ÎCCJ, Decizia nr. 609/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 583 din 28 septembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul R.C. la 4 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 75 lit. c) din același cod, prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 13 C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în perioada 17 - 31 decembrie 1999, inculpatul R.C., conform înțelegerii anterioare cu ceilalți trei inculpați, condamnați în cauză, a cumpărat în mod repetat bunuri sustrase de aceștia din locuințe ori din sediile unor societăți comerciale, punându-le la dispoziție instrumentele necesare pătrunderii frauduloase în spațiile menționate. Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul R.C. a declarat apel, printre alții, și a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că a cumpărat bunuri a căror proveniență nu o cunoștea. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 645 din 27 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de către acest inculpat, a desființat parțial hotărârea atacată și a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la un an și 10 luni închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, vinovăția inculpaților și a dat o corectă încadrare juridică faptelor comise. Pentru a reduce pedeapsa aplicată inculpatului R.C. de către prima instanță, s-a reținut că acesta a depus la dosar mai multe înscrisuri care atestă că are o bună reputație. Deși a avut la dosar aceste înscrisuri, care caracterizau persoana inculpatului și justificau reținerea circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea acestuia, instanța de fond nu a făcut nici o diferențiere între acesta și un alt inculpat, F.I., aplicându-le aceeași pedeapsă, sub aspectul cuantumului și modalității de executare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul F.I. Prin recursul procurorului, decizia pronunțată în apel este criticată pentru reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului R.C. Prin decizia nr. 5357 din 5 decembrie 2002, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins recursul declarat de procuror, ca nefondat, cu motivarea că instanța de apel a reținut în mod justificat circumstanțe atenuante în favoarea acestui inculpat. Astfel, potrivit declarațiilor unor martori și a actelor depuse și existente la dosar, inculpatul a lucrat la Studiourile Media Pro, în calitate de cascador, fiind cunoscut cu un comportament bun la locul de muncă, în societate și în familie.

Aceste date ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, precum și activitatea infracțională concretă desfășurată de acesta, cu un pericol social concret mai redus decât al inculpatului F.I., au determinat reținerea circumstanțelor atenuante de către instanța de apel, în favoarea inculpatului R.C. În acest mod, prin reținerea acestor date și elemente omise de prima instanță și prin atribuirea semnificației de circumstanțe atenuante, instanța de apel a făcut diferențierea necesară, impusă de probele dosarului, între tratamentul aplicat de instanța de fond acestui inculpat și, respectiv, inculpatului F. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza II C. proc.

pen. S-a susținut că hotărârile atacate sunt contrare legii, pedeapsa aplicată inculpatului R.C. fiind greșit individualizată. S-a susținut că activitatea inculpatului R.C., așa cum rezultă din probatoriul administrat, nu a fost nici conjuncturală și nici secundară, ea constând într-un sprijin calificat acordat autorilor faptelor. În aceste condiții, gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de autori caracterizează, în egală măsură, și fapta complicelui R.C. Mai mult, periculozitatea acestuia este sporită de aspectele particulare care îi circumscriu propria faptă. În aceste condiții, faptul că inculpatul nu are antecedente penale și simpla abținere anterioară a acestuia de a săvârși fapte penale, nu puteau constitui criteriul reținerii în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

Ca atare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia de prima instanță și cu atât mai puțin, cea redusă de instanța de apel, nu pot realiza scopul preventiv și educativ în considerarea căruia trebuie stabilit tratamentul sancționator. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Atunci când aplică pedeapsa, instanța este obligată să țină seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen. Unul dintre aceste criterii privește „împrejurările care atenuează...răspunderea penală”.

Din dispozițiile art. 73 și ale art. 74 C. pen. rezultă că circumstanțele atenuante, având ca efect reducerea pedepsei principale sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, sunt acele stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat care preced, însoțesc sau succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de pericol social al infracțiunii sau de periculozitate a făptuitorului. Din modul de redactare a art. 74 C. pen., privitor la circumstanțele atenuante judiciare, rezultă că existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menționat sau altele asemănătoare, nu justifică prin ea însăși considerarea lor ca atare, deoarece recunoașterea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului. În speță, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, care a organizat activitatea de sustragere de bunuri din locuințe, a furnizat autorilor infracțiunilor de furt calificat instrumente care să le înlesnească comiterea faptelor și a acordat sprijinul post factum, achiziționând bunurile sustrase, ceea ce a constituit un suport semnificativ pentru continuarea de către inculpați a activității infracționale, în mod greșit s-a reținut de către instanțele de control judiciar, la judecarea în apel și în recurs a cauzei penale, în favoarea inculpatului, ca circumstanțe atenuante judiciare, lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii.

Astfel, pentru ca împrejurările menționate să poată fi reținute în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante judiciare, nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea făptuitorului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, ceea ce în cauză nu s-a susținut și, cu atât mai mult, nu s-a probat. Ca atare, criticile formulate prin recursul în anulare, cu referire la deciziile pronunțate de instanța de apel, respectiv, de recurs, se constată a fi întemeiate, acestea fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 teza C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza II din același cod, invocat de procurorul general.

Pe de altă parte, împrejurările menționate au fost valorizate în mod corect de instanța de fond care, fără a le reține în favoarea inculpatului ca circumstanțe atenuante judiciare, le-a acordat semnificația cuvenită în stabilirea tratamentului aplicat acestui inculpat, apreciind că o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare este de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, pronunțate de către instanțele de control judiciar și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 5357 din 5 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și decizia penală nr. 645 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București. Menține sentința penală nr. 583 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului București. Suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2003.