ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 815/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

155/FC/2001, pronunțată la data de 8 octombrie 2001, în dosarul nr. 4077/2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

judecând după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA Râmnicu

Vâlcea, împotriva pârâților Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței și Administrația Națională a Dumurilor Publice și a anulat în totul

decizia nr. 50 din 18 iunie 2000, emisă de minister și în parte,

procesul-verbal din 17 mai 2000, încheiat de organele de control din cadrul

administrației pârâte, exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor de

132.690.900 lei, reprezentând cota de 5%, calculată potrivit Legii nr. 118/1996

și 324.893.669 lei, majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal încheiat la

data de 17 mai 2000, de către organele de control din cadrul Admninistrației

Naționale a Drumurilor Publice s-a constatat că pentru perioada 1 ianuarie 1997

– 17 mai 2000, societatea comercială datorează suma de 458.647.347 lei,

reprezentând:

- 132.690.900 lei, cota de 5%

prevăzută de Legea nr. 118/1996;

- 324.893.669 lei, majorările de

întârziere aferente;

- 1.062.778 lei, diferență la suma

fixă datorată în baza aceluiași act normativ.

Ministerul Transporturilor, prin

decizia nr. 50 din 19 iunie 2000, a respins contestația formulată împotriva

procesului-verbal de control, cu motivarea că aducerea în țară a

autovehiculelor respective în sistem de leasing, reprezintă o operațiune de

import temporar, pentru care se datorează cota de 5% prevăzută de art. 4 pct. 2

lit. b) din Legea nr. 118/1996.

În motivarea acțiunii adresate

instanței, societatea comercială reclamantă a susținut că nu datorează sumele

de 132.690.900 lei și respectiv, 324.893.669 lei, deoarece potrivit art. 4 pct.

2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, cota de 5% asupra valorii în vamă a

autovehiculelor și remorcilor importate, cade în sarcina importatorilor, iar nu

a dobânditorilor ulteriori.

Admițând acțiunea, Curtea de apel a

motivat că, în cazul autovehiculelor și remorcilor introduse în țară în baza

unor contracte de leasing, nu se datorează cota de 5%, prevăzută de art. 4 pct.

2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, decât după modificarea acesteia prin O.G. nr.

72/1998, astfel că reclamanta nu datorează sumele calculate pentru cele 3

tractoare și 3 semiremorci introduse în țară în anul 1997.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței,

susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile legale în materie.

În notele de ședință depuse de

intimata-reclamantă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, deoarece cota de 5% din valoarea în vamă a autovehiculelor și

remorcilor introduse în țară în sistem de leasing, a fost introdusă abia prin

O.G. nr. 72/1998.

Recursul este întemeiat.

Potrivit prevederilor art. 4 pct. 2

lit. b) din Legea nr. 118/1996, privind constituirea și utilizarea Fondului

special al drumurilor publice, sursele acestuia se constituie, între altele,

prin aplicarea unei cote (stabilită prin O.U.G. nr. 20/1997, la 5%), asupra

valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate.

Pe de altă parte, art. 25 din O.G.

nr. 51/1997, privind operațiunile și societățile de leasing, referindu-se la

bunurile mobile introduse în țară în baza unor contracte de leasing, le numește

bunuri importate cu regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata

taxelor vamale.

Or, atâta vreme cât textul art. 4 pct.

2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, nu distinge între bunurile introduse în țară

în regim de import definitiv și cele introduse în regim de import temporar,

precum și acelea introduse în baza unui contract de leasing, nu există nici un

temei legal pentru ca acestea din urmă să fie excluse de sub incidența acestor

prevederi.

Este adevărat că O.G. nr. 72/1998 a

modificat prevederile art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, dar această

modificare este o explicitare a textului inițial, din moment ce cota de 5% se

aplică „asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate,

indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv introduse în sistem de

leasing”.

Deci, legiuitorul a înțeles să

aplice cota respectivă, în continuare, asupra valorii în vamă a autovehiculelor

și remorcilor importate, neadăugând nici o altă categorie de bunuri, ci

explicând doar că nu are importanță dacă importul este definitiv sau temporar

(„indiferent de regimul vamal aplicabil”) și nici dacă bunurile au fost

introduse în țară în urma unor contracte de leasing („inclusiv introduse în

sistem de leasing”).

Astfel, fiind vorba de o prevedere

legală (O.G. nr. 72/1998) care, în privința art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr.

118/1996, a realizat o interpretare legală a formulării de „autovehicule și

remorci importate”, nu se poate reține că ar exista o încălcare a principiului

constituțional al neretroactivității legii civile.

Pentru considerentele de mai sus,

motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca recursul să fie admis, sentința

atacată, casată, iar acțiunea respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței ,împotriva

sentinței civile nr. 155/F-C din 8 octombrie 2001, a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 februarie 2003.