ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 902/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 iulie 2001, reclamanta SC E.V.W. SRL Sânnicoară, județul Cluj, a chemat în

judecată Administrația Națională a Drumurilor, D.R.D.P. Cluj, Autoritatea

Rutieră Română - D.R.R. București și Direcția Relații Bugetare din Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței, solicitând anularea procesului-verbal

nr. 3318 din 14 mai 2001 încheiat de primul pârât.

La data de 2 octombrie 2001, reclamanta și-a precizat

acțiunea în sensul că solicită anularea deciziei nr. 100 din 14 iunie 2001

emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la

contestația împotriva procesului-verbal nr. 3318/2001 și, în consecință,

anularea în întregime a constatărilor din respectivul proces-verbal,

referitoare la respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

118/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (pct. II din

procesul-verbal) și a Notei de constatare nr. 5328 din 18 iulie 2001, prin care

s-a reverificat procesul-verbal contestat, precum și exonerarea societății de

plata sumei de 2.084.913.985 lei stabilită de organele de control, sumă rămasă

după reverificarea celei stabilită prin procesul-verbal, inițial de

2.489.233.512 lei.

În motivarea acțiunii sale

reclamanta a arătat că în luna noiembrie 1997 a început derularea operațiunilor

comerciale de introducere în țară în regim de admitere temporară, pe baza

contractelor de leasing, a mai multor vehicule (autoutilitare, autotractoare,

remorci, semiremorci) și că, în mod greșit, pârâții au stabilit în sarcina sa

obligații de plată la Fondul special al drumurilor publice, anterior intrării

în vigoare a O.G. nr. 72/1998, de modificare și completare a Legii nr.

118/1996, actele atacate fiind vădit nelegale, iar menținerea lor produce grave

vătămări societății.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 413 din 20

noiembrie 2001, a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, reținând, în

esență, că dacă în privința bunurilor importate în scopul tranzacționării lor

în sistem leasing, regimurile vamale au suferit modificări în timp, aspectul

rămâne lipsit de relevanță în ce privește taxa instituită de Legea nr. 118/1996

care a reglementat, încă de la adoptare, că sunt supuse ei toate autovehiculele

importate, fără distincție la regimul vamal aplicabil și fără deosebire între

importul definitiv și cel temporar, obligația stabilită în sarcina reclamantei

fiind legală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs societatea comercială reclamantă, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs,

societatea comercială recurentă susține că, în mod greșit, instanța de fond nu

a avut în vedere că, deși prin decizia nr. 100/2001 emisă ca urmare a

obiecțiunilor și contestațiilor sale, împotriva procesului-verbal nr.

3318/2001, s-a dispus o nouă reverificare referitoare la Cap. III lit. b) și

Cap. I-V, ocazie cu care s-a încheiat nota de constatare nr. 5328/2001, decizia

respectivă nu a fost revocată.

Al doilea motiv de recurs se referă

la greșita interpretare a legii de către instanța de fond, aceasta extinzând

aria de aplicabilitate a Legii nr. 118/1996 și asupra mărfurilor plasate sub

alte regimuri vamale decât acela de import, respectiv de admitere temporară

(leasing), anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 72/1998, ajungându-se astfel

la retroactivarea legii, contrar principiului constituțional al

neretroactivității legii civile.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu

prevederile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la primul motiv de recurs

se constată că raționamentul recurentei-reclamante nu este corect, întrucât

prin decizia nr. 100 din 14 iunie 2001 au fost respinse obiecțiunile acesteia

la pct. 1, 2 și 3 lit. a) din contestație, urmând ca pentru soluționarea

obiecțiunilor formulate la Cap. II lit. b) și Cap. IV, după verificarea de

către echipa de control a D.R.D.P. Cluj a documentelor originale, să se

întocmească o nouă constatare, amânându-se declanșarea procedurii de executare

silită până la soluționarea totală a contestației.

Prin urmare, nota de constatare

ulterioară înlocuiește partea din decizia nr. 100/2001, referitoare la cap. III

lit. b) și Cap. IV, nefiind necesară revocarea deciziei nr. 100/2001, emiterea

notei de constatare echivalând cu soluționarea totală a contestației.

Și cel de-al doilea motiv de recurs

este nefondat.

Astfel cum corect a reținut și

instanța de fond, dispozițiile Legii nr. 118/1996 instituie obligația plății

taxei speciale de drumuri prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) pentru toate

autovehiculele importate, fiind neîndoielnic că tranzacțiile de leasing

încheiate de reclamantă au avut ca finalitate introducerea în țară, prin

import, a bunurilor în cauză. Această operațiune nu poate fi calificată altfel

în raport cu definiția importului din art. 64 C. vam. al României, căci,

indiferent de regimul vamal aplicabil, intrarea în țară a mărfurilor de

proveniență străină și introducerea lor în circuitul economic constituie

import.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

E.V.W. SRL, localitatea Sânnicoară, județul Cluj, împotriva sentinței civile

nr. 413 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 martie 2003.