ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3271/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestațiile înregistrate la Colegiul jurisdicțional Botoșani din 22 noiembrie 2001 și 26 noiembrie 2001 (conexate potrivit art. 164 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 9 ianuarie 2002), contestatorii O.C. și T.C. au solicitat anularea ordinului Ministerului Sănătăți și Familiei nr. 781 din 6 noiembrie 2001 prin care li s-a imputat suma de 105.494.528 lei (28.346.380 lei + 77.148.148 lei), reprezentând pagubă adusă Direcției de Sănătate Publică Botoșani, respectiv drepturi salariale, cheltuieli de judecată și daune morale acordate numitului A.G. pentru perioada cât a avut contractul de muncă desfăcut disciplinar.

Colegiul jurisdicțional Botoșani al Curții de Conturi, prin sentința nr. 31 din 13 martie 2002, a admis contestațiile și a anulat ordinul contestat. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 373 din 12 septembrie 2002, a respins recursul jurisdicțional declarat de Ministerul Sănătății și Familiei, reținând că desfacerea contractului de muncă nu poate constitui prin ea însăși un temei suficient pentru a se putea imputa conducerii instituției sau altor persoane suma plătită ca despăgubiri celui în cauză, această consecință putând avea loc numai în cazul în care se constată că măsura s-a datorat relei credințe, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Considerând hotărârile netemeinice și nelegale, Ministerul Sănătății și Familiei – în prezent Ministerul Sănătății, a declarat recurs și a solicitat admiterea, casarea deciziei secției jurisdicționale, admiterea recursului declarat împotriva sentinței Colegiului jurisdicțional Botoșani, casarea sentinței și, în fond, respingerea acțiunii. În susținerea recursului, recurentul arată că vinovăția contestatorilor rezultă chiar și din cele două hotărâri ale instanțelor civile și, deci, sancțiunea desfacerii contractului de muncă a șefului serviciului administrativ A.G. în temeiul art. 130 lit. i) C. muncii, s-a făcut cu rea credință și cu intenție directă conform art. 136 alin. (3) C. muncii.

Precizează că directorul unității are competență generală în această materie, astfel că acesta răspunde de desfacerea nelegală a contractului individual de muncă (consiliul de administrație neputând constitui subiecte ale răspunderii disciplinare deoarece au numai un caracter facultativ). Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 120 din 17 octombrie 2000 emisă de Direcția de Sănătate Publică Botoșani s-a dispus desfacerea contractului de muncă a lui A.G. în temeiul art. 130 lit. i) C. muncii. Împotriva acestei măsuri disciplinare, A.G. a formulat contestație la Judecătoria Botoșani, care, prin sentința nr. 2693/2001, a anulat decizia și a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută, cu plata drepturilor de care a fost lipsit în sumă de 40.390.525 lei și în continuare până la integrarea efectivă pe post.

Ambele părți au declarat recurs, iar Tribunalul Botoșani prin decizia nr. 787 din 26 iunie 2002, a respins recursul declarat de unitate ca nefondat și a admis recursul contestatorului și a modificat sentința recurată în sensul că a obligat unitatea intimată la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune morale, astfel că Direcția de Sănătate Publică Botoșani a fost obligată către contestator la suma totală de 105.494.524 lei. Prin ordinul nr. 781/2001, Ministerul Sănătății și Familiei a imputat contestatorilor T.C. suma de 77.148.148 lei și O.C. suma de 28.346.380 lei, reprezentând drepturi salariale, cheltuieli de judecată și daune morale acordate lui A.G. pentru perioada cât a avut contractul de muncă desfăcut disciplinar.

Împotriva ordinului de imputare, contestatorii au făcut acțiune la Colegiul jurisdicțional Botoșani, soluția obținută fiind de admitere și de anulare a ordinului contestat, soluție ce a fost confirmată prin respingerea recursului jurisdicțional de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi. Conform art. 136 alin. (3) C. muncii, persoana care cu rea credință a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă, răspunde material, disciplinar și, după caz, penal. În speță, măsura desfacerii contractului de muncă de către conducerea unității s-a desfăcut în baza anchetei administrative ale cărei concluzii au fost dezbătute și în final aprobate de către Consiliul de Administrație al Direcției de Sănătate Publică Botoșani care a hotărât în acest sens.

Avizul, chiar consultativ, dat de Consiliul de Administrație directorului pentru desfacerea contractului de muncă al unui angajat, demonstrează că directorul a pus în discuție acestui organ măsurile disciplinare propuse. Instanțele civile au dispus reintegrarea în muncă a lui A.G., dar nu au exclus existența unor abateri, de aici rezultă că măsura desfacerii contractului de muncă nu a fost luată cu rea credință, așa cum se prevede în art. 136 alin. (3) C. muncii, pentru a se putea imputa conducerii instituției sau altor persoane suma plătită ca despăgubiri celui în cauză. În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății și Familiei, în prezent Ministerul Sănătății, împotriva deciziei nr. 373 din 12 septembrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 octombrie 2003.