ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2013

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 8165/2011 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 48931/3/2005 a fost admisă excepția insuficientei timbrări a capătului 1 de cerere; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea completatoare; s-au respins ca neîntemeiate celelalte excepții invocate în cauză; s-a anulat ca insuficient timbrat capătul 1 de cerere, în cauza privind pe reclamanta S.A.C.L., în contradictoriu cu pârâții R.Ș., C.C.B. SA și SC S.M.C.P.C. SA; s-a respins capătul doi de cerere; s-a respins cererea completatoare ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul R.Ș.

și la plata sumei de 17.850 RON către SC S.M.C.P.C. SA. Pentru a pronunța această soluție a reținut că potrivit cererii inițiale, a cererii completatoare formulată la data de 27 ianuarie 2006, a cererilor ulterioare de majorare a câtimii pretențiilor, reclamanta a învestit instanța cu următoarele cereri: - obligarea pârâtului R.Ș. să-i cesioneze 3.860.920 acțiuni emise de SC S.M.C.P.C. SA (fostă SC S. SA) sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 2.000 RON/zi de întârziere și plata în temeiul art. 580 3 C. proc. civ. de amenzi civile în cuantum de 50 RON/zi, până la încheierea contractului de cesiune; - obligarea pârâtei C.C.B. SA (fostă S.N.C.D.D.) să opereze transferul de acțiuni de la pârâtul R.Ș.

către reclamantă; - obligarea pârâtului R.Ș. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro, cu dobânzi de 212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro, potrivit dispozițiilor art. 992 C. civ. (îmbogățire fără justă cauză); - obligarea pârâtului R.Ș. la plata sumelor de 980.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro, la dobânda aferentă acestor sume în cuantum total de 1.024.723,63 DOLARI S.U.A. și 84.522,48 euro. Cu privire la capătul unu de cerere (obligarea pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei un număr de 3.880.920 acțiuni) s-a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2006 tribunalul a stabilit că taxa de timbru total datorată de reclamantă pentru cererile formulate până la acea dată este de 142.579,61 RON.

Instanța a avut în vedere timbrarea primului capăt de cerere la valoarea acțiunilor a căror proprietate s-a urmărit a se dobândi, respectiv 2,50 RON/acțiune potrivit Certificatului constatator eliberat de O.R.C.T.B. Reclamanta nu s-a conformat obligației legale de a completa taxa judiciară de timbru de 8 RON, a arătat în mod expres că "nu înțelege să timbreze acțiunea privitor la primul capăt de cerere", aspecte fată de care în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 instanța a admis excepția insuficientei timbrări a capătului 1 de cerere și urmează să îl anuleze ca insuficient timbrat. Având în vedere acest mod de soluționare a capătului 1 de cerere, instanța nu a mai analizat celelalte excepții invocate de pârâți cu privire la acesta referitoare la prematuritate, inadmisibilitate, tardivitate, nulitate, lipsa calității procesuale pasive a pârâților R.Ș., SC S.M.C.P.C.

SA (fostă SC S. SA) și SC C.C.B. SA, lipsa interesului cererii. Cu privire la cererea completatoare din data de 27 ianuarie 2006 (cu majorările ulterioare) tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că pretențiile reclamantului se întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului R.Ș., respectiv art. 992 C. civ. și nu pe mandat (temeiul dat capătului 1 de cerere), pârâtul a primit banii fără un temei legal sau contractual, nemaifiind susținută existența unui mandat fără reprezentare. În raport de această împrejurare, instanța a considerat că, acțiunea în restituire este supusă termenului general de prescripție de 3 ani care curge din momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul (reclamanta) a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire (pârâtul).

Conform înscrisurilor depuse la dosar și concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză s-a reținut că reclamanta a achitat pârâtului următoarele sume: 525.000 DOLARI S.U.A. la data de 10 noiembrie 2000 și 55.000 DOLARI S.U.A. la data de 15 octombrie 2002. În raport de data introducerii acțiunii, 23 decembrie 2005 și data depunerii sumelor de bani (când reclamanta prin efectuarea plăților a cunoscut faptul micșorării patrimoniului său, al măririi patrimoniului pârâtului), pentru cererea completatoare s-a prescris dreptul material la acțiune. Având în vedere că plățile arătate s-au efectuat către pârâtul R.Ș. instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la cererea completatoare.

