ÎCCJ, Decizia nr. 89/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 609 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul U.C.  la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 și 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reținut că, în ziua de 17 ianuarie 2003, inculpatul U.C. l-a ajutat pe coinculpatul H.C. (condamnat în aceeași cauză) să deposedeze, în loc public, pe partea vătămată B.G. de trei telefoane mobile în valoare de 7.135.000 lei.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 396 din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 5681 din 4 decembrie 2003, a luat act de retragerea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei menționate.

Prin considerentele acestei decizii, s-a învederat că din actele dosarului rezultă că recursul a fost declarat de apărătorul inculpatului, iar inculpatul nu și-a însușit cererea formulată în acest sens de apărător și, prin memoriile trimise din locul de deținere, a solicitat „retragerea și anularea recursului declarat de către avocatul ales, care s-a făcut fără consultarea sa”. S-a mai relevat că declarațiile inculpatului de retragere a recursului au fost consemnate în procesul-verbal nr. 3261 din 6 noiembrie 2003, întocmit de Penitenciarul Iași, astfel că este îndeplinită cerința, înscrisă în art. 369 alin. (1) C. proc. pen., pentru a se lua act de retragerea recursului.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susținând, prin apărătorul său ales, că, prin declarațiile ce le-a făcut la locul de deținere, nu a înțeles să retragă recursul făcut de apărătorul său.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin nici o prevedere a legii nu este reglementată posibilitatea atacării cu recurs a deciziei prin care este soluționat un recurs anterior, declarat în aceeași cauză.

În această privință, prin dispozițiile de reglementare a hotărârilor supuse recursului înscrise în art. 385

1

C. proc. pen., aplicabile în cauză, deciziile pronunțate asupra recursului nu sunt menționate printre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs.

Mai mult, nici nu ar fi de conceput posibilitatea exercitării repetate a căii de atac a recursului, în aceeași cauză, pentru că s-ar contraveni sistemului căilor de atac specifice dreptului procesual penal.

De altfel, potrivit art. 416 pct. 5 C. proc. pen., hotărârile primei instanțe rămân definitive la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor prin care apelul a fost respins, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs.

Așa fiind și cum decizia prin care s-a luat act de retragerea recursului nu poate fi atacată cu recurs la Completul de 9 judecători nici în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, potrivit cărora acest complet judecă în recurs numai cauzele soluționate în primă instanță de secțiile instanței supreme, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei nr. 5681 din 4 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 23 februarie 2004.