ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2377/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat  de  pârâta

La apelul

nominal s-au  prezentat recurenta pârâtă M.M.,  personal  și prin avocat  V.A

și intimatul   reclamant    Ț.A, personal,   lipsind    intimata

.intervenientă S.C.”R.” S.A. Târgoviște.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a referit  de

către magistratul asistent că: recursul declarat în   cauză este netimbrat,

după care, recurenta  pârâtă prin reprezentant,  a depus dovada  plății taxei

de    timbru.

Curtea,

neexistând   cereri prealabile,  a constatat   cauza  în stare  de   judecată

și  a acordat cuvântul   părților  prezente   în legătură   cu recursul

pârâtei.

Reprezentantul

recurentei pârâte a susținut recursul declarat în cauză și  a solicitat

admiterea  acestuia pentru   motivele  dezvoltate  în  scris și  depuse  la

dosar, casarea hotărârii  atacate, cu  cheltuieli de judecată.

Intimatul

reclamant   a pus  concluzii  de respingere  a recursului, arătând    că  a

fost   un  contract  de cesiune a    acțiunilor care însă nu  s-au predat și

trebuie să primească  contravaloarea  lor, fără  cheltuieli  de  judecată.

C U R

T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data  de

16  septembrie 1999,  reclamantul Ț.A. a chemat în judecată  pe M.  M.,

pentru   ca prin  hotărârea  ce  se va  pronunța  în cauză,  pârâta  să  fie

obligată  să  cesioneze 1.000 acțiuni ale S.C.”R.” S.A.  cu  valoare  nominală

de 25.000 lei  fiecare  și la plata   dividendelor  aferente   anilor  1998 și

1999,  corespunzătoare   celor  1.000 acțiuni.

În  motivarea

cererii  reclamantul  a invocat  prevederile   contractului  de   cesiune  de

acțiuni,  încheiat   la data   de  24 iulie  1998,  având ca  obiect

cesionarea  a 1.000 acțiuni la S.C.”R.” S.A.  Târgoviște.

Acesta  a

arătat că,  în  momentul  prezentării  în  vederea  efectuării  formalităților

legale de înregistrare și  publicitate, i s-a  comunicat  că cesiunea

intervenită  nu  poate fi  operată, întrucât  la data  de 17  noiembrie  1998

pârâta  a cesionat toate  acțiunile altei  persoane, A. S.

În  subsidiar,

în  măsura  în care  executarea în  natură este  imposibilă,  reclamantul  a

solicitat  obligarea  pârâtei  la plata  sumei de  30.000.000 lei

reprezentând  contravaloarea acțiunilor.

Pârâta  a

solicitat introducerea în  cauză  a titularului  dreptului, S.C.”R.” S.A.

Târgoviște.

Prin  sentința

nr.982 din  14 decembrie  1999,  Tribunalul  Dâmbovița – secția comercială   și

de contencios  administrativ a admis  acțiunea restrânsă și  obligă pe  pârâta

M.M.  să plătească  reclamantului   suma de  20.000.000 lei reprezentând

contravaloarea a  1.000 de acțiuni nominative  emise de  S.C.”R..”  S.A.,

precum  și la  2.000.000 lei  contravaloarea dividendelor  pe anul  1998 –

1999.

Prin  aceeași

hotărâre cererea a fost   respinsă  față de intervenientul forțat.

S-a reținut că

pârâta  a procedat  la o  nouă  cesiune a  acțiunilor.

Ca atare, nu

mai este  posibilă  predarea  acțiunilor, așa încât reclamantul  este

îndreptățit la  restituirea  prețului.

Curtea  de Apel

Ploiești  - Secția comercial  și  contencios   administrativ,  prin decizia

nr.320 din  29  martie 2000,  a respins apelul  declarat de către  pârâtă

împotriva  hotărârii  primei instanțe,  ca nefondat.