Instanța nu a reținut ca întemeiate nici celelalte excepții invocate. Cu privire la excepția insuficientei timbrări s-a constatat că reclamanta a achitat pe parcursul procesului întreaga sumă datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru toate pretențiile sale din cererea completatoare (cu majorările ulterioare). În ceea ce privește excepția prematurității cererii completatoare s-a reținut că este neîntemeiată întrucât procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. presupune o înștiințare a pârâtului despre pretențiile formulate împotriva lui și temeiul lor legal pentru a se realiza o eventuală conciliere iar în cauză urmarea acestei proceduri nu ar fi reprezentat decât o simplă formalitate față de faptul că părțile s-au judecat anterior în legătură cu pretinsele sume achitate de reclamantă, titlul cu care au fost achitate, convențiile intervenite.

Cu privire la capătul doi de cerere (obligarea SC C.C.B. SA să opereze transferul de acțiuni de la pârâtul R.Ș. în patrimoniul reclamantei) tribunalul a reținut netemeinicia acestuia raportat la faptul ca reclamanta nu a interes să timbreze capătul 1 de cerere, acesta fiind anulat. Tribunalul a reținut netemeinicia excepțiilor invocate de fosta S.N.C.D.D. pe acest capăt de cerere întrucât dreptul de a cere să se opereze transferul acțiunilor depindea de soluția dată primului capăt de cerere (deci, nu se putea pune problema unui drept nenăscut, inactual), obligației de transfer nu i se aplică prevederile art. 720 1 C. proc. civ., iar pârâta nu a probat în niciun fel că registrul acționarilor al fostei SC S. SA este ținut de o altă societate de registru.

Apelul declarat de reclamanta S.A.C.L. împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin Sentința nr. 157 din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. În considerentele hotărârii, instanța de apel a argumentat următoarele: Cu privire la critica privind nemotivarea sentinței s-a reținut că este nefondată, hotărârea fiind motivată în concret, instanța reținând incidența în cauză a temeiurilor de drept reținute raportat la situația de fapt. De asemenea, susținerea apelantei conform căreia instanța de fond a respins cererea de administrare a probei cu martori și a unei contraexpertize cu care să se demonstreze natura juridică a sumelor trimise și destinația acestora nu a fost primită, întrucât în privința probelor solicitate s-a constatat că, în ședința de judecată din data de 6 martie 2009 s-a discutat probațiunea, reclamanta nu a solicitat niciodată încuviințarea probei testimoniale.

În ceea ce privește încuviințarea unei contraexpertize s-a avut în vedere că aceasta a fost solicitată la termenul de judecată din data de 25 iunie 2009, fiind respinsă, legal, de către instanță la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2009, motivat de împrejurarea că nu a fost timbrat capătul de cerere care a determinat efectuarea expertizei. În ceea ce privește dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. menționate de către apelantă în cuprinsul căii de atac s-a constatat că aceasta nu a arătat care sunt criticile aduse sentinței cu privire la lipsa de rol activ a instanței. Cu toate acestea, a reținut că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar în cauză, nu se poate reține lipsa de rol activ a instanței având în vedete că, la termenul de judecată din data de 6 martie 2009 instanța a încuviințat, la solicitare reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului R.Ș., iar la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009 a încuviințat la solicitarea reclamantei proba cu expertiza tehnică contabilă. Referitor la insuficiența timbrării primului capăt de cerere Curtea a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. obligarea pârâtului R.Ș.

să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni ale SC S. SA, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON/zi până la încheierea contractului de cesiune și plata unei amenzi civile de 50 RON/zi în temeiul art. 580 3 C. civ.; 2. obligarea S.N.C.D.D. să opereze transferul de acțiuni de la pârâtul R.Ș. în patrimoniul reclamantei. Cererea a fost precizată și completată succesiv astfel: La data de 27 ianuarie 2006 reclamanta a formulat o cerere denumită precizatoare prin care a arătat că solicită în subsidiar față de cererea principală obligarea pârâtului R.Ș. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro cu dobânzi de 212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro, temeiul juridic indicat fiind dispozițiile art. 992 C. civ.

