Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2003

HOTĂRÂRE
28.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe data de 9 februarie 2001 la Curtea de Apel București, reclamantul O.M. a chemat în judecată Ministerul Educației Naționale, cerând să se constate nulitatea absolută a Ordinului ministerului nr. 4209 din 20 iulie 2000 și să se dispună obligarea pârâtului, de a emite un nou ordin, în care să i se confirme distincția acordată cu ocazia susținerii tezei sale de doctorat, de „Summa cum laude”. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma susținerii tezei de doctorat la Institutul de Cercetări Juridice, Comisia de doctorat a propus acordarea titlului de doctor, cu distincția „summa cum laude”, iar conducerea instituției de organizare a doctoratului i-a acordat acest titlu, cu distincția menționată.

Dosarul fiind emis Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, confirmând titlul de doctorat, a înlocuit distincția acordată, cu aceea de „Cum laude”, ulterior modificată, la contestația sa, cu distincția „Magna cum laude”. Instanța învestită, prin sentința civilă nr. 703 din 28 mai 2001, a admis acțiunea, a anulat ordinul atacat, prin care s-a luat act de propunerea Consiliului Național de Atestare, conferindu-i-se titlul de doctor, cu distincția „Magna cum laude” și fiind obligat pârâtul să emită un nou ordin, care să confirme distincția acordată inițial, de „Summa cum laude”. În cursul procesului a făcut cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului, Institutul de Cercetări Juridice.

În motivarea soluției date, prima instanță a constatat că în mod nelegal și nejustificat, la nivelul confirmării, s-a înlocuit prima distincție, cu aceea de „Cum laude”, fiind încălcate prevederile H.G. nr. 37/1999, care exclud posibilitatea modificării titlului și distincției acordate de către Comisia de doctorat și Instituția Organizatoare de Doctorat. De asemenea, și pentru același motiv, în mod nelegal a fost acordată cea de a doua distincție „Magna cum laude”, modificându-se astfel prima distincție de „Summa cum laude”, recunoscută reclamantului. Sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării. Prin motivele de casare formulate în scris, recurentul a susținut, în esență, că prevederile legale aplicabile în speță, nu exclud posibilitatea modificării distincției acordate de către Instituția Organizatoare de Doctorat.

Recursul declarat este fondat. Situația de fapt a fost corect stabilită în cauză, și asupra acestei chestiuni nu există puncte de vedere contradictorii. Problema litigioasă este aceea dacă se poate opera o modificare de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, a distincției acordate de Instituția Organizatoare de Doctorat. Dispozițiile legale în care se poate regăsi reglementarea acestei materii sunt H.G. nr. 37/1999, (M. Of. nr. 32/27.01.1999) și Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 4085 din 29 mai 1995. Potrivit art. 30 din H.G.

nr. 37/1999, „(1) Pe baza calificativelor primite de doctorand la susținerea examenelor, a referatelor sau a lucrărilor de creație și a aprecierilor asupra tezei de doctorat, comisia (în fața căreia se susține teza) deliberează și comunică auditoriului, hotărârea de a conferi doctorandului, titlul științific de doctor. (2) Pentru teze de doctorat care probează calități deosebite de creativitate, aducând contribuții importante la dezvoltarea cunoașterii în context internațional, se poate acorda una dintre distincțiile: Summa Cum Laude, Magna Cum Laude sau Cum Laude”.

Potrivit art. 35 din același act normativ, „(2) După aprobare, Institutul de Organizare a Doctoratului transmite dosarul de doctorat și un exemplar al Tezei de doctorat, la Ministerul Educației Naționale, în vederea confirmării de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, a titlului de doctor, propus de comisie, acordat de conducerea Institutului de Organizare a Doctoratului”. Din analiza complexă literală, teleologică, rațională a prevederilor mai sus citate, se desprind următoarele concluzii:

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației și Cercetării, împotriva sentinței civile nr. 703 din 28 mai 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-16
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522/2007
, iar în cazul respingerii cererii, se comunică decizia, așa după cum rezultă din art. 3 din Ordinul nr. 5820/2006 emis de Ministrul Educației și Cercetării și din adresa nr. 15485 din 22 februarie 2007, comunicată unei alte persoane aflate
ÎCCJ 2015-06-23
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2603/2015
Lazăr” clasa a II-a. Acordarea distincției Diploma „Gheorghe Lazăr”, și a premiilor aferente se face în conformitate cu prevederile O.M.Ed.C nr. 5435/2006, publicat în M. Of. al României nr. 90/2007, cu modificările și completările ulterioa
ÎCCJ 2006-05-25
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2006
țiilor puterii judecătorești, în sensul că instanța a intervenit prin soluția dată în sistemul de evaluare al comisiei de cercetări științifice, substituindu-se acesteia; 2. interpretarea greșită a adresei nr. R 17697 din 30 iulie 2005 a Mi
ÎCCJ 2023-02-28
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2023
a titlului de doctor în domeniul științe militare și informații atribuit reclamantului prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 6468/07.12.2011, luând totodată act că reclamantul va solicita restituirea c
ÎCCJ 2011-04-08
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura primei instanțe Reclamanta P.S. a chemat în judecată C.N.A.T.D.C.U. – C.S. din cadrul acestuia și M.E.C.I., solicitâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă