ÎCCJ, decizie (scj.ro #82302)

Daune materiale și morale. Arestarea nelegală. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor. Cuprins pe materii . Drept civil. Obligații izvorând din cauzarea de prejudicii. Răspunderea statului pentru erori penale. Daune materiale și morale. Index alfabetic . Drept civil. - Daune materiale și morale; - Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor. C.pr.pen.: art. 504 și urm . Daunele materiale cerute de reclamanți pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare.

Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4458 din 27 mai 2005 Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj reclamamnții G.G.

și G.H. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 200.000 de dolari, cu titlu de daune cauzate prin arestarea nelegală și cercetarea reclamanților pentru comiterea infracțiunii de omor. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a întocmit Rechizitoriul din 18 decembrie 1997 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților, astfel că, dreptul la acțiune pentru daune s-a născut la această dată, acțiunea fiind înregistrată cu depășirea termenului legal. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că prejudiciul nu este cert, că reclamanții nu au indicat elemente de evaluare a daunelor.

Prin sentința civilă nr.91 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamanților, reținând că dreptul la acțiune s-a prescris, reclamanții s-au adresat cu acțiune la 11 decembrie 2000, iar dreptul la acțiune s-a născut la data citării în calitate de părți civile în dosarul nr.202/1998, când au luat cunoștință de calitatea conferită prin rechizitor. Prima instanță a motivat că în lipsa comunicării prin care reclamanții să fi fost încunoștiințați în legătură cu scoaterea de sub urmărire ca părți civile a determinat nașterea dreptului la acțiune pentru acordarea daunelor pentru arestare și anchetare nelegală. Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, întrucât s-a reținut, în mod nelegal, prescripția dreptului la acțiune.

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, care a casat decizia și a trimis dosarul aceleiași instanțe pentru soluționare pe fond. Curtea de Apel Timișoara luând în examinare apelul declarat de reclamanți împotriva deciziei Tribunalului Dolj, a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentința și rejudecând a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 250.000.000 de lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, reținând că reclamanții au suferit un prejudiciu prin reținerea ilegală timp de o săptămână, apreciind că reparația pecuniară este echitabilă, compensatorie și proporțională daunei morale suferite de aceștia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Recursurile vor fi analizate împreună, având în vedere trăsătura comună cu privire la întinderea cuantumului despăgubirilor, care atât pe reclamanți cât și pe pârâți îi nemulțumește în raport cu stabilirea sumelor acordate. În analizarea recursurilor și în raport de actele dosarului se constată următoarele : Reclamanții G.G. și G.H. au fost reținuți prin ordonanțele de reținere din 18 ianuarie 1989 ale fostei Miliții a Județului Dolj și arestați preventiv, conform mandatelor de arestare preventivă nr.17/P/1989 emise de Procuratura Județeană Dolj pe perioada 19 ianuarie – 24 ianuarie 1989, în dosarul penal în care s-au făcut cercetări cu privire la moartea numitului S.F., tatăl reclamantei, G.G.

În urma cercetărilor s-a stabilit că o altă persoană a comis infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din 18 decembrie 1997. Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamanților. Pentru că au fost lipsiți de libertate pe nedrept și au suferit prejudicii morale, reclamanții, în temeiul art.504, alin.II C.pr.civ. sunt îndreptățiți la repararea acestor prejudicii. Cu privire la daunele materiale cerute de reclamanți instanța a apreciat că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Ori, reclamanții în dovedirea pretenției de 210.000 USD au depus la dosar o scrisoare care, însă nu este de natură a constitui o probă indubitabilă a nerealizării acestui beneficiu, urmare a procesului penal, astfel că, în mod corect instanța de apel nu le-a acordat daune materiale, critica privind acest aspect se constată a fi neîntemeiată.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral este de reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.

În speță, instanța a fost în măsură, cu referire la instanța de apel, să aplice aceste criterii, ca urmare a faptului că reclamanții au produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin arestarea nelegală de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral. Așa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, așa încât criticile formulate prin cele trei recursuri apar ca fiind neîntemeiate și sub acest aspect urmează a fi respinse, ca nefondate.