ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului în anulare de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la 15 martie 2001, reclamantul Municipiul București a chemat
în judecată Centrul de Perfecționare a Personalului din Mecanizarea
Agriculturii Ștefănești pentru obligarea la plata sumei de 382.997.649 lei,
taxă concesionare pe anii 1997 – 1999, majorări de întârziere aferente acestei
taxe și daune pentru depășirea termenului de finalizare a locuințelor și
majorări aferente daunelor solicitate.
Prin
acțiunea modificată la 5 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat 412.693.340
lei compusă din:
- 154.713.816 lei –
taxă de concesionare pe anii 1998 – 2000 și
173.897.168 lei,
majorări de întârziere aferente acestei taxe;
- 34.013.040 lei,
daune pentru depășirea termenului de finalizare a spațiului cu altă destinație
(la nivelul profitului minim garantat pe anii 1999 – 2000) și 50.069.316 lei,
majorări aferente daunelor pretinse.
Tribunalul
București, secția comercială prin sentința civilă nr.492 din 21 ianuarie 2002 a
admis în parte acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.090.405
lei, taxă de concesionare pe anii 1998 – 2000, respingând capetele de cerere
privind majorările la taxa de concesionare și daunelor pentru depășirea
termenului de finalizare a lucrării cu majorările aferente.
În
pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că între părți a intervenit
contractul de asociere nr.2405/1992 modificat prin actele adiționale nr.1/15
iunie 1994 și nr.2/30 ianuarie 1997 privind executarea lucrărilor de
construcții și exploatarea în comun a Bl.M.27, ansamblul Mărășești.
Potrivit
contractului, pârâta datora o taxă de concesionare pentru terenul de 362 m.p.
în sumă de 304.059 lei, la care se aplică rata de inflație, pe perioada 1997 –
2000, în sumă de 2.090.405 lei.
În ce
privesc majorările aferente taxei de concesionare, instanța a reținut că nu se
datorează nefiind prevăzute în contract.
Capătul
de cerere privitor la daune pentru depășirea termenului de finalizare a
lucrărilor a fost respins pentru lipsa de culpă a pârâtei.
Împotriva
sentinței menționate, reclamantul a declarat recurs, admis de Curtea de Apel
București, secția V-a comercială, prin decizia nr.954 din 3 iulie 2002,
dispunându-se modificarea hotărârii atacate în tot în sensul admiterii acțiunii
precizate în apel, la 18 iunie 2002 și obligării pârâtei la plata sumei de
596.854.652 lei, compusă din:
- 247.619.341 lei,
taxă de concesionare teren pe perioada 1 ianuarie 1998 -
15 iunie 2002, cu
245.109.568 lei, penalități aferente acestor taxe;
- 56.193.494 lei,
daune pentru depășirea termenului de finalizare a
lucrărilor pe
aceeași perioadă (1 ianuarie 1998 – 15 iunie 2002) cu
47.932.249 lei,
penalități de întârziere în plată.
În
pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că potrivit contractului,
pârâta datorează taxa de concesionare, indexată cu rata inflației pe perioada 1
ianuarie 1998 și până la 15 iunie 2002, prin majorarea pretențiilor la 18 iunie
2002, însumând 247.619.341 lei, iar în temeiul art.13 din contract privind
clauza penală, pârâta datorează și penalități în sumă de 245.109.568 lei.
S-a mai
reținut că, potrivit aceleiași clauze penale, pentru nerespectarea termenului
de executare a lucrărilor, 31 ianuarie 1994, pârâta datorează penalități pe
perioada 1998 – 15 iunie 2002, în sumă de 56.193.494 lei, precum și penalități
de întârziere aferente, în sumă de 47.932.249 lei.
Împotriva
hotărârilor pronunțate în fond și recurs, a fost formulat, în temeiul art.330
pct.2 C. Proc. civ., recurs în anulare prin care s-a susținut încălcarea
esențială a legii.
A fost
criticată aplicarea greșită a penalităților, prevăzute de art.13 din contract
asupra taxelor de concesionare întrucât clauza penală nu sancționează această
obligație contractuală, ci, numai obligațiile cuprinse în art.3 și 10 din
contract.
Cât
privesc pretențiile la penalități pentru nerespectarea termenului de finalizare
a lucrărilor de către pârâtă, recursul în anulare a considerat că sunt
prescrise, întrucât acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani,
ce a început să curgă de la predarea lucrărilor 31 decembrie 1996 și s-a
împlinit la 31 decembrie 1999, or acțiunea a fost introdusă la 15 martie 2001.
În
final, procurorul general a cerut casarea hotărârilor și trimiterea cauzei
pentru rejudecare întrucât instanța și-a însușit calculul greșit efectuat de
reclamant în ce privește stabilirea cuantumului penalităților de întârziere,
fiind necesară efectuarea unei expertize.
Recursul
în anulare urmează a fi admis pentru următoarele motive:
Potrivit
art.330 pct.2 C. proc. civ., aplicabil în cauză, față de data soluționării
pricinii, atacarea de către procurorul general a unei hotărâri irevocabile, cu
recurs în anulare este motivată de încălcarea esențială a legii, ce a
determinat o soluție greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit
netemeinică.
Considerăm criticile recursului
în anulare întemeiate față de încălcarea esențială a legii, astfel:
În
ce privește taxa de concesionare asupra terenului
Prin
contractul de asociere nr.2405/1992, art.IX lit.b, pârâta s-a obligat să achite
suma de 304.059 lei, taxă anuală de concesionare asupra terenurilor în
suprafață de 362 m.p.
Susținerile
pârâtei formulate în această fază în sensul nulității acestei clauze, în lipsa
unui contract de concesiune, valid și, a nestabilirii taxei de concesiune prin
licitație nu pot fi analizate în cadrul recursului în anulare, întrucât nu au
format obiectul sesizării.
În ce
privește taxa de concesionare, stabilită în contract, 304.059 lei/an,
instanțele de fond și recurs au ajuns la sume diferite.
Aceasta
întrucât în recurs, reclamanta a majorat, la 18 iunie 2002, câtimea cererii,
prin includerea și a taxei de concesionare pe anul 2001, existând și diferențe
la calculul indicelui de inflație. Pârâta prin concluziile scrise din 26 iunie
2002, nu a formulat obiecțiuni, în recurs, privind indicele de inflație și
modul de calcul.
Recursul
în anulare nu a privit critici asupra taxei de concesionare și, de altfel,
calculul diferit al unor pretenții, nu se încadrează în prevederile art.330
pct.2 vădita netemeinicie.
Sunt
întemeiate criticile recursului în anulare privitoare la greșita acordare a
penalităților în sumă de 245.109.568 lei, aferentă taxei de concesionare.
În
adevăr, instanța de recurs a făcut o interpretare și aplicare greșită a clauzei
penale prevăzută de art.13 din contract asupra nerespectării de către pârâtă a
obligației de plată a taxei de concesionare. Aceasta întrucât, art.13 în alin.1
din contract, prevede că, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin
prezentul contract, partea în culpă datorează celeilalte părți penalități.
În
alin.2 s-a concretizat însă, care anume obligații neîndeplinite sunt
sancționate cu penalități de 1% și 2%, fiind precizate cele din art.3 și 10 din
contract.
Or,
aceste articole privesc alte obligații și anume:
Art.3
din contract prevede obligația pârâtei privind finalizarea execuției
construcțiilor până la 31 ianuarie 1994, termen prelungit apoi prin actul
adițional, la 15 decembrie 1994, iar art.10 se referă la asigurarea de către
pârâtă a surselor financiare de decontare a lucrărilor și dotărilor, conform
contractelor de antrepriză.
Rezultă
că nerespectarea de către pârâtă a achitării taxei de concesionare anuală, nu
este sancționată cu plata de penalități, astfel că acordarea acestora de către
instanța de recurs nu-și avea temei legal.
Referitor la capătul de
cerere privind daune și penalități pentru depășirea termenului de finalizare a
lucrărilor.
Conform
contractului și actului adițional nr.1522/15 iunie 1994, termenul de finalizare
a execuției construcției a fost 15 decembrie 1994.
Lucrările
au fost finalizate la 31 decembrie 1996, deci penalitățile de întârziere – în
temeiul clauzei penale din art.13 din contract – puteau fi acordate numai până
la această dată.
Instanța
de recurs fără temei a acordat penalități și după predarea lucrărilor,
respectiv pe perioada 1 ianuarie 1998 – 15 iunie 2002.
În
raport de data introducerii acțiunii, 15 martie 2001, perioada de întârziere în
execuție 15 decembrie 1994 – 31 decembrie 1996, pentru care s-ar fi putut
aplica penalizări, se află în afara termenului de prescripție de 3 ani, termen
ce s-a împlinit la 15 martie 1998.
Ca
urmare, atât daunele cât și penalitățile întemeiate pe nerespectarea termenului
de predare a lucrărilor acordate în recurs sunt nelegale, prin încălcarea termenelor
de prescripție.
Pretențiile
reclamantei nefiind admisibile fiind prescrise, propunerea recursului în
anulare în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare pentru stabilirea
cuantumului penalităților de întârziere prin expertiză nu-și are temei, fiind
de altfel, în contradicție cu motivarea recursului pe excepția de prescripție.
Ca
urmare, față de cele de mai sus, recursul în anulare urmează să fie admis iar
decizia Curții de Apel București, secția comercială nr.462 din 21 ianuarie 2002
să fie modificată în sensul menținerii obligării pârâtei numai la plata sumei
de 247.619.341 lei cu titlu de taxă de concesionare pe perioada 1 ianuarie 1998
– 15 iunie 2002 urmând să fie înlăturată obligarea pârâtei la plata sumei de
245.109.568 lei, penalități de întârziere aferente taxei de concesionare, a
sumei de 56.193.494 lei, daune pentru depășirea termenului de finalizare a
S.A.D.-urilor și a sumei de 47.932.249 lei, penalități de întârziere aferente
acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Modifică decizia
nr.954 din 03 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția V comercială în
sensul că înlătură obligarea pârâtei Centrul de Perfecționarea Personalului din
Mecanizarea Agriculturii Ștefănești la plata sumelor:
-
245.109.568 lei penalități de întârziere aferente taxei de
concesionare teren;
-
56.193.494 lei daune pentru depășirea termenului de finalizare a
S.A.D.urilor;
-
47.932.249 lei penalități de întârziere aferente acestora.
Se
menține obligarea pârâtei la plata sumei de 247.619.341 lei taxă
de concesionare.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 26 ianuarie 2004.