La termenul de judecată din data de 24 februarie 2006 reclamanta a formulat o altă cerere precizatoare prin care a arătat că își majorează câtimea pretențiilor cu suma de 212.409,77 DOLARI S.U.A. și 19.309,97 euro echivalentul a 694.386,85 RON reprezentând dobânda la pretențiile formulate în subsidiar, pe perioada iulie 2004 - 22 februarie 2006. La termenul din 10 decembrie 2010, reclamanta și-a majorat pretențiile, respectiv sumele de 980.000 DOLARI S.U.A. și 100.000 euro și dobânzi, astfel: 669.925,76 DOLARI S.U.A. dobândă pentru 525.600 DOLARI S.U.A.; 41.514,64 DOLARI S.U.A. dobândă pentru 55.000 DOLARI S.U.A.; 249.855,74 DOLARI S.U.A. pentru 350.000 DOLARI S.U.A., 84.522,48 euro pentru 100.000 euro; 63,427,49 DOLARI S.U.A.

pentru 50.000 DOLARI S.U.A. În ceea ce privește taxele judiciare achitate stabilite în sarcina reclamantei și achitate de aceasta Curtea a constatat următoarele: Anexat cererii de chemare în judecată reclamanta a depus timbru judiciar în cuantum de 5.000 RON și taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 RON achitată conform chitanței. La termenul de judecată din data de 24 februarie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.145 RON și a timbrului judiciar în cuantum de 50.000 RON. La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.103 RON și a timbrului judiciar în cuantum de 50.000 RON.

La același termen de judecată s-a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări, cauza fiind amânată pentru a se depune de către reclamantă relații cu privire la cursul oficial B.N.R.; la termenul de judecată din data de 19 mai 2006 a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 189 RON și un mod de calcul al taxei judiciare de timbru datorate, în opinia reclamantei. La termenul de judecată din data de 30 iunie 2006 s-a pus în discuția părților excepția insuficientei timbrări care s-a respins pentru că nu se stabilise anterior cuantumul taxei de timbru datorate. În data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a menționat prin înscrisul depus la dosar că nu înțelege să timbreze primul capăt de cerere, cel prin care a solicitat obligarea pârâtului R.Ș.

să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni. La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2006 s-a constat că taxa de timbru datorată pentru toate capetele de cerere este 142.576 RON, că s-a achitat suma de 46.453 RON, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de 92.126,61 RON. Curtea a mai reținut, sub aspectul taxei judiciare de timbru stabilite, că împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2006, data la care s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare. Susținerea apelantei conform căreia nu se impunea timbrarea capătului de cerere subsidiar întrucât a solicitat fie obligarea pârâtului R.Ș. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acțiuni ale SC S. SA, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON/zi până la încheierea contractului de cesiune și plata unei amenzi civile de 50 RON/zi în temeiul art. 580 3 C. civ.

fie obligarea pârâtului R.Ș. la plata unor sume de bani (al căror cuantum a fost majorat) este neîntemeiată întrucât în ipoteza în care ar fi întemeiat doar subsidiarul și neîntemeiat capătul principal nu ar putea fi admisă o cerere - fie și subsidiară fără achitarea taxelor judiciare, a căror obligativitate este impusă de Legea nr. 146/1997. La data de 3 februarie 2011 reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere respinsă irevocabil. Reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 950 și 24.650 RON + 5 RON timbru judiciar. Cum reclamanta a arătat expres că nu înțelege să timbreze primul capăt al cererii s-a constatat că în mod corect acesta a fost anulat ca netimbrat.

În ce privește critica adusă soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel a reținut că este nefondată, fiind înlăturată susținerea apelantei reclamante conform căreia data la care s-a născut dreptul său de a solicita restituirea sumelor a fost 30 iunie 2004, data la care acțiunile au fost distribuite către pârât. Instanța de apel a avut în vedere că, convenția de prete nom este un caz particular de simulație prin interpunere de persoane, care intervine în situația în care o persoană, madantul, vrea să încheie un act juridic, dar în așa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terți, în acest scop, mandantul dă un mandat unei alte persoane, care însă contractează în nume propriu și nu în calitate de mandatar.

