ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Examinând actele și

lucrările de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 8165/2011 din 17

iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 48931/3/2005 a

fost admisă excepția insuficientei timbrări a capătului 1 de cerere; a fost

admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

cererea completatoare; s-au respins ca neîntemeiate celelalte excepții invocate

în cauză; s-a anulat ca insuficient timbrat capătul 1 de cerere, în cauza

privind pe reclamanta S.A.C.L., în contradictoriu cu pârâții R.Ș., C.C.B. SA și

SC S.M.C.P.C. SA; s-a respins capătul doi de cerere; s-a respins cererea

completatoare ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta la plata sumei de

10.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul R.Ș. și la plata sumei de

17.850 RON către SC S.M.C.P.C. SA.

Pentru a pronunța

această soluție a reținut că potrivit cererii inițiale, a cererii completatoare

formulată la data de 27 ianuarie 2006, a cererilor ulterioare de majorare a

câtimii pretențiilor, reclamanta a învestit instanța cu următoarele cereri:

- obligarea pârâtului

R.Ș. să-i cesioneze 3.860.920 acțiuni emise de SC S.M.C.P.C. SA (fostă SC S.

SA) sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 2.000 RON/zi de întârziere și

plata în temeiul art. 580

3

C. proc. civ. de amenzi civile în cuantum

de 50 RON/zi, până la încheierea contractului de cesiune;

- obligarea pârâtei

C.C.B. SA (fostă S.N.C.D.D.) să opereze transferul de acțiuni de la pârâtul

R.Ș. către reclamantă;

- obligarea pârâtului

R.Ș. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro, cu dobânzi de

212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro, potrivit dispozițiilor art. 992 C.

civ. (îmbogățire fără justă cauză);

- obligarea pârâtului

R.Ș. la plata sumelor de 980.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro, la dobânda

aferentă acestor sume în cuantum total de 1.024.723,63 DOLARI S.U.A. și

84.522,48 euro.

Cu privire la capătul

unu de cerere (obligarea pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei un număr de

3.880.920 acțiuni) s-a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 17

noiembrie 2006 tribunalul a stabilit că taxa de timbru total datorată de

reclamantă pentru cererile formulate până la acea dată este de 142.579,61 RON.

Instanța a avut în

vedere timbrarea primului capăt de cerere la valoarea acțiunilor a căror

proprietate s-a urmărit a se dobândi, respectiv 2,50 RON/acțiune potrivit

Certificatului constatator eliberat de O.R.C.T.B. Reclamanta nu s-a conformat

obligației legale de a completa taxa judiciară de timbru de 8 RON, a arătat în

mod expres că "nu înțelege să timbreze acțiunea privitor la primul capăt

de cerere", aspecte fată de care în temeiul dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 146/1997 instanța a admis excepția insuficientei timbrări a capătului

1 de cerere și urmează să îl anuleze ca insuficient timbrat.

Având în vedere acest

mod de soluționare a capătului 1 de cerere, instanța nu a mai analizat

celelalte excepții invocate de pârâți cu privire la acesta referitoare la

prematuritate, inadmisibilitate, tardivitate, nulitate, lipsa calității

procesuale pasive a pârâților R.Ș., SC S.M.C.P.C. SA (fostă SC S. SA) și SC

C.C.B. SA, lipsa interesului cererii.

Cu privire la cererea

completatoare din data de 27 ianuarie 2006 (cu majorările ulterioare)

tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune având în

vedere că pretențiile reclamantului se întemeiază pe îmbogățirea fără justă

cauză a pârâtului R.Ș., respectiv art. 992 C. civ. și nu pe mandat (temeiul dat

capătului 1 de cerere), pârâtul a primit banii fără un temei legal sau

contractual, nemaifiind susținută existența unui mandat fără reprezentare.

În raport de această

împrejurare, instanța a considerat că, acțiunea în restituire este supusă

termenului general de prescripție de 3 ani care curge din momentul în care cel

care și-a micșorat patrimoniul (reclamanta) a cunoscut sau trebuia să cunoască

atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de

această mărire (pârâtul).

