ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2004

Asupra

recursului de față constată:

Prin

sentința civilă nr.2438 din 18 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială s-a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. “B.”

S.A. și a fost obligată pârâta S.C. „A.” S.R.L. la plata sumei de 12.672.749

lei contravaloare prestații și 10.058.819 + 30.000 lei taxă timbru.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat pentru

pârâtă prestații în regim de tarif oră, cu mijloace de mecanizare confirmate

zilnic de pârâtă, în lunile octombrie și decembrie 1997, celelalte prestații

nefiind confirmate de pârâtă sau dovedite de reclamantă.

Sentința

instanței de fond a fost menținută de curtea de apel care a respins ca

nefondate apelurile declarate atât de reclamantă cât și de pârâtă.

Împotriva

deciziei nr.89 din 8 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București

reclamanta S.C. “B.” S.A. București a declarat recurs susținând în esență că în

mod cu totul nelegal instanța de apel a înlăturat actele doveditoare a

pretențiilor sale, respectiv minuta FN 6 octombrie 1998 prin care directorul

unității sub semnătură proprie și ștampilei de folosință proprie s-a obligat să

plătească suma datorată și solicitată prin acțiune în tranșe de câte 5.000.000

lei, precum și facturile, rapoartele de lucru devize antecalcul confirmate de

pârâtă, care justifică pretenția sa de obligarea intimatei pârâte la plata

sumei de 36.952.268 lei.

Examinând

legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se

constată că recursul declarat este nefondat.

Din

examinarea actelor și probelor din dosar rezultă că raporturile dintre părți

s-au derulat în baza contractului nr.4695/1996, prin care reclamanta recurentă

s-a obligat să execute pentru pârâtă cu mijloace de mecanizare proprii diferite

prestații specificate la capitolul I pct.1 și 2.

Punctul

2 din același capitol prevede că beneficiara pârâtă avea obligația să confirme

și să achite prestațiile efectuate cu mijloacele specificate în anexa 1.

Modul

de decontare a acestor prestații a fost menționat în cap.3 pct.2 în sensul că

acestea să fie făcute în baza  decontărilor de prestații întocmite de furnizor

completat cu dispozițiile prevăzute la pct.3 în baza datelor înscrise în

documentul primar confirmate zilnic de beneficiar la locul executării

prestației.

Or, din

documentele prezentate de recurenta reclamantă numai prestațiile din

octombrie-decembrie 1997 îndeplinesc condițiile de la pct.3 din contract și

pentru care s-au emis facturi recunoscute de pârâta intimată.

Minuta

din 6 octombrie 1998 este irelevantă în cauză, deoarece chiar dacă este semnată

de directorul economic, datoria la care se referă nu coincide cu suma pretinsă

și nici nu s-au făcut dovezi în sensul că acea recunoaștere va stinge datoria

în litigiu, situație față de care corect instanța nu a avut-o în vedere și a

reținut ca dovedite doar pretențiile confirmate de intimata și salariații

acesteia.

Astfel

fiind, recursul declarat a fost respins conform art.312 pct.1 C. proc. civ.,

decizia pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta S.C. “B.” S.A. împotriva deciziei nr.89 din 8 aprilie 2002 a Curții

de Apel București, secția V comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.