Pentru  a

hotărî astfe,  cu  referire la  critica  privind  neplata  prețului  și

stabilirea  arbitrară  a  prețului,  instanța de apel  a  reținut că acestea

sunt  neîntemeiate,  în  raport  de mențiunea  expresă  existentă pe  contract,

precum  și în  raport de  faptul  calculării dividendelor  în  funcție  de

valoarea  atacată pe  acțiune, potrivit   datelor  comunicate de către

intervenientă.

Prin  decizia

nr.1969 din 28 martie  2001,  Curtea Supremă de Justiție   - Secția

comercială  a admis recursul declarat  de către  pârâtă,  a casat decizia

atacată  și a trimis  cauza  aceleași instanțe   pentru  rejudecarea

apelului,  cu  motivarea  că în  mod greșit  nu s-a  admis   proba

testimonială și, prin  urmare,  nu  s-a  verificat dacă  prețul  acțiunilor

a   fost  achitată.

Curtea  de

Apel  Ploiești – Secția  comercială  și  de  contencios  administrativ,  în

rejudecare, după casare cu  trimitere,  prin decizia nr.995 din 26  noiembrie

2001,  a respins  apelul  declarat de către   reclamantă,  ca  nefondat.

Pentru a hotărî

astfel,  instanța  de  control  judiciar a reținut că,  după  administrarea de

noi probe,  nu au intervenit   elemente care să ducă la o altă  concluzie decât

rezultând  din  mențiunea  expresă  privind  plata integrală  a prețului

acțiunilor cesionate.

Împotriva

acestei  din  urmă hotărâri pârâta  a declarat  recurs, invocând  motivele  de

casare prevăzute de art.304  pct.9  și 11 din Codul  de procedură  civilă

(nemodificat).

S-a  susținut

că,  neadministrând probe,  instanțe au stabilit eronat  situația  de fapt.

În  concluzie,

pârâta  a  solicitat  admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în

cauză și  trimiterea  cauzei la instanța  de fond.

Recursul este

nefondat, pentru  considerentele ce se vor arăta în continuare:

În  raport  de

dispozițiile  art.315  din  Codul  de procedură  civilă rezultă  că  limitele

rejudecării  fondului sunt  determinate  de   felul  casării.

Totodată,  în

raport  de aceleași  dispoziții legale,   obligatorii pentru aceeași  instanță,

privitor la  probe,  sunt   indicațiile  referitoare de a lămuri anumite

împrejurări de fapt,  în vederea  înlăturării încălcării  săvârșite  și

pronunțării    unei  soluții  temeinice  și  legale.

În  cauză,

pârâta  a criticat    decizia  pronunțată   în apel  sub  aspectul

neadmiterii   probei  cu martori,  cu referire  la  susținerea  privind

neîndeplinirea obligațiilor   de plată a  prețului  acțiunilor  cesionate.

Instanța  de

recurs  a indicat  instanței  de apel ca,  în rejudecare  după casare  cu

trimitere,  să  administreze  probe, cu  referire  la preț.

În

rejudecarea  apelului instanța de  control s-a  conformat  acestei  indicații.

Ca atare,

criticile  formulate  de pârâtă  privind  refuzul  instanței de completare  a

probatoriului  apar ca fiind  neîntemeiate.

Este însă  de

reținut că   instanța de  apel nu  avea,  legal,  posibilitatea  de a

administra  probe în  vederea  examinării, în  sensul  vizat  de  pârâtă,  a

unor  împrejurări fără legătură  cu  obiectul litigiului.

Așadar,

administrând  probe  exclusiv   pentru  lămurirea  împrejurărilor  de fapt

indicate   de instanța de recurs,  instanța de apel  a   procedat  legal  la

rejudecarea  apelului în  limitele  câmpului de  judecată determinat  de

casare.

În

consecință,  pentru  considerentele  ce preced, Curtea va respinge   recursul

declarat  de  către  pârâtă,  ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de pârâta M.M. împotriva deciziei nr.995 din 26

noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești   - Secția Comercială și de

Contencios  Administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.