Conform înscrisurilor

depuse la dosar și concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză s-a

reținut că reclamanta a achitat pârâtului următoarele sume: 525.000 DOLARI

S.U.A. la data de 10 noiembrie 2000 și 55.000 DOLARI S.U.A. la data de 15

octombrie 2002.

În raport de data

introducerii acțiunii, 23 decembrie 2005 și data depunerii sumelor de bani

(când reclamanta prin efectuarea plăților a cunoscut faptul micșorării

patrimoniului său, al măririi patrimoniului pârâtului), pentru cererea

completatoare s-a prescris dreptul material la acțiune.

Având în vedere că

plățile arătate s-au efectuat către pârâtul R.Ș. instanța a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire

la cererea completatoare.

Instanța nu a reținut

ca întemeiate nici celelalte excepții invocate. Cu privire la excepția

insuficientei timbrări s-a constatat că reclamanta a achitat pe parcursul

procesului întreaga sumă datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru

toate pretențiile sale din cererea completatoare (cu majorările ulterioare).

În ceea ce privește

excepția prematurității cererii completatoare s-a reținut că este neîntemeiată

întrucât procedura prealabilă prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

presupune o înștiințare a pârâtului despre pretențiile formulate împotriva lui

și temeiul lor legal pentru a se realiza o eventuală conciliere iar în cauză

urmarea acestei proceduri nu ar fi reprezentat decât o simplă formalitate față

de faptul că părțile s-au judecat anterior în legătură cu pretinsele sume

achitate de reclamantă, titlul cu care au fost achitate, convențiile

intervenite.

Cu privire la capătul

doi de cerere (obligarea SC C.C.B. SA să opereze transferul de acțiuni de la

pârâtul R.Ș. în patrimoniul reclamantei) tribunalul a reținut netemeinicia

acestuia raportat la faptul ca reclamanta nu a interes să timbreze capătul 1 de

cerere, acesta fiind anulat.

Tribunalul a reținut

netemeinicia excepțiilor invocate de fosta S.N.C.D.D. pe acest capăt de cerere

întrucât dreptul de a cere să se opereze transferul acțiunilor depindea de

soluția dată primului capăt de cerere (deci, nu se putea pune problema unui

drept nenăscut, inactual), obligației de transfer nu i se aplică prevederile

art. 720

1

C. proc. civ., iar pârâta nu a probat în niciun fel că

registrul acționarilor al fostei SC S. SA este ținut de o altă societate de

registru.

Apelul declarat de

reclamanta S.A.C.L. împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin

Sentința nr. 157 din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a

civilă.

În considerentele

hotărârii, instanța de apel a argumentat următoarele:

Cu privire la critica

privind nemotivarea sentinței s-a reținut că este nefondată, hotărârea fiind

motivată în concret, instanța reținând incidența în cauză a temeiurilor de

drept reținute raportat la situația de fapt.

De asemenea,

susținerea apelantei conform căreia instanța de fond a respins cererea de

administrare a probei cu martori și a unei contraexpertize cu care să se

demonstreze natura juridică a sumelor trimise și destinația acestora nu a fost

primită, întrucât în privința probelor solicitate s-a constatat că, în ședința

de judecată din data de 6 martie 2009 s-a discutat probațiunea, reclamanta nu a

solicitat niciodată încuviințarea probei testimoniale.

În ceea ce privește

încuviințarea unei contraexpertize s-a avut în vedere că aceasta a fost

solicitată la termenul de judecată din data de 25 iunie 2009, fiind respinsă,

legal, de către instanță la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2009,

motivat de împrejurarea că nu a fost timbrat capătul de cerere care a

determinat efectuarea expertizei.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. menționate de către apelantă în

cuprinsul căii de atac s-a constatat că aceasta nu a arătat care sunt criticile

aduse sentinței cu privire la lipsa de rol activ a instanței.

Cu toate acestea, a

reținut că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea

să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale, iar în cauză, nu se poate reține lipsa de rol activ a instanței având

în vedete că, la termenul de judecată din data de 6 martie 2009 instanța a

încuviințat, la solicitare reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu

interogatoriul pârâtului R.Ș., iar la termenul de judecată din data de 30

octombrie 2009 a încuviințat la solicitarea reclamantei proba cu expertiza

tehnică contabilă.

Referitor la

insuficiența timbrării primului capăt de cerere Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună:

pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni ale SC S. SA, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON/zi până la

încheierea contractului de cesiune și plata unei amenzi civile de 50 RON/zi în

temeiul art. 580

3

C. civ.;

S.N.C.D.D. să opereze transferul de acțiuni de la pârâtul R.Ș. în patrimoniul

reclamantei.

Cererea a fost

precizată și completată succesiv astfel:

La data de 27

ianuarie 2006 reclamanta a formulat o cerere denumită precizatoare prin care a

arătat că solicită în subsidiar față de cererea principală obligarea pârâtului

R.Ș. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro cu dobânzi de

212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro, temeiul juridic indicat fiind

dispozițiile art. 992 C. civ.

La termenul de

judecată din data de 24 februarie 2006 reclamanta a formulat o altă cerere

precizatoare prin care a arătat că își majorează câtimea pretențiilor cu suma

de 212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro echivalentul a 694.386,85 RON

reprezentând dobânda la pretențiile formulate în subsidiar, pe perioada iulie

2004 - 22 februarie 2006.

La termenul din 10

decembrie 2010, reclamanta și-a majorat pretențiile, respectiv sumele de

980.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro și dobânzi, astfel: 669.925,76 DOLARI

S.U.A. dobândă pentru 525.600 DOLARI S.U.A.; 41.514,64 DOLARI S.U.A. dobândă

pentru 55.000 DOLARI S.U.A.; 249.855,74 DOLARI S.U.A. pentru 350.000 DOLARI

S.U.A., 84.522,48 euro pentru 100.000 euro; 63,427,49 DOLARI S.U.A. pentru

50.000 DOLARI S.U.A.

În ceea ce privește

taxele judiciare achitate stabilite în sarcina reclamantei și achitate de

aceasta Curtea a constatat următoarele:

Anexat cererii de

chemare în judecată reclamanta a depus timbru judiciar în cuantum de 5.000 RON

și taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 RON achitată conform chitanței.

La termenul de

judecată din data de 24 februarie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.145 RON și a timbrului

judiciar în cuantum de 50.000 RON.

La termenul de

judecată din data de 21 aprilie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada achitării

taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.103 RON și a timbrului judiciar în

cuantum de 50.000 RON. La același termen de judecată s-a pus în discuția

părților excepția insuficientei timbrări, cauza fiind amânată pentru a se

depune de către reclamantă relații cu privire la cursul oficial B.N.R.; la

termenul de judecată din data de 19 mai 2006 a fost depusă dovada achitării

taxei judiciare de timbru în cuantum de 189 RON și un mod de calcul al taxei

judiciare de timbru datorate, în opinia reclamantei.

La termenul de

judecată din data de 30 iunie 2006 s-a pus în discuția părților excepția

insuficientei timbrări care s-a respins pentru că nu se stabilise anterior

cuantumul taxei de timbru datorate.

În data de 16

noiembrie 2006 reclamanta a menționat prin înscrisul depus la dosar că nu

înțelege să timbreze primul capăt de cerere, cel prin care a solicitat

obligarea pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni.

La termenul de

judecată din data de 17 noiembrie 2006 s-a constat că taxa de timbru datorată

pentru toate capetele de cerere este 142.576 RON, că s-a achitat suma de 46.453

RON, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de

92.126,61 RON.

Curtea a mai reținut,

sub aspectul taxei judiciare de timbru stabilite, că împotriva încheierii de

ședință din data de 17 noiembrie 2006, data la care s-a stabilit cuantumul

taxei judiciare de timbru reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare.

