ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 815/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 155/FC/2001, pronunțată la data de 8 octombrie 2001, în dosarul nr. 4077/2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, judecând după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva pârâților Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația Națională a Dumurilor Publice și a anulat în totul decizia nr. 50 din 18 iunie 2000, emisă de minister și în parte, procesul-verbal din 17 mai 2000, încheiat de organele de control din cadrul administrației pârâte, exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor de 132.690.900 lei, reprezentând cota de 5%, calculată potrivit Legii nr. 118/1996 și 324.893.669 lei, majorări de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin procesul-verbal încheiat la data de 17 mai 2000, de către organele de control din cadrul Admninistrației Naționale a Drumurilor Publice s-a constatat că pentru perioada 1 ianuarie 1997 – 17 mai 2000, societatea comercială datorează suma de 458.647.347 lei, reprezentând: - 132.690.900 lei, cota de 5% prevăzută de Legea nr. 118/1996; - 324.893.669 lei, majorările de întârziere aferente; - 1.062.778 lei, diferență la suma fixă datorată în baza aceluiași act normativ. Ministerul Transporturilor, prin decizia nr. 50 din 19 iunie 2000, a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de control, cu motivarea că aducerea în țară a autovehiculelor respective în sistem de leasing, reprezintă o operațiune de import temporar, pentru care se datorează cota de 5% prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996.

În motivarea acțiunii adresate instanței, societatea comercială reclamantă a susținut că nu datorează sumele de 132.690.900 lei și respectiv, 324.893.669 lei, deoarece potrivit art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, cota de 5% asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate, cade în sarcina importatorilor, iar nu a dobânditorilor ulteriori. Admițând acțiunea, Curtea de apel a motivat că, în cazul autovehiculelor și remorcilor introduse în țară în baza unor contracte de leasing, nu se datorează cota de 5%, prevăzută de art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, decât după modificarea acesteia prin O.G.

nr. 72/1998, astfel că reclamanta nu datorează sumele calculate pentru cele 3 tractoare și 3 semiremorci introduse în țară în anul 1997. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie. În notele de ședință depuse de intimata-reclamantă s-a susținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece cota de 5% din valoarea în vamă a autovehiculelor și remorcilor introduse în țară în sistem de leasing, a fost introdusă abia prin O.G. nr. 72/1998. Recursul este întemeiat. Potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, sursele acestuia se constituie, între altele, prin aplicarea unei cote (stabilită prin O.U.G.

nr. 20/1997, la 5%), asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate. Pe de altă parte, art. 25 din O.G. nr. 51/1997, privind operațiunile și societățile de leasing, referindu-se la bunurile mobile introduse în țară în baza unor contracte de leasing, le numește bunuri importate cu regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata taxelor vamale. Or, atâta vreme cât textul art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, nu distinge între bunurile introduse în țară în regim de import definitiv și cele introduse în regim de import temporar, precum și acelea introduse în baza unui contract de leasing, nu există nici un temei legal pentru ca acestea din urmă să fie excluse de sub incidența acestor prevederi.

Este adevărat că O.G. nr. 72/1998 a modificat prevederile art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, dar această modificare este o explicitare a textului inițial, din moment ce cota de 5% se aplică „asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate, indiferent de regimul vamal aplicabil, inclusiv introduse în sistem de leasing”. Deci, legiuitorul a înțeles să aplice cota respectivă, în continuare, asupra valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate, neadăugând nici o altă categorie de bunuri, ci explicând doar că nu are importanță dacă importul este definitiv sau temporar („indiferent de regimul vamal aplicabil”) și nici dacă bunurile au fost introduse în țară în urma unor contracte de leasing („inclusiv introduse în sistem de leasing”).

Astfel, fiind vorba de o prevedere legală (O.G. nr. 72/1998) care, în privința art. 4 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 118/1996, a realizat o interpretare legală a formulării de „autovehicule și remorci importate”, nu se poate reține că ar exista o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Pentru considerentele de mai sus, motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca recursul să fie admis, sentința atacată, casată, iar acțiunea respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței ,împotriva sentinței civile nr. 155/F-C din 8 octombrie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.