ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 ianuarie 2001, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Ispectoratul

Școlar al județului Argeș, a solicitat anularea hotărârii prin care Consiliul

de Administrație al pârâtului i-a respins contestația formulată împotriva

deciziei nr. 177 din 14 noiembrie 2000, emisă de Grupul Școlar Industrial

Construcții de Mașini Colibași, localitatea Mioveni, județul Argeș, privind

destituirea sa din funcția de secretar-șef la această unitate școlară.

Totodată, reclamanta a solicitat reintegrarea sa în funcția avută anterior

deciziei de sancționare sus-menționată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele:

- decizia de sancționare a fost

emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 128/1997, privind

Statutul personalului didactic, în sensul că sancțiunea a fost aplicată cu

depășirea termenului de 30 de zile de la data constatării abaterii;

- măsura destituirii din funcția de

secretar-șef, întemeiată pe dispozițiile art. 116 lit. e) din Legea nr.

128/1997, a fost luată în timp ce reclamanta se afla în incapacitate temporară

de muncă, fiind transportată la spital cu salvarea și operată;

- sancțiunea este neîntemeiată și

sub aspectul vinovăției, cu privire la operațiunile de înscriere în listele de

candidați a unor elevi, aceste operațiuni fiind făcute de o altă persoană.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 22/F-C din 14

februarie 2001, a scos cauza de pe rol și a trimis contestația formulată de

reclamantă spre soluționare, Colegiului Central de Disciplină al Ministerului

Educației și Cercetării, reținând că în conformitate cu prevederile art. 122

alin. (2) din Legea nr. 128/1997, competența de soluționare a contestației

împotriva sancțiunii aplicate în temeiul art. 116 lit. e) din această lege,

revine Colegiului central de Disciplină al Ministerului Educației și

Cercetării.

Colegiul Central de Disciplină din

cadrul Ministerului Educației și Cercetării, prin hotărârea nr. 76 fin 21

noiembrie 2001, a admis contestația reclamantei, a anulat decizia nr. 177 din

14 noiembrie 2000, emisă de directorul Grupului Școlar Industrial Construcții

de Mașini Colibași și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut

anterior datei de 14 noiembrie 2000, cu obligarea unității școlare la plata

tuturor drepturilor salariale.

La soluționarea contestației,

organul administrativ-jurisdicțional din cadrul Ministerului Educației și

Cercetării a reținut că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea dispozițiilor

art. 146 C. muncii și ale art. 119 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, în sensul

că reclamanta nu s-a putut apăra cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse de

conducerea unității școlare, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie

2000, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, conform actelor medicale

depuse la dosar, iar nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate are

drept consecință nulitatea procedurii de sancționare disciplinară.

Împotriva hotărârii emisă de

Colegiul Central de Disciplină, a formulat contestație Grupul Școlar Industrial

Construcții de Mașini Colibași, contestația fiind înaintată Tribunalului Argeș

care, prin sentința civilă nr. 115/LM din 26 aprilie 2002, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, unde a fost

înregistrată sub nr. 2624 din 30 mai 2002.

Reținând cauza spre judecare în

primă instanță, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, prin încheierea de ședință din 25 iunie 2002, a respins atât

excepția de necompetență materială invocată de reclamant, cât și excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Educației

și Cercetării, pentru următoarele considerente:

- hotărârea contestată de reclamantă

este un act emis de o autoritate publică centrală, iar în raport cu

dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.vilă, competența de soluționare a

cauzei în primă instanță, revine curții de apel;

- Ministerul Educației și Cercetării

are calitate procesuală pasivă, întrucât Colegiul Central de Disciplină

funcționează în cadrul acestei autorități publice, neprezentând relevanță

faptul că acest organ administrativ-jurisdicțional este lipsit de personalitate

juridică.

Prin sentința civilă nr. 95/F/C din

10 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a pronunțat și pe fondul cauzei, în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamantul Grupul Școlar Industrial Construcții de

Mașini Colibași, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

art. 146 C. muncii și ale art. 119, alin. (1) din Legea nr. 128/1997,

reclamanta neputându-se apăra cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse de

conducerea școlii, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie 2000 s-a

aflat în incapacitate temoporară de muncă, iar nerespectarea dispozițiilor

legale sus-menționate are drept consecință nulitatea procedurii de sancționare

disciplinară.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul Grupul Școlar Industrial Construcții Mașini

Colibași, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, recurentul a arătat, în esență, următoarele:

- sentința atacată a fost dată cu

încălcarea competenței altei instanțe. În opinia recurentului, în cauză ar fi

vorba de un litigiu de muncă, a cărui soluționare revine Tribunalului Argeș, ca

primă instanță, reclamanta neavând statut de funcționar public;

- soluționarea contestației de către

Colegiul Central de Disciplină s-a făcut fără ca Grupul Școlar Industrial

Construcții de Mașini Colibași să fi fost legal citat, astfel că acesta nu a

avut posibilitatea să-și formuleze apărarea;

- instanța de judecată a fost în

eroare cu privire la cercetarea abaterii disciplinare care include și

declarația contestatoarei, cercetarea având loc înainte ca intimata să intre în

incapacitate temporară de muncă, pe motiv de boală;

- instanța de judecată a făcut

confuzie între măsura desfacerii contractului de muncă, caz în care

cotestatoarea ar fi trebuit să părăsească locul de muncă și măsura destituirii

din funcția de secretar-șef, contestatoarea putând să-și continue activitatea

ca secretar, în cazul aplicării acestei ultime măsuri;

- la adoptarea soluției, instanța nu

a ținut seama de gravitatea faptelor săvârșite de contestatoare, aceasta fiind

cercetată de organele de urmărire penală și nici de faptul că prin decizia nr.