În plus, convenția de interpunere nu este prin ea însăși ilicită, dar, dacă a fost întrebuințată în scopuri ilicite, pentru încălcarea sau eludarea unor dispoziții legale imperative sau prohibitive (fraudă la lege) atât convenția dintre mandant și mandatarul ocult, cât și actul încheiat cu terțul concontractant vor fi nule. De asemenea s-a dat incidență art. 969 C. civ. potrivit căruia "Obligația (..) nelicită nu poate avea nici un efect", iar conținutul ei este precizat de art. 968 C. civ. conform căruia "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice", sancțiunea fiind aceea a nulității absolute a actului juridic respectiv.

S-a mai avut în vedere că reclamanta cunoștea prevederile Legii nr. 77/1994, privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, potrivit cărora, din asociația înființată în scopul de a dobândi acțiuni ale societăților care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 pot face parte salariații și membrii conducerii acestor societăți comerciale. Pentru aceste considerente s-a apreciat că dreptul material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate, conform raportului de expertiză, în datele de 10 noiembrie 2000 și de 15 octombrie 2002 s-a născut la aceste date, neavând relevanță faptul că pârâtul a devenit ulterior proprietar al acțiunilor.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.A.C.L. a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a susținut următoarele. - Instanța de apel a încălcat principiul înscris prin art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cu care convențiile au putere de lege între părțile contractante. Recurenta susține că instanța de apel avea obligația de a aplica actul juridic în litera și spiritul lui, fără a avea dreptul de a-i da un alt înțeles.

Astfel, se arată că, deși, instanța de fond nu a analizat sub niciun aspect contractul de mandat, convenția de prete nom, în apel s-a reținut că această convenție este un caz particular de simulație prin interpunere de persoane, nefiind prin ea însăși ilicită dar că, în speță, cauza actului juridic ar fi ilicită, întrucât reclamanta știa încă de la momentul la care a a dat mandatul că nu avea calitatea de salariat ceea ce atrăgea imposibilitatea deținerii calității de asociat în numele A.P.S. Recurenta susține că nu se poate reține cauza ilicită, întrucât transferul acțiunilor în proprietatea sa urma să aibă loc atunci când legea permitea, adică după ce procesul de privatizare era încheiat, respectiv la data de 30 iunie 2004, respectiv atunci când erau realizate investițiile, după ce se întocmea planul de distribuire al acțiunilor și după ce persoanele care le cumpăraseră deveneau proprietare.

- Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1175, art. 1539 și art. 1541 C. civ., deoarece mandatul este contract consensual care ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără să fie supus vreunei forme speciale, iar în cauză, pârâtul a acționat în baza unui mandat expres fără reprezentare sau convenție prete nom. - Instanțele de fond au stabilit greșit situația de fapt și în raport de aceasta au aplicat greșit legea, concluzionând eronat că acțiunea este prescrisă. Sub acest aspect, se susține că instanța de apel a ajuns la o concluzie greșită pentru că, potrivit art. 13 din Legea nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1994, în vigoare la momentul virării sumelor de bani în contul pârâtului - "acțiunile gestionate de F.P.S.

se vând persoanelor fizice sau juridice de drept privat, române sau străine (..)", iar potrivit art. 16 din aceeași lege - "pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor Secțiunii a II-a din Legea nr. 88/1997. Se apreciază că, în raport de aceste dispoziții legale, rezultă că reclamanta avea posibilitatea cumpărării de acțiuni, direct de la F.P.S., nefiind interzis de lege. În plus se arată că niciunul dintre cele două acte normative nu stabilesc că acțiunile gestionate de F.P.S.

la societățile care se privatizează nu pot fi vândute doar persoanelor avute în vedere de lege, întrucât legiuitorul prevede că acestea "pot" dobândi acțiuni, doar dacă se constituie în asociații conform legii. De asemenea, se arată că înțelegerea cu pârâtul a intervenit în anul 2000, sumele fiind virate, începând cu data de 10 noiembrie 2000, că reclamanta a dobândit calitatea de membru al asociației prin aderarea la asociație, începând cu data de 28 decembrie 2000, iar în perioada 4 februarie 2002 - 24 februarie 2003 a fost secretar al Consiliului director. Prin urmare se apreciază că potrivit principiului validității aparenței de drept, convenția încheiată cu pârâtul este pe deplin valabilă, iar frauda la lege nu are incidență în cauză.

