ÎCCJ, decizie (scj.ro #82302)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82302) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Daune materiale și morale. Arestarea nelegală.
Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor.
Cuprins
pe materii
. Drept civil. Obligații izvorând din cauzarea de
prejudicii. Răspunderea statului pentru erori penale. Daune materiale și
morale.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Daune materiale și morale;
-
Criterii de evaluare a întinderii
despăgubirilor.
C.pr.pen.: art. 504 și urm
.
Daunele materiale cerute de reclamanți pot fi acordate numai în
măsura dovedirii lor.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de
determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare
a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la
consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic,
importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori,
intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care
le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Totodată, în
cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației
aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real
și efectiv produs victimei erorii judiciare.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4458 din 27 mai 2005
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj reclamamnții G.G.
și G.H. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând
obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 de dolari, cu titlu
de daune cauzate prin arestarea nelegală și cercetarea reclamanților pentru
comiterea infracțiunii de omor.
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând excepția
prescripției dreptului la acțiune susținând că în dosarul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Dolj s-a întocmit Rechizitoriul din 18 decembrie 1997 prin
care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților, astfel că,
dreptul la acțiune pentru daune s-a născut la această dată, acțiunea fiind
înregistrată cu depășirea termenului legal.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
susținându-se că prejudiciul nu este cert, că reclamanții nu au indicat
elemente de evaluare a daunelor.
Prin sentința civilă nr.91 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Dolj a respins
acțiunea reclamanților, reținând că dreptul la acțiune s-a prescris,
reclamanții s-au adresat cu acțiune la 11 decembrie 2000, iar dreptul la
acțiune s-a născut la data citării în calitate de părți civile în dosarul
nr.202/1998, când au luat cunoștință de calitatea conferită prin rechizitor.
Prima instanță a motivat că în lipsa comunicării prin care reclamanții să fi
fost încunoștiințați în legătură cu scoaterea de sub urmărire ca părți civile
a determinat nașterea dreptului la acțiune pentru acordarea daunelor
pentru arestare și anchetare nelegală.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanții, solicitând schimbarea
în tot a hotărârii, întrucât s-a reținut, în mod nelegal, prescripția dreptului
la acțiune.
Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat
sentința Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul
Timiș.
Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, care a casat
decizia și a trimis dosarul aceleiași instanțe pentru soluționare pe fond.
Curtea de Apel Timișoara luând în examinare apelul declarat de reclamanți
împotriva deciziei Tribunalului Dolj, a admis apelul formulat de reclamant, a
anulat sentința și rejudecând a admis în parte acțiunea civilă formulată de
reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților
suma de 250.000.000 de lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, reținând că
reclamanții au suferit un prejudiciu prin reținerea ilegală timp de o
săptămână, apreciind că reparația pecuniară este echitabilă, compensatorie și
proporțională daunei morale suferite de aceștia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Timișoara.
Recursurile vor fi analizate împreună, având în vedere trăsătura comună cu
privire la întinderea cuantumului despăgubirilor, care atât pe reclamanți cât
și pe pârâți îi nemulțumește în raport cu stabilirea sumelor acordate.
În analizarea recursurilor și în raport de actele dosarului se constată
următoarele :
Reclamanții G.G. și G.H. au fost reținuți prin ordonanțele de reținere din 18
ianuarie 1989 ale fostei Miliții a Județului Dolj și arestați preventiv,
conform mandatelor de arestare preventivă nr.17/P/1989 emise de Procuratura
Județeană Dolj pe perioada 19 ianuarie – 24 ianuarie 1989, în dosarul penal în
care s-au făcut cercetări cu privire la moartea numitului S.F., tatăl
reclamantei, G.G.
În urma cercetărilor s-a stabilit că o altă persoană a comis infracțiunea
prevăzută de art.183 Cod penal, inculpatul fiind trimis în judecată prin
rechizitoriul din 18 decembrie 1997. Prin același rechizitoriu s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților.
Pentru că au fost lipsiți de libertate pe nedrept și au suferit prejudicii
morale, reclamanții, în temeiul art.504, alin.II C.pr.civ. sunt îndreptățiți la
repararea acestor prejudicii.
Cu privire la daunele materiale cerute de reclamanți instanța a
apreciat că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Ori,
reclamanții în dovedirea pretenției de 210.000 USD au depus la dosar o
scrisoare care, însă nu este de natură a constitui o probă indubitabilă a
nerealizării acestui beneficiu, urmare a procesului penal, astfel că, în mod
corect instanța de apel nu le-a acordat daune materiale, critica privind acest
aspect se constată a fi neîntemeiată.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reținut că aceasta nu
este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul
daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către
instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative
suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate,
măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost
percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația
familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului
moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o
bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei
erorii judiciare.
În speță, instanța a fost în măsură, cu referire la instanța de apel, să aplice
aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanții au produs acel minim de
argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor
nepatrimoniale prin arestarea nelegală de natură a duce la evaluarea corectă a
despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral.
Așa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanța de
apel a pronunțat o soluție legală, așa încât criticile formulate prin cele trei
recursuri apar ca fiind neîntemeiate și sub acest aspect urmează a fi respinse,
ca nefondate.