ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2217/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 52/F-C/2002

pronunțată la data de 22 aprilie 2002 în dosarul nr. 521/2002, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamantul D.L. împotriva pârâților Inspectoratul Școlar Județean

Argeș și Ministerul Educației și Cercetării și a anulat decizia nr. 252/25

septembrie 2000 emisă de inspectorat și hotărârea nr. 63/19 octombrie 2000

adoptată de Colegiul Central de Disciplină al Ministerului, dispunând

reintegrarea reclamantului în funcția de director adjunct al Școlii Generale

nr. 8 Pitești și obligarea inspectoratului la plata sumei de 10 milioane daune

morale și a ambilor pârâți la plata sumei de 1.363.000 lei cheltuieli de

judecată, în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20

decembrie 2000, înregistrată la Curtea Supremă de Justiție, secția de

contencios administrativ, sub nr. 4276/2000, reclamantul a cerut anularea

deciziei nr. 252/25 septembrie 2000 emisă de Inspectoratul Școlar cu eliberarea

din funcția de director adjunct al Școlii Generale nr. 8 Pitești, reintegrarea

în funcția respectivă și obligarea acestui inspectorat la plata sumei de 10

milioane lei cu titlu de daune morale, cerere completată la data de 15 mai

2001, când a precizat că a contestat și hotărârea nr. 63/19 octombrie 2000

adoptată de Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educației Naționale.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin Încheierea nr. 4181/13 decembrie 2001, a

constatat că soluționarea cauzei este de competența Curții de Apel Pitești,

secția de contencios administrativ, căruia i-a fost trimisă.

Reclamantul a susținut că decizia de

sancționare este nemotivată și că, abaterile reținute în sarcina sa, nu i-au

fost aduse la cunoștință.

Admițând acțiunea și anulând actele

administrative atacate, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, în decizia

de sancționare, abaterile disciplinare nu au fost evidențiate și nu s-a motivat

în ce a constat vinovăția reclamantului și că, abia în motivarea ulterioară a

hotărârii nr. 63/2000 sunt enumerate faptele reținute ca abateri disciplinare.

A mai reținut că primele trei abateri nu sunt dovedite, iar în privința ultimei

abateri reclamantul nu a fost audiat cu ocazia cercetării prealabile.

În privința excepției invocate de

Ministerul Educației și Cercetării, că acesta nu ar avea calitate procesuală

pasivă întrucât Colegiul Central de Disciplină este un organ administrativ-jurisdicțional

care nu face parte din structura ministerului, instanța de fond a respins-o ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri:

Cercetării, susținând că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția

lipsei calității sale procesuale în cauză, în raport cu hotărârea adoptată de

un organ administrativ-jurisdicțional care nu face parte din structura sa

organizatorică.

Argeș, susținând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică,

reclamantul făcându-se vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare care au

atras sancționarea sa.

Recursul formulat de Ministerul

Educației și Cercetării este nefondat și va fi respins ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 121

din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, normele privind

componența, organizarea și funcționarea Colegiului Central de Disciplină al

Ministerului Educației și Cercetării se stabilesc prin regulament aprobat prin

ordin al ministrului.

Într-adevăr, prin regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 3207/4 februarie 1998 al fostului Ministru al

Educației Naționale, în vigoare la data respectivă, precum și prin regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 4141/18 iulie 2001 al Ministrului Educației și

Cercetării, s-a prevăzut că membrii acestuia sunt numiți de către ministru pe o

perioadă de patru ani, tot ministrul fiind autoritatea care îi poate revoca.

Este adevărat că regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 3207/1998 nu a definit statutul juridic al Colegiului

Central de Disciplină al Ministerului Educației Naționale și nici raporturile

acestui colegiu cu ministerul ori cu alte instituții publice.

Dar, din faptul că ministrul este

autoritatea administrativă care aprobă regulamentul acestui colegiu și îi

numește și revocă pe membrii săi, rezultă că este o structură aflată în

subordinea sa, situație în care îi va asigura reprezentarea în relațiile cu

alte instituții, fiind necontestat că acest colegiu nu are personalitate

juridică.

Împrejurarea că acest colegiu nu

apare enumerat în anexele la H.G. nr. 690/1997 și H.G. nr. 23/2001 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, nu are

relevanța juridică pretinsă de recurentă, deoarece nu toate structurile

ministerului apar evidențiate în anexele respective.

Având în vedere aceste considerente,

instanța de fond a reținut în mod judicios că Ministerul Educației și

Cercetării are calitate procesuală pasivă în cauză.

Recursul formulat de Inspectoratul

Școlar Județean Argeș este fondat pentru motivele ce vor fi prezentate în

continuare.

În ceea ce privește abaterile

disciplinare reținute în sarcina intimatului-reclamant prin actele

administrative atacate, instanța de fond a constatat în mod judicios că din

probele administrate în cauză nu a rezultat consumul de alcool, nici lipsa de

colaborare cu colegii și directorul școlii și nici crearea de stări

conflictuale.

De altfel, din datele ulterioare a

rezultat că, în momentul de față, intimatul-reclamant a fost numit director la

școala respectivă.

În ceea ce privește fapta de

pierdere a condicii de evidență a concediilor de odihnă a cadrelor didactice,

instanța de fond a reținut corect că nu s-a realizat cercetarea prealabilă

administrativă, în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) din Legea nr.

128/1997.

Dar, instanța de fond a greșit

dispunând obligarea inspectoratului la plata sumei de 10 milioane lei cu titlu

de daune morale, cu motivarea că în acest fel va fi reparat prejudiciul moral

cauzat reclamantului prin deteriorarea imaginii sale în cadrul școlii.

În primul rând, din împrejurarea că,

ulterior, intimatul-reclamant a fost numit director la aceeași școală, unde

fusese anterior director adjunct, ceea ce înseamnă că imaginea sa nu a avut de

suferit.

Dar, chiar dacă s-ar admite că prin eliberarea

din funcție i-ar fi fost afectată reputația în cadrul școlii, aceasta nu ar fi

reparată prin primirea unei sume de bani, anularea actelor administrative

atacate și reintegrarea dispuse de instanță fiind măsuri adecvate și suficiente

pentru repararea pretinsului prejudiciu.

În concluzie, recursul formulat de

Inspectoratul Școlar Județean Argeș va fi admis, iar sentința atacată va fi

modificată în sensul înlăturării obligării sale la plata daunelor morale,

celelalte dispoziții fiind menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței nr. 52/F-C din 22

aprilie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Admite recursul declarat de

Inspectoratul Școlar Județean Argeș, modifică sentința atacată în sensul că

înlătură măsura obligării la plata daunelor morale.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2003.