Susținerea apelantei

conform căreia nu se impunea timbrarea capătului de cerere subsidiar întrucât a

solicitat fie obligarea pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni

ale SC S. SA, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 2.000

RON/zi până la încheierea contractului de cesiune și plata unei amenzi civile

de 50 RON/zi în temeiul art. 580

3

C. civ. fie obligarea pârâtului

R.Ș. la plata unor sume de bani (al căror cuantum a fost majorat) este

neîntemeiată întrucât în ipoteza în care ar fi întemeiat doar subsidiarul și

neîntemeiat capătul principal nu ar putea fi admisă o cerere - fie și

subsidiară fără achitarea taxelor judiciare, a căror obligativitate este impusă

de Legea nr. 146/1997.

La data de 3

februarie 2011 reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere

respinsă irevocabil.

Reclamanta a depus la

dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 950 și

24.650 RON + 5 RON timbru judiciar.

Cum reclamanta a

arătat expres că nu înțelege să timbreze primul capăt al cererii s-a constatat

că în mod corect acesta a fost anulat ca netimbrat.

În ce privește

critica adusă soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la

acțiune, instanța de apel a reținut că este nefondată, fiind înlăturată

susținerea apelantei reclamante conform căreia data la care s-a născut dreptul

său de a solicita restituirea sumelor a fost 30 iunie 2004, data la care

acțiunile au fost distribuite către pârât.

Instanța de apel a

avut în vedere că, convenția de prete nom este un caz particular de simulație

prin interpunere de persoane, care intervine în situația în care o persoană,

madantul, vrea să încheie un act juridic, dar în așa fel încât persoana sa să

nu fie cunoscută de terți, în acest scop, mandantul dă un mandat unei alte

persoane, care însă contractează în nume propriu și nu în calitate de mandatar.

În plus, convenția de

interpunere nu este prin ea însăși ilicită, dar, dacă a fost întrebuințată în

scopuri ilicite, pentru încălcarea sau eludarea unor dispoziții legale

imperative sau prohibitive (fraudă la lege) atât convenția dintre mandant și

mandatarul ocult, cât și actul încheiat cu terțul concontractant vor fi nule.

De asemenea s-a dat

incidență art. 969 C. civ. potrivit căruia "Obligația (..) nelicită nu

poate avea nici un efect", iar conținutul ei este precizat de art. 968 C.

civ. conform căruia "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când

este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice", sancțiunea fiind

aceea a nulității absolute a actului juridic respectiv.

S-a mai avut în

vedere că reclamanta cunoștea prevederile Legii nr. 77/1994, privind

asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care

se privatizează, potrivit cărora, din asociația înființată în scopul de a

dobândi acțiuni ale societăților care se privatizează potrivit Legii nr.

58/1991 pot face parte salariații și membrii conducerii acestor societăți

comerciale. Pentru aceste considerente s-a apreciat că dreptul material la

acțiune în privința restituirii sumelor achitate, conform raportului de

expertiză, în datele de 10 noiembrie 2000 și de 15 octombrie 2002 s-a născut la

aceste date, neavând relevanță faptul că pârâtul a devenit ulterior proprietar

al acțiunilor.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta S.A.C.L. a declarat recurs prin care a invocat motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea

cărora a susținut următoarele.

- Instanța de apel a

încălcat principiul înscris prin art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cu care

convențiile au putere de lege între părțile contractante.

Recurenta susține că

instanța de apel avea obligația de a aplica actul juridic în litera și spiritul

lui, fără a avea dreptul de a-i da un alt înțeles.

Astfel, se arată că,

deși, instanța de fond nu a analizat sub niciun aspect contractul de mandat,

convenția de prete nom, în apel s-a reținut că această convenție este un caz

particular de simulație prin interpunere de persoane, nefiind prin ea însăși

ilicită dar că, în speță, cauza actului juridic ar fi ilicită, întrucât

reclamanta știa încă de la momentul la care a a dat mandatul că nu avea

calitatea de salariat ceea ce atrăgea imposibilitatea deținerii calității de

asociat în numele A.P.S.

Recurenta susține că

nu se poate reține cauza ilicită, întrucât transferul acțiunilor în

proprietatea sa urma să aibă loc atunci când legea permitea, adică după ce

procesul de privatizare era încheiat, respectiv la data de 30 iunie 2004,

respectiv atunci când erau realizate investițiile, după ce se întocmea planul

de distribuire al acțiunilor și după ce persoanele care le cumpăraseră deveneau

proprietare.

- Instanța a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1175, art. 1539 și art. 1541 C.

civ., deoarece mandatul este contract consensual care ia naștere prin simplul

acord de voință al părților, fără să fie supus vreunei forme speciale, iar în

cauză, pârâtul a acționat în baza unui mandat expres fără reprezentare sau

convenție prete nom.

- Instanțele de fond

au stabilit greșit situația de fapt și în raport de aceasta au aplicat greșit

legea, concluzionând eronat că acțiunea este prescrisă.

Sub acest aspect, se

susține că instanța de apel a ajuns la o concluzie greșită pentru că, potrivit

art. 13 din Legea nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1994, în vigoare la

momentul virării sumelor de bani în contul pârâtului - "acțiunile

gestionate de F.P.S. se vând persoanelor fizice sau juridice de drept privat,

române sau străine (..)", iar potrivit art. 16 din aceeași lege -

"pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau

pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot

constitui asociații potrivit prevederilor Secțiunii a II-a din Legea nr.

88/1997.

Se apreciază că, în

raport de aceste dispoziții legale, rezultă că reclamanta avea posibilitatea

cumpărării de acțiuni, direct de la F.P.S., nefiind interzis de lege.

În plus se arată că

niciunul dintre cele două acte normative nu stabilesc că acțiunile gestionate

de F.P.S. la societățile care se privatizează nu pot fi vândute doar

persoanelor avute în vedere de lege, întrucât legiuitorul prevede că acestea

"pot" dobândi acțiuni, doar dacă se constituie în asociații conform

legii.

De asemenea, se arată

că înțelegerea cu pârâtul a intervenit în anul 2000, sumele fiind virate,

începând cu data de 10 noiembrie 2000, că reclamanta a dobândit calitatea de

membru al asociației prin aderarea la asociație, începând cu data de 28

decembrie 2000, iar în perioada 4 februarie 2002 - 24 februarie 2003 a fost

secretar al Consiliului director.

Prin urmare se apreciază

că potrivit principiului validității aparenței de drept, convenția încheiată cu

pârâtul este pe deplin valabilă, iar frauda la lege nu are incidență în cauză.

- Instanța de apel a

apreciat greșit că este vorba de o cauză ilicită, pentru că transferul

acțiunilor către reclamantă urma să se realizeze numai după ce pârâtul urma să

devină proprietar al acestora, adică după data de 30 iunie 2004, iar această

operațiune nu era ilicită, nicio dispoziție legală neinterzicând o astfel de

acțiune.

Mai mult, se arată că

mandatul fără reprezentare dat pârâtului are valoarea unui antecontract, iar

virările de sume dovedesc această situație și că acțiunile cumpărate atât de

către asociația P.A.S. cât și de către pârât au fost cumpărate cu banii

proveniți de la reclamantă.

Concluzionează

recurenta că, obligația pârâtului de a cesiona acțiunile dobândite în

proprietate este 30 iunie 2004, același fiind momentul în care s-a născut

dreptul său la acțiune în contra pârâtului, orice demers anterior refuzului

acestuia de a-i cesiona acțiunile cumpărate cu banii săi fiind prematur.

- Decizia instanței

de apel este nelegală și sub aspectul stabilirii timbrajului, raportat la

faptul că acțiunea a avut un capăt de cerere principal - obligația de a face,

ce se timbrează cu taxă fixă conform art. 20 alin. (2) - (4) din Legea nr.

146/1997- și unul subsidiar - pretenții -.

Revizuenta apreciază

că instanțe de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut că primul

capăt al cererii se timbrează la valoare în condițiile în care potrivit art. 3

din Legea nr. 146/1997 cererile ce au ca obiect obligația de a face se

timbrează cu o taxă fixă în cuantum de 8 RON.

Se aduc în susținere

prevederile art. II din O.U.G. nr. 212/2008 conform cu care, cererile privind

declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic,

cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, precum și

cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, aflate pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a ordonanței și care au fost timbrate

corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate.

De asemenea, se aduc

în discuție prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu

care, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către

instanța de judecată, ce are obligația de a comunica cuantumul taxei datorate.

Plecând de la aceste

norme, recurenta arată că odată cu acțiunea a achitat o taxă de timbru astfel

că, instanța nu putea anula întreaga acțiune ca insuficient timbrată, existând

obligația de soluționare a litigiului în fond, în limitele cererii legal

timbrate, mai ales că instanța nu i-a comunicat cuantumul taxei judiciare

datorate pentru fiecare capăt de cerere, limitându-se doar la a-i pune în

vedere să timbreze cererea la valoare, fiind incidente prevederile art. 105

alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, se arată că prin încheierea de ședință

din data de 17 noiembrie 2006 s-a reținut că taxa de timbru pentru toate capete

de cerere este de 142.579,61 RON fără să arate care este taxa de timbru

datorată pentru fiecare capăt de cerere, reținând că, formulându-se și un capăt

de cerere neevaluabil în bani a unit excepția cu fondul cauzei.

Considerând că

instanța trebuia să se pronunțe în raport de cât s-a timbrat, respectiv să

dispună cesionarea a unui număr de aproximativ 1.930.460 acțiuni, recurenta

reiterează faptul că a solicitat pe cale principală cesionarea acțiunilor, iar

în subsidiar restituirea sumelor virate în contul pârâtului.

- În privința cheltuielilor

de judecată, recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., în sensul că nu a redus cheltuielile de judecată, reprezentând

onorariul de avocat față de reala complexitate a cauzei, în care avocații

angajați pentru redactare întâmpinare și reprezentare au depus întâmpinare,

completare la întâmpinare, au completat întâmpinarea, au invocat trei excepții

de neconstituționalitate, dosarul fiind de trei ori plecat la Curtea

Constituțională pentru o perioadă de trei ani.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 5 decembrie 2012, intimatul R.Ș. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate

Recursul este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

care se invocă nelegalitatea soluției pe care instanța a adoptat-o cu privire

la petitul principal ce a fost anulat ca insuficient timbrat este nefondată,

întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile Legii nr.

147/1996, în condițiile în care, la data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a

declarat, prin înscrisul depus la dosar, că nu înțelege să timbreze primul

petit al cererii, având ca obiect obligarea pârâtului la cesionarea unui număr

de 3.880.920 acțiuni.

Față de această

situație instanțele nu puteau trece peste voința, clar exprimată și fără

echivoc, a reclamantei.

Este adevărat că

instanța de fond a oscilat și a prelungit, nepermis, chestiunea timbrajului,

situație ce a fost generată și de precizările și completările succesive ale

acțiunii de către reclamantă, fiind la fel de adevărat că valoarea taxei de

timbru a fost stabilită în mod cumulat cu privire la petitele cererii de

chemare în judecată însă, cu toate acestea, instanța de apel nu putea să treacă

peste declarația expresă a reclamantei, fiind obligată să se conformeze

acesteia.

În plus, avându-se în

vedere că reclamanta nu a uzitat de toate mijloacele procedurale pe care legea

le-a pus la îndemâna sa - în sensul că nu a formulat cerere de reexaminare a

modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate - aserțiunile

acesteia cu privire la faptul că - în cazul obligației de a face - taxa de

timbru este în cuantum fix, iar nu la valoare nu mai pot fi avute în vedere în

această fază procesuală.

Nici susținerile

privitoare la posibilitatea instanței de a admite în parte cererea, în raport

de taxa plătită, nu pot fi primite pentru aceleași considerente.

calificarea dată de instanțe contractelor ce fac obiectul acțiunii deduse

judecății și a soluției privind admiterea excepției prescripției dreptului

material cu privire la cererea completatoare se constata următoarele:

Instanța de apel a

statuat asupra raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă, în sensul că

acestea derivă dintr-un contract de mandat fără reprezentare (prete nom sau de

interpunere) ce reprezintă de fapt un contract simulat prin interpunere de

persoane.

În mod corect s-a

statuat și asupra faptului că reclamanta a recurs la o asemenea formulă

juridică din dorința de a încheia un act juridic, în așa fel încât să nu fie

cunoscută de terți, scop în care l-a împuternicit pe pârât să contracteze în

nume propriu, iar nu în calitate de mandatar.

În cauza dedusă

judecății, reclamanta a apelat la o astfel de convenție pentru a dobândi

acțiuni la societatea S., întrucât nu avea calitatea de salariat la aceasta și

nici pe aceea de membru în conducerea societății, având cunoștință despre

faptul că Legea nr. 77/1994, privind asociațiile salariaților și membrilor

conducerii societăților comerciale care se privatizează, din asociația

înființată în scopul de a dobândi acțiuni ale societăților care se privatizează

potrivit Legii nr. 58/1991 pot face parte numai salariații și membrii de

conducere ai societății.

Se constată că,

potrivit actelor normative anterior menționate, în cadrul procedurii de

privatizare, contractul pentru dobândirea acțiunilor se încheie potrivit legii,

intuitu personae, în considerarea calității de salariat ori de membru în

conducerea societății ce urma să se privatizeze, aspect pe care instanțele

anterioare au omis să-l aibă în vedere.

În atare situație,

chiar dacă aserțiunile instanței de apel cu privire la regimul juridic al

convenției de interpunere sunt perfect reale și legale, aceasta a omis a avea

în vedere că regulile ce guvernează convenția în discuție nu au aplicabilitate

în cazul contractelor intuitu personae.

Astfel contractul

încheiat în considerarea persoanei mandatarului fără reprezentare va produce

efecte numai față de acesta, el devenind titular al drepturilor și obligațiilor

asumate prin contractul încheiat ceea ce înseamnă ca mandantul nu devine

proprietarul bunului dobândit, însă, ca efect al mandatului poate solicita să-i

fie transmis dreptului de proprietate printr-un nou act de înstrăinare valabil.

Mai mult, în situația în care retransmiterea nu mai este posibilă - independent

de atitudinea mandatarului ocult - mandantul este îndreptățit să primească de

la acesta sumele plătite.

Raportat la situația

de fapt reținută de ambele instanțe și la soluția dată primului petit este

evident că dreptul reclamantei de a cere restituirea sumelor, reținute conform

probelor administrate, ca fiind plătite de aceasta în baza convenției s-a

născut la data la care pârâtul putea să-i transmită valabil acțiunile de la

societatea pârâtă respectiv, la data la care aceasta a devenit a devenit

proprietarul acestora.

Cum a dobândit

calitatea de proprietar al acțiunilor la data de 30 iunie 2004, iar completarea

acțiunii cu petitul privind restituirea sumelor plățile pârâtului s-a făcut la

data de 27 ianuarie 2006 este evident că termenul prescripției de 3 ani nu s-a

împlinit.

Pentru aceleași

considerente expuse anterior vor fi înlăturate și reținerile instanței de apel

cu privire la incidența prevederilor art. 968 - 969 C. civ.

În concluzie,

hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru argumentele

anterior arătate, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul reclamantei

ca fondat și va dispune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță conform art. 312 alin. (3), teza 3 C. proc. civ., în ceea

ce privește soluția dată cererii completatoare așa cum a fost precizată, dat

fiind faptul că aceasta nu a fost soluționată pe fond, ci pe baza prescripției.

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la

art. 274 C. proc. civ. față de soluția adoptată de instanța de recurs se

apreciază că este inutilă o analiză, însă această critică va fi avută în vedere

cu prilejul rejudecării de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN TEMEIUL LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta S.A.C.L. împotriva Sentinței civile nr. 157 din 29

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS