ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2686/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1664 din 20 noiembrie 2000 a

Tribunalului Iași, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC U. SA,

sucursala Ialomița, și pârâta SC Compania Autonomă R. SRL, cu sediul în Iași, a

fost obligată la plata sumei de 25.604.282 lei cu titlu de preț, 30.918.000 lei

dobândă și 4.066.337 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 177 din 30

aprilie 2001, a respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinței

tribunalului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 1143 C. civ., referitor la modul de operare a

compensării legale a datoriilor reciproce, întrucât nu este realizată condiția

esențială „ca două persoane să fie datoare una alteia”. Că, în ceea ce privește

creanțele înregistrate de pârâte, nu reprezintă datorii ale reclamantei , ci

ale altor filiale ale SC U. SA, ce reprezintă subiecte de drept distincte.

S-a reținut că pârâta datorează dobânda legală în

temeiul dispozițiilor art. 43 C. com.

În termen legal SC Compania Autonomă R. SRL Iași a declarat

recurs împotriva acestei decizii, susținând că este nelegală și netemeinică.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului, întrucât decizia instanței de apel este legală și temeinică.

A arătat recurenta că în mod greșit instanța de apel

a reținut că nu pot fi compensate datoriile reciproce dintre filialele

aceleiași unități, mamă și pârâtă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1143 C. civ.

Critica nu este întemeiată.

Între reclamanta SC U. SA București, sucursala

Ialomița, și pârâta SC Compania Autonomă R. SRL s-a încheiat contractul nr. 801

din 19 septembrie 1997, având ca obiect vânzarea cantității de 432,47 tone

mazăre.

Pârâta a achitat parțial contravaloarea produselor

cumpărate, astfel că, din factura nr. 3206952 din 3 aprilie 1998, în valoare de

150.539.802 lei, emisă de reclamantă, a rămas o diferență în sumă de 25.604.282

lei, ce formează obiectul litigiului dedus judecății .

Susținerea recurentei că în mod greșit instanța nu a

făcut aplicarea dispozițiilor privind compensarea datoriilor reciproce va fi

înlăturată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1143 C. civ. „când două

persoane sunt datoare una alteia, se operează între ele o compensație care

stinge amândouă datoriile în felul și cazurile exprese prevăzute„.

În speță, creanțele pe care recurenta pârâtă le are

în baza sentinței civile nr. 1351 din 29 noiembrie 1999 a Tribunalului Iași și

decizia civilă nr. 273 din 6 septembrie 1999 a Curții de Apel Iași privesc

datoriile pe care le are filiala Suceava și filiala Galați din cadrul SC U. SA

București.

Față de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 31/1990,

privind societățile comerciale, conform cărora filialele sunt societăți

comerciale cu personalitate juridică, în mod corect ambele instanțe au reținut

că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1143 C. civ., referitoare la

existența unor datorii reciproce cât timp contractul a fost încheiat de pârâtă

cu SC U. SA, filiala Ialomița, care are personalitate juridică și nu cu

reclamanta SC U. SA București sau în numele acesteia.

A susținut recurenta că dobânda acordată de instanță

este nelegală cât timp, în contractul încheiat între părți, nu este prevăzută

nici o clauză referitoare la dobânzi sau penalități de întârziere în plată.

Critica nu este întemeiată.

Instanța a acordat dobânda legală în temeiul art. 43

C. com. conform căruia „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani

produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile” și, deci, aceasta nu

trebuia să fie prevăzută în contractul încheiat între părți.

În ultimul motiv de recurs s-a susținut că instanțele

au acordat dobânda la suma pretinsă de intimată, în procent de 59%, calculată

în baza comunicării B.C.R. pentru perioada 31 iulie 1999 - 29 februarie 2000;

că, pentru perioada 1 ianuarie 1998 - 22 iunie 1999, dobânzile sunt în procent

de 65 - 76%, deși contractul încheiat între părți se referă la trimestrul al

III-lea al anului 1997, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că aceste credite

au fost luate pentru acoperirea costului seminței de mazăre. Că instanța putea

să-i acorde reclamantei cel mult dobânda la scontul bancar, conform O.G. nr.

9/2000, dar în nici un caz dobânda practicată de o altă bancă la care intimata

nu avea credit.

Aceste critici au fost formulate pentru prima dată la

instanța de recurs și nu pot fi examinate, deoarece s-ar încălca principiul „

non

omisso medio

”, întrucât nu au făcut obiectul verificărilor instanței de

apel.

Față de toate aceste considerente, Curtea constată că

decizia instanței de apel este legală și temeinică și urmează ca, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC Compania

Autonomă R. SRL Iași împotriva deciziei nr. 177 din 30 aprilie 2001 a Curții de

Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.