- Instanța de apel a apreciat greșit că este vorba de o cauză ilicită, pentru că transferul acțiunilor către reclamantă urma să se realizeze numai după ce pârâtul urma să devină proprietar al acestora, adică după data de 30 iunie 2004, iar această operațiune nu era ilicită, nicio dispoziție legală neinterzicând o astfel de acțiune. Mai mult, se arată că mandatul fără reprezentare dat pârâtului are valoarea unui antecontract, iar virările de sume dovedesc această situație și că acțiunile cumpărate atât de către asociația P.A.S. cât și de către pârât au fost cumpărate cu banii proveniți de la reclamantă. Concluzionează recurenta că, obligația pârâtului de a cesiona acțiunile dobândite în proprietate este 30 iunie 2004, același fiind momentul în care s-a născut dreptul său la acțiune în contra pârâtului, orice demers anterior refuzului acestuia de a-i cesiona acțiunile cumpărate cu banii săi fiind prematur.

- Decizia instanței de apel este nelegală și sub aspectul stabilirii timbrajului, raportat la faptul că acțiunea a avut un capăt de cerere principal - obligația de a face, ce se timbrează cu taxă fixă conform art. 20 alin. (2) - (4) din Legea nr. 146/1997- și unul subsidiar - pretenții -. Revizuenta apreciază că instanțe de apel a aplicat greșit legea atunci când a reținut că primul capăt al cererii se timbrează la valoare în condițiile în care potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997 cererile ce au ca obiect obligația de a face se timbrează cu o taxă fixă în cuantum de 8 RON. Se aduc în susținere prevederile art. II din O.U.G.

nr. 212/2008 conform cu care, cererile privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic, cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, precum și cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a ordonanței și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate. De asemenea, se aduc în discuție prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, ce are obligația de a comunica cuantumul taxei datorate.

Plecând de la aceste norme, recurenta arată că odată cu acțiunea a achitat o taxă de timbru astfel că, instanța nu putea anula întreaga acțiune ca insuficient timbrată, existând obligația de soluționare a litigiului în fond, în limitele cererii legal timbrate, mai ales că instanța nu i-a comunicat cuantumul taxei judiciare datorate pentru fiecare capăt de cerere, limitându-se doar la a-i pune în vedere să timbreze cererea la valoare, fiind incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, se arată că prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2006 s-a reținut că taxa de timbru pentru toate capete de cerere este de 142.579,61 RON fără să arate care este taxa de timbru datorată pentru fiecare capăt de cerere, reținând că, formulându-se și un capăt de cerere neevaluabil în bani a unit excepția cu fondul cauzei.

Considerând că instanța trebuia să se pronunțe în raport de cât s-a timbrat, respectiv să dispună cesionarea a unui număr de aproximativ 1.930.460 acțiuni, recurenta reiterează faptul că a solicitat pe cale principală cesionarea acțiunilor, iar în subsidiar restituirea sumelor virate în contul pârâtului. - În privința cheltuielilor de judecată, recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu a redus cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat față de reala complexitate a cauzei, în care avocații angajați pentru redactare întâmpinare și reprezentare au depus întâmpinare, completare la întâmpinare, au completat întâmpinarea, au invocat trei excepții de neconstituționalitate, dosarul fiind de trei ori plecat la Curtea Constituțională pentru o perioadă de trei ani.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 decembrie 2012, intimatul R.Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Criticile prin care se invocă nelegalitatea soluției pe care instanța a adoptat-o cu privire la petitul principal ce a fost anulat ca insuficient timbrat este nefondată, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile Legii nr. 147/1996, în condițiile în care, la data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a declarat, prin înscrisul depus la dosar, că nu înțelege să timbreze primul petit al cererii, având ca obiect obligarea pârâtului la cesionarea unui număr de 3.880.920 acțiuni.

Față de această situație instanțele nu puteau trece peste voința, clar exprimată și fără echivoc, a reclamantei. Este adevărat că instanța de fond a oscilat și a prelungit, nepermis, chestiunea timbrajului, situație ce a fost generată și de precizările și completările succesive ale acțiunii de către reclamantă, fiind la fel de adevărat că valoarea taxei de timbru a fost stabilită în mod cumulat cu privire la petitele cererii de chemare în judecată însă, cu toate acestea, instanța de apel nu putea să treacă peste declarația expresă a reclamantei, fiind obligată să se conformeze acesteia.

