ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data
de 9 februarie 2001 la Curtea de Apel București, reclamantul O.M. a chemat în
judecată Ministerul Educației Naționale, cerând să se constate nulitatea
absolută a Ordinului ministerului nr. 4209 din 20 iulie 2000 și să se dispună
obligarea pârâtului, de a emite un nou ordin, în care să i se confirme
distincția acordată cu ocazia susținerii tezei sale de doctorat, de „Summa cum
laude”.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că în urma susținerii tezei de doctorat la Institutul de Cercetări
Juridice, Comisia de doctorat a propus acordarea titlului de doctor, cu
distincția „summa cum laude”, iar conducerea instituției de organizare a
doctoratului i-a acordat acest titlu, cu distincția menționată.
Dosarul fiind emis Consiliului Național
de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, confirmând
titlul de doctorat, a înlocuit distincția acordată, cu aceea de „Cum laude”,
ulterior modificată, la contestația sa, cu distincția „Magna cum laude”.
Instanța învestită, prin sentința civilă nr. 703 din
28 mai 2001, a admis acțiunea, a anulat ordinul atacat, prin care s-a luat act
de propunerea Consiliului Național de Atestare, conferindu-i-se titlul de
doctor, cu distincția „Magna cum laude” și fiind obligat pârâtul să emită un
nou ordin, care să confirme distincția acordată inițial, de „Summa cum laude”.
În cursul procesului a făcut cerere
de intervenție accesorie în interesul reclamantului, Institutul de Cercetări
Juridice.
În motivarea soluției date, prima
instanță a constatat că în mod nelegal și nejustificat, la nivelul confirmării,
s-a înlocuit prima distincție, cu aceea de „Cum laude”, fiind încălcate
prevederile H.G. nr. 37/1999, care exclud posibilitatea modificării titlului și
distincției acordate de către Comisia de doctorat și Instituția Organizatoare
de Doctorat. De asemenea, și pentru același motiv, în mod nelegal a fost
acordată cea de a doua distincție „Magna cum laude”, modificându-se astfel
prima distincție de „Summa cum laude”, recunoscută reclamantului.
Sentința a fost recurată de pârâtul
Ministerul Educației și Cercetării.
Prin motivele de casare formulate în
scris, recurentul a susținut, în esență, că prevederile legale aplicabile în
speță, nu exclud posibilitatea modificării distincției acordate de către
Instituția Organizatoare de Doctorat.
Recursul declarat este fondat.
Situația de fapt a fost corect
stabilită în cauză, și asupra acestei chestiuni nu există puncte de vedere
contradictorii.
Problema litigioasă este aceea dacă
se poate opera o modificare de către Consiliul Național de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, a distincției acordate
de Instituția Organizatoare de Doctorat.
Dispozițiile legale în care se poate
regăsi reglementarea acestei materii sunt H.G. nr. 37/1999, (M. Of. nr.
32/27.01.1999) și Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului
Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,
aprobat prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 4085 din 29 mai 1995.
Potrivit art. 30 din H.G. nr.
37/1999,
„(1) Pe baza calificativelor primite
de doctorand la susținerea examenelor, a referatelor sau a lucrărilor de
creație și a aprecierilor asupra tezei de doctorat, comisia (în fața căreia se
susține teza) deliberează și comunică auditoriului, hotărârea de a conferi
doctorandului, titlul științific de doctor.
(2) Pentru teze de doctorat care
probează calități deosebite de creativitate, aducând contribuții importante la
dezvoltarea cunoașterii în context internațional, se poate acorda una dintre
distincțiile: Summa Cum Laude, Magna Cum Laude sau Cum Laude”.
Potrivit art. 35 din același act
normativ,
„(2) După aprobare, Institutul de
Organizare a Doctoratului transmite dosarul de doctorat și un exemplar al Tezei
de doctorat, la Ministerul Educației Naționale, în vederea confirmării de către
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare, a titlului de doctor, propus de comisie, acordat de conducerea
Institutului de Organizare a Doctoratului”.
Din analiza complexă literală,
teleologică, rațională a prevederilor mai sus citate, se desprind următoarele
concluzii:
Titlul științific de doctor are,
atunci când este cazul, două componente îngemănate: titlul ca atare, precum și,
dacă se impune, distincția acordată. Această unitate nu poate fi fragmentată,
comisia având obligația de a se pronunța, în raport cu reglementările conținute
în cele două alineate ale art. 30 din hotărâre.
La rândul său, Consiliul Național
de Atestare nu poate examina parțial titlul de doctor acordat de Institutului
de Organizare a Doctoratului și distincția de care este însoțit, întrucât, așa
cum s-a învederat mai sus, ele formează un tot, valorificând de ansamblu
calitatea lucrării.
Nu se poate susține că dacă legiuitorul ar fi
dorit să se facă numai o evaluare a titlului de doctor, ar fi afirmat-o expres,
deoarece dacă ar fi înțeles să o excludă de sub controlul consiliului, ar fi
fost obligat, dimpotrivă, să formuleze expres o atare rezervă, în lipsa
acesteia, titlul științific de doctor cuprinzând laolaltă îndreptățirea
acordării acestuia, dar și îndreptățirea acordării distincției însoțitoare.
O atare concluzie este indirect confirmată și de
împrejurarea că, potrivit reglementării art. 35 alin. (2), se transmite Consiliului
de atestare, în afară de teza de doctorat, care ar fi fost suficientă dacă ar
fi fost vorba de o confirmare mecanică a titlului, întreg dosarul de doctorat,
ceea ce presupune cu necesitate obligația de a se verifica întreg doctoratul
susținut.
Acordarea distincției este condiționată de
„aducerea unei contribuții importante la dezvoltarea cunoașterii în context
internațional”. Evocând ca simplă ipoteză de lucru, faptul că lucrarea, deși
valoroasă, nu satisface această cerință legală, ar însemna că, consiliul are
rolul precis de a examina de sine stătător, și corespondența dintre conținutul
lucrării și distincția acordată și de a sancționa, cu modificarea
corespunzătoare, respectiva distincție.
De principiu, orice treaptă în
parcursul unei proceduri administrative este justificată obiectiv, de
efectuarea unui anumit control. A considera că procedura de conferire a unui
titlu de doctor, cu o notație de excelență, în plus, trece prin girul unei
comisii de înaltă specialitate, numai pentru ca aceasta să o transmită mai
departe, fără a examina incidența criteriilor care o legitimează, înseamnă a
promova un formalism inutil, care nu poate fi acceptat că s-ar fi aflat în
intenția legiuitorului.
Față de considerentele mai sus
expuse, urmează a se constata că nu au fost depășite limitele de competență
materială a Consiliului Național de Atestare, prin reevaluarea distincției
acordată reclamantului și în consecință, admițând recursul declarat în cauză, a
se casa sentința atacată și în fond, a se respinge acțiunea introdusă de
reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Educației și Cercetării, împotriva sentinței civile nr. 703 din 28
mai 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond,
respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 ianuarie 2003.