ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei nr.159 din 9 decembrie 2002 a

Curții de Apel Timișoara – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant G.H.și intimatul-pârât

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilier

juridic L.A., lipsind intimata-reclamantă G.G..

Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de

procuror A.T..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului  Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

pe fond respingerea acțiunii ca prescrisă.

Intimatul-reclamant

G.H.solicită respingerea recursului  ca nefondat.

Consilier

juridic L.A. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Dolj, prin sentința civilă nr.91/21.03.2002, a respins acțiunea reclamanților

cu privire la daunele cauzate prin arestarea nelegală, ca prescrisă, deoarece

reclamanții s-au adresat cu acțiunea în daune morale la data de 11 decembrie

2000, iar dreptul la acțiune s-a născut la 17 decembrie 1997 când prin

rechizitor au fost scoși de sub urmărirea penală.

Prin

decizia civilă nr.159/9.12.2002, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul

declarat de reclamanții G.H.și G.G. împotriva sentinței civile nr.91/21.03.2002

pronunțată de Tribunalul Dolj și pe cale de consecință, a anulat sentința

atacată iar pe fond a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Timiș.

Cauza

a fost soluționată de Curtea de Apel Timișoara, deoarece Curtea Supremă de

Justiție prin încheierea nr.3536 din 16 octombrie 2002 a dispus strămutarea

judecării cauzei de la Curtea de  Apel Craiova, la Curtea de Apel Timișoara.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel – Curtea de Apel Timișoara – a reținut că

reclamanții au fost arestați preventiv în dosarul penal nr.171P/1989 al

parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Prin rechizitoriul întocmit în cauză

la 18 decembrie 1997 s-a dispus trimiterea în judecată a numitului  M.A.pentru

comietera infracțiunii prev. de art.183 C.pen. și  scoaterea reclamanților de

sub urmărire penală pentru aceeași infracțiune.

Reclamanților

li s-a comunicat soluția de scoatere de sub urmărire penală la 4 decembrie

2000, iar acțiunea în  daune morale a acestora a fost promovată la 11 decembrie

2000.

S-a

mai reținut că în conformitate cu prevederile art.246 și 182 C.proc. pen.,

dreptul la acțiunea al reclamanților nu s-a prescris, deoarece ei au promovat

acțiunea la câteva zile de la comunicarea ordonanței de scoatere de sub

urmărirea penală.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara criticând-o ca fiind nelegală deoarece:

-

dreptul la acțiune pentru daune morale al reclamanților s-a născut la data de

17.12.1997 – când ei au luat cunoștință nemijlocit de soluția de scoatere de

sub urmărire penală, ei fiind introduși în procesul penal ca părți civile și

s-a prescris la data de 17 decembrie 1998 conform art.504-506 C.proc.pen .

Reclamanții

au formulat acțiune în daune morale la data de 4 decembrie 2000 cu mult peste

termenul de 1 an prevăzut de art.505 alin.2 C.proc.pen.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța

de apel a reținut în mod judicios faptul că dreptul la acțiune în daune morale

al reclamanților G.H.și G.G. nu s-a prescris, de vreme  ce acestora le-a fost

comunicată soluția de scoatere de sub urmărirea penală la data de 4 decembrie

2000 (conform art.246 și 182 C.proc.pen.) iar acțiunea în daune morale a fost formulată

la 11 decembrie 2000.

Totuși,

decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea art.297 (1)

C.proc.pen. potrivit căruia „în cazul în care prima instanță a respins sau a

anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și

instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca

fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărârea definitivă”.

Având

în vedere că apelul este o cale devolutivă în condițiile textului de lege mai

sus enunțat instanța de apel trebuia să evoce fondul cauzei după ce în

prealabil a anulat sentința atacată și să judece procesul, fără să trimită

cauza spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul Timișoara.

Așadar,

Curtea reține că, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara împotriva deciziei civile nr.159/9.12.2002 a Curții de Apel

Timișoara, este fondat pentru considerentele reținute de instanța de recurs, și

în consecință se va admite în conformitate cu art.312 alin.2 C.proc.civ., se va

casa decizia atacată și se va trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe

– Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara împotriva deciziei civile nr.159 din 9 decembrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara – Secția civilă pe care o casează și trimite dosarul aceleiași

instanțe pentru soluționarea cauzei pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.