În plus, avându-se în vedere că reclamanta nu a uzitat de toate mijloacele procedurale pe care legea le-a pus la îndemâna sa - în sensul că nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate - aserțiunile acesteia cu privire la faptul că - în cazul obligației de a face - taxa de timbru este în cuantum fix, iar nu la valoare nu mai pot fi avute în vedere în această fază procesuală. Nici susținerile privitoare la posibilitatea instanței de a admite în parte cererea, în raport de taxa plătită, nu pot fi primite pentru aceleași considerente.

2. Cu privire la calificarea dată de instanțe contractelor ce fac obiectul acțiunii deduse judecății și a soluției privind admiterea excepției prescripției dreptului material cu privire la cererea completatoare se constata următoarele: Instanța de apel a statuat asupra raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă, în sensul că acestea derivă dintr-un contract de mandat fără reprezentare (prete nom sau de interpunere) ce reprezintă de fapt un contract simulat prin interpunere de persoane. În mod corect s-a statuat și asupra faptului că reclamanta a recurs la o asemenea formulă juridică din dorința de a încheia un act juridic, în așa fel încât să nu fie cunoscută de terți, scop în care l-a împuternicit pe pârât să contracteze în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a apelat la o astfel de convenție pentru a dobândi acțiuni la societatea S., întrucât nu avea calitatea de salariat la aceasta și nici pe aceea de membru în conducerea societății, având cunoștință despre faptul că Legea nr. 77/1994, privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, din asociația înființată în scopul de a dobândi acțiuni ale societăților care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 pot face parte numai salariații și membrii de conducere ai societății. Se constată că, potrivit actelor normative anterior menționate, în cadrul procedurii de privatizare, contractul pentru dobândirea acțiunilor se încheie potrivit legii, intuitu personae, în considerarea calității de salariat ori de membru în conducerea societății ce urma să se privatizeze, aspect pe care instanțele anterioare au omis să-l aibă în vedere.

În atare situație, chiar dacă aserțiunile instanței de apel cu privire la regimul juridic al convenției de interpunere sunt perfect reale și legale, aceasta a omis a avea în vedere că regulile ce guvernează convenția în discuție nu au aplicabilitate în cazul contractelor intuitu personae. Astfel contractul încheiat în considerarea persoanei mandatarului fără reprezentare va produce efecte numai față de acesta, el devenind titular al drepturilor și obligațiilor asumate prin contractul încheiat ceea ce înseamnă ca mandantul nu devine proprietarul bunului dobândit, însă, ca efect al mandatului poate solicita să-i fie transmis dreptului de proprietate printr-un nou act de înstrăinare valabil. Mai mult, în situația în care retransmiterea nu mai este posibilă - independent de atitudinea mandatarului ocult - mandantul este îndreptățit să primească de la acesta sumele plătite.

Raportat la situația de fapt reținută de ambele instanțe și la soluția dată primului petit este evident că dreptul reclamantei de a cere restituirea sumelor, reținute conform probelor administrate, ca fiind plătite de aceasta în baza convenției s-a născut la data la care pârâtul putea să-i transmită valabil acțiunile de la societatea pârâtă respectiv, la data la care aceasta a devenit a devenit proprietarul acestora. Cum a dobândit calitatea de proprietar al acțiunilor la data de 30 iunie 2004, iar completarea acțiunii cu petitul privind restituirea sumelor plățile pârâtului s-a făcut la data de 27 ianuarie 2006 este evident că termenul prescripției de 3 ani nu s-a împlinit. Pentru aceleași considerente expuse anterior vor fi înlăturate și reținerile instanței de apel cu privire la incidența prevederilor art. 968 - 969 C. civ.

În concluzie, hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală pentru argumentele anterior arătate, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul reclamantei ca fondat și va dispune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță conform art. 312 alin. (3), teza 3 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția dată cererii completatoare așa cum a fost precizată, dat fiind faptul că aceasta nu a fost soluționată pe fond, ci pe baza prescripției. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ. față de soluția adoptată de instanța de recurs se apreciază că este inutilă o analiză, însă această critică va fi avută în vedere cu prilejul rejudecării de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN TEMEIUL LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.A.C.L. împotriva Sentinței civile nr. 157 din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS