ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „L.E.V.W.” SRL împotriva

sentinței civile nr.412 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj –

Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă SC „L.E.V.W.” SRL,

reprezentată de avocatul T.G. Au lipsit intimații-pârâți

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței;

Administrația Națională a Drumurilor – Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Cluj; Autoritatea Rutieră

Română.

Procedura

completă.

Reprezentanta

recurentei-reclamante a susținut și dezvoltat motivele de casare,

solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în

sensul admiterii acțiunii introductive, așa cum a fost formulată

și precizată, întrucât pe perioada noiembrie 1997 – august 1998,

societatea nu avea obligația de plată în temeiul art.4, pct.2 lit.b)

din Legea nr.118/1996, deoarece Ordonanța de Guvern nr.72 din 27 august

1998 a intrat în vigoare ulterior introducerii în țară a unor bunuri

în regim de admitere temporară. A depus, în ședință, un set

de înscrisuri, privind autovehiculele introduse în țară (filele

21-26).

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Societatea

Comercială  „L.E.V.W.” SRL la data de 6 iulie 2001 a chemat în

judecată Administrația Națională a Drumurilor, Autoritatea

Rutieră Română și Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței solicitând, în baza art.1 și 9 din

Legea nr.29/1990, anularea procesului verbal nr.3317/2001 prin care a fost

obligată la plata sumei de 50.799.814 lei și suspendarea acestuia

până la soluționarea cererii.

La

termenul din 9 octombrie 2001 reclamanta și-a completat acțiunea

arătând că solicită și anularea deciziei nr.98 din 11 iunie

2001 prin care Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și

Locuinței i-a respins contestația formulată împotriva

procesului-verbal nr.3317 din 14 mai 2001.

În

motivare, societatea comercială reclamantă a susținut că

măsura dispusă de organul de control este nelegală deoarece

obligația de plată a cotei de 5% din valoarea în vamă a

autovehiculelor și remorcilor importate temporar în sistem de leasing nu

exista anterior datei de 27 august 1998 când, prin O.G. nr.72 s-a modificat

Legea nr.118/1996.

Curtea

de Apel Cluj, Secția comercială și de contencios administrativ

prin sentința civilă nr.412 din 20 noiembrie 2001 a respins

acțiunea ca nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență,

că Legea nr.118/1996 prin care a fost instituită taxa specială

de drumuri nu face distincție între importul temporar și cel

definitiv al autovehiculelor introduse în țară de către

agenții economici încât, obligația de plată există și

pentru acelea intrate în circuitul economic în baza contractelor de leasing.

Împotriva

sentinței reclamanta a declarat recurs invocând prevederile art.304 pct.7

și 9 din Codul de procedură civilă.

Prin

motivele de casare se susține în acest sens, că hotărârea

atacată cuprinde motive străine de natura pricinii fiindcă

instanța a aplicat regimul importului definitiv și pentru

autovehiculele și remorcile plasate în regim de import temporar și

că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât

modificarea art.4 lit.b) din Legea nr.118/1996 survenită prin O.G. nr.27

din 27 august 1998, nu poate fi aplicată importurilor anterioare acestei

date.

Recursul

este nefondat.

Într-adevăr,

art.4 pct.2 lit.b) din Legea nr.118/1996 privind constituirea și

utilizarea Fondului special al drumurilor, republicată, a prevăzut ca

sursă a acestui fond, suma rezultată din aplicarea cotei de 5% asupra

„valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate”,

fără a distinge cu privire la caracterul definitiv sau temporar al

importului.

Codul

Vamal al României, în art.64, prevede că „importul constă în intrarea

în țară a mărfurilor străine și introducerea acestora

în circuitul economic”, iar O.G. nr.51/1997 privind operațiunile de

leasing și societățile de leasing, precizează în art.25

alin.1 că bunurile mobile introduse în țară în scopul

utilizării în sistem de leasing „sunt importate”, regimul admiterii

temporare la import, având relevanță numai asupra taxelor vamale.

Prin

urmare, în mod corect a constatat instanța de fond că sursa pentru

constituirea Fondului special  al drumurilor publice prevăzută de

art.4 pct.2 lit.b) din Legea nr.118/1996, respectiv cota de 5% din valoarea în

vamă a autovehiculelor și remorcilor importate trebuie plătită

și de agenții economici beneficiari ai unor contracte de leasing.

Ordonanța

de Guvern nr.72/1998 nu conține o normă nouă, cum pretinde

recurenta, ci arată conținutul noțiunii de import în sensul

Legii nr.118/1996, sens avut în vedere, așa cum deja s-a arătat,

și de către instanța de fond.

În

consecință, pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de SC „L.E.V.W.” SRL împotriva sentinței civile nr.412

din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.