ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 4 iunie 2002,

reclamanta B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației

și Cercetării ,Colegiul Central de Disciplină, anularea hotărârii nr. 12 din 24

aprilie 2002 emisă de pârât.

În

motivarea cererii se arată că, prin decizia nr. 516/2001 a Inspectoratului

Școlar Județean Argeș, s-a dispus sancționarea reclamantei în condițiile art. 116

lit. e) din Legea nr. 128/ 1997. Contestația formulată a fost admisă de pârât

numai în parte, prin actul contestat, în sensul că s-a înlăturat sancțiunea

aplicată, dar s-a respins cererea de reintegrare în funcția de director al

Școlii cu clasele I–VIII Căldăraru și prelungirea contractului de management

educațional. Respingerea acestui capăt de cerere este nejustificată, de vreme

ce faptele imputate sunt nereale și calificativul  primit a fost „foarte bine”.

Soluționând

conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Argeș și Curtea de Apel

Pitești în soluționarea cauzei, Curtea Supremă de Justiție, secția de

contencios administrativ a stabilit, prin decizia nr.  633 din 14 februarie

2003, că judecarea în primă instanță a pricinii este de competența Curții de

Apel Pitești.

Judecând

în primă instanță cauza, Curtea de Apel Piteștii, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 103/F-C din 28 mai 2003, a respins

acțiunea reclamantei.

Pentru

a se hotărî astfel, s-a reținut că evaluarea activității manageriale și

oportunitatea prelungirii acesteia în favoarea reclamantei sunt, potrivit legii

speciale, Legea nr. 128/1997, atribute ale organelor expres menționate de lege,

instanța neputându-se subroga acestora și neputându-le cenzura măsurile.

Împotriva

sentinței a declarat recurs, reclamanta care a solicitat, în temeiul

prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 8,9 și 10 C. proc. civ., casarea acestei

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vedere analizării fondului

acțiunii.

Într-un

prim motiv de casare, recurenta a susținut că, întrucât prima instanță nu a

„intrat în dezbateri pe fond”, a încălcat hotărârea instanței supreme

pronunțată în regulatorul de competență, care îi atribuia competența de

soluționare a prezentei pricini.

În al

doilea motiv de recurs, se critică o pretinsă susținere a intimatului-pârât din

întâmpinare, referitoare la extinderea „imparțialității și independenței”

Colegiului Central de Disciplină, care nu face parte din sistemul justiției, ci

se supune acestuia.

Recurenta

consideră, de asemenea, că pronunțarea instanței asupra evaluărilor

Ministerului Educației și Cercetării nu reprezintă o imixtiune în atribuțiile

acestuia, fiind necesară tocmai ca o analiză ulterioară a legalității și

temeiniciei unei destituiri, așa cum s-a și avut în vedere prin decizia care a

stabilit instanța competentă să judece cauza.

Ultimul

argument adus de recurentă în susținerea cererii sale privește necesitatea

introducerii în cauză a Inspectoratului Școlar Județean Argeș și a anulării

deciziei de destituire a sa pentru utilizarea improprie a unor termeni care nu

sunt prevăzuți în lege.

Criticile

formulate sunt neîntemeiate.

Instanța

de fond nu a încălcat dispozițiile regulatorului de competență, întrucât nu s-a

dezinvestit, ci a soluționat cauza în sensul respingerii acțiunii.

În ceea

ce privește Colegiul Central de Disciplină, acesta nu are personalitate

juridică, normele privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile

sale fiind reglementate de Regulamentrul aprobat prin Ordinul M.E.C. nr. 4141

din 18 iulie 2001, elaborat în temeiul art. 121 din Legea nr. 128/1997 privind

Statutul personalului didactic.

Prin

emiterea actului administrativ atacat, Colegiul Central de Disciplină nu și-a

depășit atribuțiile și nici nu și-a „extins imparțialitatea și independența” până

la separarea totală de M.E.C., acesta limitându-se să soluționeze conform

prevederilor art. 122(2) din Legea nr. 128/1997 contestația formulată de

recurenta-reclamantă și pe baza analizei dovezilor administrate și a

susținerilor în contradictoriu ale părților.

Astfel,

s-a admis în parte acea contestație, în sensul că s-a stabilit că faptele

imputate contestatoarei și care au stat la baza emiterii deciziei de

sancționare, nu întrunesc elementele constituitive ale abaterii disciplinare,

ci reprezintă deficiențe în activitatea managerială, motiv pentru care s-a

repins capătul de cerere referitor la reintegrarea în funcția de conducere și

la prelungirea contractului de management educațional.

Pe bună

dreptate, instanța fondului a stabilit că nu poate interveni în modificarea

acestei măsuri fără a încălca atribuțiile organului stabilit de lege în acest

scop.

În

conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990, o atare intervenție ar depăși

limitele cenzurii de legalitate a actului administrativ și ar excede soluțiilor

judecătorești prevăzute de art. 11 din Legea nr.29/ 1990.

Evaluarea

activității manageriale a recurentei și oportunitatea prelungirii acestei

activități constituie un atribut exclusiv al organelor expres menționate și în

condițiile enunțate de art. 21 din Legea nr.128/ 1997, acestea neputând fi

cenzurate de către instanța de contencios administrativ decât în măsura în care

încalcă sau depășesc limitele legii.

Având

în vedere că recurenta nu a putut invoca și proba încălcarea vreunei norme

legale sau a vreunui drept legitim și acest al treilea motiv de casare se

vădește neîntemeiat.

În

raport cu ultimul motiv de recurs, trebuie menționat că nu era necesară

introducerea în cauză și a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, deoarece, pe

de o parte, obiect al acțiunii îl constituia anularea unui act emis de o altă

autoritate, care a fost chemată în judecată, iar pe de altă parte, oricum

hotărârea pronunțată îi este opozabilă și acestuia ca fiind emitent al actului

cenzurat prin hotărârea atacată a Colegiului Central de Disciplină.

În

considerarea tuturor celor expuse, hotărârea atacată este legală și temeinică

și, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

Curtea urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva sentinței civile nr.103/F-C din

28 mai 2003 a Curții de Apel Pitești , secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.