ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 177/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții M.D., B.I., D.A. și P.R., în contradictoriu cu pârâții SC V.A. SA, F.P.S. București, S.I.F. Transilvania și SC C.H. Dâmbovița, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea contractului de cesiune încheiat pentru acțiunile ce le dețin la SC V.A. SA, între F.P.S. București și S.I.F. Transilvania, la 23 aprilie 1999. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 725 din 23 septembrie 1999, a admis cererea reclamanților împotriva F.P.S. București și S.I.F. Transilvania SA și a dispus anularea actului de cesiune încheiat între acestea, la 25 aprilie 1999, privind pachetul de acțiuni deținut la SC V.A.

SA Târgoviște. Prin aceeași sentință, Tribunalul Dâmbovița a mai rezolvat două excepții: a) excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, în sensul că reclamanții au interesul și calitatea să formuleze acțiunea, în virtutea calității lor de acționari, ale căror acțiuni au fost cesionate și b) excepția de insuficientă timbrare a recursului, în sensul că s-a considerat că reclamanții nu trebuie să timbreze la valoare, întrucât se cere doar anularea unui act și nu restituirea vreunei sume de bani. În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în esență, că actul de cesiune, încheiat la data de 25 aprilie 1999, este anulabil, întrucât s-au încălcat prevederile art. 11 din O.G.

nr. 92/1998 și că F.P.S. a pășit de acord cu anularea actului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 837 din 26 septembrie 2000, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de SC V.A. SA, F.P.S. București și S.I.F. Transilvania S.A., după ce, în prealabil, în timpul soluționării apelului, excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 32/1998, dispoziții pe care și-a întemeiat soluția instanța de fond, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 142 din 13 iulie 2000 a Curții Constituționale a României. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.I.F. Transilvania SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8, 9, 10 C. proc.

civ. Criticile formulate de pârâtă poartă asupra următoarelor aspecte: Art. 304 pct. 3 C. proc. civ. - Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea competenței teritoriale prevăzută de art. 5 C. proc. civ. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - Hotărârea recurată se sprijină pe motive străine de natura pricinii, instanța justificând interesul reclamanților prin raportare la reglementările referitoare la societățile cu răspundere limitată, în timp ce, în litigiu, este vorba de o societate pe acțiuni. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, calificând actul de cesiune, care are ca obiect acțiunile unei societăți pe acțiuni, drept o cesiune de părți sociale.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 32/1998. Art. 304 pct. 10 C. proc. civ. - Instanța nu s-a pronunțat asupra apărării pârâtei, potrivit căreia actul de cesiune a cărui anulare se cere a fost încheiat în temeiul și aplicarea ordonanței O.U.G. nr. 54/1998, ordonanță care a fost aprobată prin Legea nr. 164/1999. Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din următoarele considerente. Primul motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială în fața instanței de fond. Dat fiind caracterul relativ al acestei excepții, pârâta este decăzută din dreptul de a mai invoca această excepție.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, se reține că acesta nu poate fi primit întrucât Legea nr. 31/1990 nu distinge interesul în funcție de forma juridică a societății, în raport cu care se exercită dreptul subiectiv la acțiune. Or, condiția interesului reclamantei este dovedită întrucât, prin modificarea structurii acționariatului, intervenită prin contractul a cărui anulare s-a solicitat, reclamantului i-au fost afectate drepturile și interesele. În privința următoarelor trei motive de recurs, se reține că, în mod legal, instanța de apel s-a exprimat exclusiv cu privire la efectele O.U.G. nr. 32/1998, asupra actului de cesiune, întrucât actul normativ menționat are aplicabilitate numai în domeniul privatizării societăților comerciale din turism și că actul de cesiune, în raport cu data încheierii sale, este supus reglementărilor O.U.G.

nr. 32/1998, potrivit principiului tempus regit actum . De altfel, este de reținut că actul de cesiune, încheiat la data de 25 aprilie 1999, prin care F.P.S. a cedat 91.437 acțiuni nominative la SC V.A., a fost anulat, iar prin sentința nr. 82/2000 a Tribunalului Dâmbovița, devenită irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1649 din 6 martie 2003, s-a respins recursul împotriva deciziei nr. 390 din 28 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești. În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei și, conform art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să-i plătească intimatului B.I.

suma de 80.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva deciziei nr. 837 din 26 septembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta să plătească intimatului B.I. suma de 80.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2003.