73 din 20 noiembrie 2001, contestatoarea a fost disponibilizată de pe postul de

secretar.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce

urmează.

Cu privire la excepția de necompetență

materială invocată de recurent prin primul motiv de recurs, Curtea constată că,

în mod corect, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile normele

de competență prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora,

curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios

administrativ, privind actele autorităților administrației publice centrale.

Cum hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului

Educației și Cercetării, contestată de recurentul-reclamant, reprezintă un act

emis de o autoritate publică centrală, soluționarea cauzei intră sub incidența

prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ,

iar competența de soluționare aparține Curții de Apel Pitești, ca primă

instanță.

Susținerea recurentului-reclamant,

cum că nu a avut posibilitatea să-și prezinte apărarea în fața organului

administrativ-jurisdicțional, nu se justifică, din moment ce prin hotărârea

emisă de acest organ, s-a reținut că unitatea școlară în cauză a fost

reprezentată de consilierul juridic al organului ierarhic superior, care a

invederat faptul că directorul școlii a refuzat să se prezinte la inspectoratul

școlar, pentru comunicarea citației. De altfel, recurentul, prin contestația

formulată împotriva hotărârii Comisiei Centrale de Disciplină, a argumentat cu

privire la sancțiunea disciplinară aplicată contestatoarei D.M., depunând în

acest sens și concluzii scrise.

Cât privește respectarea de către unitatea școlară, a

dispozițiilor art. 119, art. 122 alin. (1) și art. 123 alin. (2) din Legea nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, această instanță constată că

măsura destituirii din funcție aplicată contestatoarei în temeiul art. 116 lit.

e) al aceleiași legi, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor-sus menționate.

Astfel, constatarea abaterii a avut loc la data de 14

septembrie 2000, prin informarea făcută de directorul adjunct, S.O. și

înregistrată la registratura unității școlare, sub nr. 849. Din conținutul

acestei note informative rezultă că abaterile constatate au fost aduse la

cunoștința inspectorului general de la Inspectoratul Școlar Județean Argeș,

care ar fi dispus efectuarea unei cercetări.

La data de 3 octombrie 2000,

Consiliul profesoral al școlii a propus constituirea unei comisii pentru

cercetarea abaterilor semnalate. Raportul comisiei de cercetare a fost

înregistrat la registratura unității școlare sub nr. 897 din 11 octombrie 2000

și a fost pus în discuția Consiliului de Administrație al aceleiași unități

școlare, la data de 17 octombrie 2000, când, s-a propus cu majoritate de

voturi, sancționarea disciplinară a contestatoarei, cu destituirea sa din

funcția de secretar-șef, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.

Cu adresa nr. 939 din 18 octombrie 2000, această

hotărâre a fost adusă la cunoștința inspectorului general, căruia i s-a

solicitat să valideze propunerea de sancționare.

La data de 14 noiembrie 2000,

directorul școlii a emis decizia nr. 177, prin care contestatoarea este

destituită din funcția de secretar-șef, începând cu data de 15 noiembrie 2000,

decizia fiind comunicată la data de 15 decembrie 2000, prin soțul

contestatoarei.

Potrivit art. 122 alin. (2) din

Legea nr. 128/1997, cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea

deciziei se fac în cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii

,consemnată în condica de inspecții sau la registratura generală a unității

școlare. Prin urmare, înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data

constatării abaterii, trebuie efectuată întreaga procedură de sancționare

disciplinară, așa cum aceasta este reglementată la titul VI din Legea nr.

128/1997. Nerespectarea acestui termen imperativ are drept consecință nulitatea

întregii proceduri de sancționare disciplinară, inclusiv a deciziei de

sancționare.

Așa cum s-a arătat mai sus, în cauza

de față, constatarea abaterii a avut loc la data de 14 septembrie 2000, iar

decizia de sancționare a fost emisă la data de 14 noiembrie 2000 și comunicată

contestatoarei la data de 15 decembrie 2000, cu depășirea termenului de 30 de

zile prevăzut de lege. Mai mult, decizia de sancționare nu menționează dacă s-a

avut în vedere trecerea contestatoarei într-o funcție inferioară sau la o altă

muncă, ceea ce înseamnă că aceasta urma să părăsească unitatea școlară, deși la

acea dată se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind incidente astfel și

dispozițiile art. 146 C. muncii, precum și cele ale contractului colectiv de

muncă, dispoziții legale ce au în vedere rațiuni de ordin social.

Față de cele arătate, analizarea

ultimului motiv de recurs, nu prezintă relevanță pentru soluționarea corectă a

cauzei deduse judecății cu atât mai mult, cu cât organele de cercetare au

dispus neînceperea urmăririi penale.

Așadar, motivele de recurs se

dovedesc a fi nefondate.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Grupul

Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, orașul Mioveni, județul

Argeș, împotriva sentinței civile nr. 95/F/C din 10 octombrie 2002 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2003.