ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei nr.159 din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant G.H.și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilier juridic L.A., lipsind intimata-reclamantă G.G.. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror A.T.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă. Intimatul-reclamant G.H.solicită respingerea recursului ca nefondat.

Consilier juridic L.A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.91/21.03.2002, a respins acțiunea reclamanților cu privire la daunele cauzate prin arestarea nelegală, ca prescrisă, deoarece reclamanții s-au adresat cu acțiunea în daune morale la data de 11 decembrie 2000, iar dreptul la acțiune s-a născut la 17 decembrie 1997 când prin rechizitor au fost scoși de sub urmărirea penală. Prin decizia civilă nr.159/9.12.2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții G.H.și G.G. împotriva sentinței civile nr.91/21.03.2002 pronunțată de Tribunalul Dolj și pe cale de consecință, a anulat sentința atacată iar pe fond a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Cauza a fost soluționată de Curtea de Apel Timișoara, deoarece Curtea Supremă de Justiție prin încheierea nr.3536 din 16 octombrie 2002 a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Craiova, la Curtea de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel – Curtea de Apel Timișoara – a reținut că reclamanții au fost arestați preventiv în dosarul penal nr.171P/1989 al parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Prin rechizitoriul întocmit în cauză la 18 decembrie 1997 s-a dispus trimiterea în judecată a numitului M.A.pentru comietera infracțiunii prev. de art.183 C.pen. și scoaterea reclamanților de sub urmărire penală pentru aceeași infracțiune. Reclamanților li s-a comunicat soluția de scoatere de sub urmărire penală la 4 decembrie 2000, iar acțiunea în daune morale a acestora a fost promovată la 11 decembrie 2000. S-a mai reținut că în conformitate cu prevederile art.246 și 182 C.proc.

pen., dreptul la acțiunea al reclamanților nu s-a prescris, deoarece ei au promovat acțiunea la câteva zile de la comunicarea ordonanței de scoatere de sub urmărirea penală. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara criticând-o ca fiind nelegală deoarece: - dreptul la acțiune pentru daune morale al reclamanților s-a născut la data de 17.12.1997 – când ei au luat cunoștință nemijlocit de soluția de scoatere de sub urmărire penală, ei fiind introduși în procesul penal ca părți civile și s-a prescris la data de 17 decembrie 1998 conform art.504-506 C.proc.pen . Reclamanții au formulat acțiune în daune morale la data de 4 decembrie 2000 cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de art.505 alin.2 C.proc.pen.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut în mod judicios faptul că dreptul la acțiune în daune morale al reclamanților G.H.și G.G. nu s-a prescris, de vreme ce acestora le-a fost comunicată soluția de scoatere de sub urmărirea penală la data de 4 decembrie 2000 (conform art.246 și 182 C.proc.pen.) iar acțiunea în daune morale a fost formulată la 11 decembrie 2000. Totuși, decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea art.297 (1) C.proc.pen. potrivit căruia „în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărârea definitivă”.

Având în vedere că apelul este o cale devolutivă în condițiile textului de lege mai sus enunțat instanța de apel trebuia să evoce fondul cauzei după ce în prealabil a anulat sentința atacată și să judece procesul, fără să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul Timișoara. Așadar, Curtea reține că, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei civile nr.159/9.12.2002 a Curții de Apel Timișoara, este fondat pentru considerentele reținute de instanța de recurs, și în consecință se va admite în conformitate cu art.312 alin.2 C.proc.civ., se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe – Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei civile nr.159 din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă pe care o casează și trimite dosarul aceleiași instanțe pentru soluționarea cauzei pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.