ÎCCJ, Decizia nr. 609/2003

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 583 din 28

septembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat,

printre alții, pe inculpatul R.C. la 4 ani închisoare pentru complicitate la

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art.

75 lit. c) din același cod, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 13

C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în perioada 17 - 31 decembrie 1999, inculpatul R.C., conform

înțelegerii anterioare cu ceilalți trei inculpați, condamnați în cauză, a

cumpărat în mod repetat bunuri sustrase de aceștia din locuințe ori din sediile

unor societăți comerciale, punându-le la dispoziție instrumentele necesare

pătrunderii frauduloase în spațiile menționate.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpatul R.C. a declarat apel, printre alții, și a solicitat achitarea în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că a cumpărat bunuri a căror

proveniență nu o cunoștea.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 645 din 27 noiembrie 2001, a admis apelul declarat

de către acest inculpat, a desființat parțial hotărârea atacată și a redus

pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la un an și 10 luni

închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt,

vinovăția inculpaților și a dat o corectă încadrare juridică faptelor comise.

Pentru a reduce pedeapsa aplicată

inculpatului R.C. de către prima instanță, s-a reținut că acesta a depus la

dosar mai multe înscrisuri care atestă că are o bună reputație. Deși a avut la

dosar aceste înscrisuri, care caracterizau persoana inculpatului și justificau

reținerea circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea acestuia, instanța de

fond nu a făcut nici o diferențiere între acesta și un alt inculpat, F.I.,

aplicându-le aceeași pedeapsă, sub aspectul cuantumului și modalității de

executare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

F.I.

Prin recursul procurorului, decizia

pronunțată în apel este criticată pentru reținerea nejustificată a

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului R.C.

Prin decizia nr. 5357 din 5

decembrie 2002, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins recursul

declarat de procuror, ca nefondat, cu motivarea că instanța de apel a reținut

în mod justificat circumstanțe atenuante în favoarea acestui inculpat.

Astfel, potrivit declarațiilor unor

martori și a actelor depuse și existente la dosar, inculpatul a lucrat la

Studiourile Media Pro, în calitate de cascador, fiind cunoscut cu un comportament

bun la locul de muncă, în societate și în familie.

Aceste date ce caracterizează

pozitiv persoana inculpatului, precum și activitatea infracțională concretă

desfășurată de acesta, cu un pericol social concret mai redus decât al

inculpatului F.I., au determinat reținerea circumstanțelor atenuante de către

instanța de apel, în favoarea inculpatului R.C.

În acest mod, prin reținerea acestor

date și elemente omise de prima instanță și prin atribuirea semnificației de

circumstanțe atenuante, instanța de apel a făcut diferențierea necesară, impusă

de probele dosarului, între tratamentul aplicat de instanța de fond acestui

inculpat și, respectiv, inculpatului F.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art.

410 alin. (1) partea I pct. 4 teza II C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârile atacate

sunt contrare legii, pedeapsa aplicată inculpatului R.C. fiind greșit

individualizată.

S-a susținut că activitatea

inculpatului R.C., așa cum rezultă din probatoriul administrat, nu a fost nici conjuncturală

și nici secundară, ea constând într-un sprijin calificat acordat autorilor

faptelor.

În aceste condiții, gravitatea

deosebită a faptelor săvârșite de autori caracterizează, în egală măsură, și

fapta complicelui R.C.

Mai mult, periculozitatea acestuia

este sporită de aspectele particulare care îi circumscriu propria faptă.

În aceste condiții, faptul că

inculpatul nu are antecedente penale și simpla abținere anterioară a acestuia

de a săvârși fapte penale, nu puteau constitui criteriul reținerii în favoarea

sa de circumstanțe atenuante.

Ca atare, pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată acestuia de prima instanță și cu atât mai puțin, cea redusă

de instanța de apel, nu pot realiza scopul preventiv și educativ în

considerarea căruia trebuie stabilit tratamentul sancționator.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor

atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Atunci când aplică pedeapsa, instanța

este obligată să țină seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei

prevăzute în art. 72 C. pen.

Unul dintre aceste criterii privește

„împrejurările care atenuează...răspunderea penală”.

Din dispozițiile art. 73 și ale art.

74 C. pen. rezultă că circumstanțele atenuante, având ca efect reducerea

pedepsei principale sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, sunt acele

stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat care preced,

însoțesc sau succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de

pericol social al infracțiunii sau de periculozitate a făptuitorului.

Din modul de redactare a art. 74 C.

pen., privitor la circumstanțele atenuante judiciare, rezultă că existența

uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat

sau altele asemănătoare, nu justifică prin ea însăși considerarea lor ca atare,

deoarece recunoașterea acestora este lăsată la aprecierea instanței de

judecată.

În această apreciere se ține seama

de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a

săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana inculpatului.

În speță, în raport cu gradul de

pericol social concret al faptelor comise de inculpat, care a organizat

activitatea de sustragere de bunuri din locuințe, a furnizat autorilor

infracțiunilor de furt calificat instrumente care să le înlesnească comiterea

faptelor și a acordat sprijinul post factum, achiziționând bunurile sustrase,

ceea ce a constituit un suport semnificativ pentru continuarea de către inculpați

a activității infracționale, în mod greșit s-a reținut de către instanțele de

control judiciar, la judecarea în apel și în recurs a cauzei penale, în

favoarea inculpatului, ca circumstanțe atenuante judiciare, lipsa

antecedentelor penale și conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea

infracțiunii.

Astfel, pentru ca împrejurările

menționate să poată fi reținute în favoarea inculpatului ca circumstanțe

atenuante judiciare, nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea făptuitorului

ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament pozitiv special,

evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale

deosebite, ceea ce în cauză nu s-a susținut și, cu atât mai mult, nu s-a

probat.

Ca atare, criticile formulate prin

recursul în anulare, cu referire la deciziile pronunțate de instanța de apel,

respectiv, de recurs, se constată a fi întemeiate, acestea fiind supuse cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 teza C. proc. pen.,

corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza II

din același cod, invocat de procurorul general.

Pe de altă parte, împrejurările

menționate au fost valorizate în mod corect de instanța de fond care, fără a le

reține în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante judiciare, le-a

acordat semnificația cuvenită în stabilirea tratamentului aplicat acestui

inculpat, apreciind că o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special

prevăzut de norma incriminatoare este de natură a asigura realizarea scopului

și funcțiilor acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate,

pronunțate de către instanțele de control judiciar și va menține hotărârea

primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 5357 din 5

decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și decizia penală

nr. 645 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București.

Menține sentința penală nr. 583 din

28 septembrie 2001 a Tribunalului București.

Suma de 400.000 lei reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.C. se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2003.