă prestații în regim de tarif oră, cu mijloace de mecanizare confirmate zilnic de pârâtă, în lunile octombrie și decembrie 1997, celelalte prestații nefiind confirmate de pârâtă sau dovedite de reclamantă. Sentința instanței de fond a fost menținută de curtea de apel care a respins ca nefondate apelurile declarate atât de reclamantă cât și de pârâtă.

Împotriva deciziei nr.89 din 8 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București reclamanta S.C. “B.” S.A. București a declarat recurs susținând în esență că în mod cu totul nelegal instanța de apel a înlăturat actele doveditoare a pretențiilor sale, respectiv minuta FN 6 octombrie 1998 prin care directorul unității sub semnătură proprie și ștampilei de folosință proprie s-a obligat să plătească suma datorată și solicitată prin acțiune în tranșe de câte 5.000.000 lei, precum și facturile, rapoartele de lucru devize antecalcul confirmate de pârâtă, care justifică pretenția sa de obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 36.952.268 lei. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor și probelor din dosar rezultă că raporturile dintre părți s-au derulat în baza contractului nr.4695/1996, prin care reclamanta recurentă s-a obligat să execute pentru pârâtă cu mijloace de mecanizare proprii diferite prestații specificate la capitolul I pct.1 și 2. Punctul 2 din același capitol prevede că beneficiara pârâtă avea obligația să confirme și să achite prestațiile efectuate cu mijloacele specificate în anexa 1. Modul de decontare a acestor prestații a fost menționat în cap.3 pct.2 în sensul că acestea să fie făcute în baza decontărilor de prestații întocmite de furnizor completat cu dispozițiile prevăzute la pct.3 în baza datelor înscrise în documentul primar confirmate zilnic de beneficiar la locul executării prestației.

Or, din documentele prezentate de recurenta reclamantă numai prestațiile din octombrie-decembrie 1997 îndeplinesc condițiile de la pct.3 din contract și pentru care s-au emis facturi recunoscute de pârâta intimată. Minuta din 6 octombrie 1998 este irelevantă în cauză, deoarece chiar dacă este semnată de directorul economic, datoria la care se referă nu coincide cu suma pretinsă și nici nu s-au făcut dovezi în sensul că acea recunoaștere va stinge datoria în litigiu, situație față de care corect instanța nu a avut-o în vedere și a reținut ca dovedite doar pretențiile confirmate de intimata și salariații acesteia. Astfel fiind, recursul declarat a fost respins conform art.312 pct.1 C. proc. civ., decizia pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. “B.” S.A. împotriva deciziei nr.89 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția V comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.