ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 4 iunie 2002, reclamanta B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării ,Colegiul Central de Disciplină, anularea hotărârii nr. 12 din 24 aprilie 2002 emisă de pârât. În motivarea cererii se arată că, prin decizia nr. 516/2001 a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, s-a dispus sancționarea reclamantei în condițiile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/ 1997. Contestația formulată a fost admisă de pârât numai în parte, prin actul contestat, în sensul că s-a înlăturat sancțiunea aplicată, dar s-a respins cererea de reintegrare în funcția de director al Școlii cu clasele I–VIII Căldăraru și prelungirea contractului de management educațional.

Respingerea acestui capăt de cerere este nejustificată, de vreme ce faptele imputate sunt nereale și calificativul primit a fost „foarte bine”. Soluționând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești în soluționarea cauzei, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ a stabilit, prin decizia nr. 633 din 14 februarie 2003, că judecarea în primă instanță a pricinii este de competența Curții de Apel Pitești. Judecând în primă instanță cauza, Curtea de Apel Piteștii, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 103/F-C din 28 mai 2003, a respins acțiunea reclamantei. Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut că evaluarea activității manageriale și oportunitatea prelungirii acesteia în favoarea reclamantei sunt, potrivit legii speciale, Legea nr. 128/1997, atribute ale organelor expres menționate de lege, instanța neputându-se subroga acestora și neputându-le cenzura măsurile.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta care a solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 8,9 și 10 C. proc. civ., casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vedere analizării fondului acțiunii. Într-un prim motiv de casare, recurenta a susținut că, întrucât prima instanță nu a „intrat în dezbateri pe fond”, a încălcat hotărârea instanței supreme pronunțată în regulatorul de competență, care îi atribuia competența de soluționare a prezentei pricini. În al doilea motiv de recurs, se critică o pretinsă susținere a intimatului-pârât din întâmpinare, referitoare la extinderea „imparțialității și independenței” Colegiului Central de Disciplină, care nu face parte din sistemul justiției, ci se supune acestuia.

Recurenta consideră, de asemenea, că pronunțarea instanței asupra evaluărilor Ministerului Educației și Cercetării nu reprezintă o imixtiune în atribuțiile acestuia, fiind necesară tocmai ca o analiză ulterioară a legalității și temeiniciei unei destituiri, așa cum s-a și avut în vedere prin decizia care a stabilit instanța competentă să judece cauza. Ultimul argument adus de recurentă în susținerea cererii sale privește necesitatea introducerii în cauză a Inspectoratului Școlar Județean Argeș și a anulării deciziei de destituire a sa pentru utilizarea improprie a unor termeni care nu sunt prevăzuți în lege. Criticile formulate sunt neîntemeiate. Instanța de fond nu a încălcat dispozițiile regulatorului de competență, întrucât nu s-a dezinvestit, ci a soluționat cauza în sensul respingerii acțiunii.

În ceea ce privește Colegiul Central de Disciplină, acesta nu are personalitate juridică, normele privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile sale fiind reglementate de Regulamentrul aprobat prin Ordinul M.E.C. nr. 4141 din 18 iulie 2001, elaborat în temeiul art. 121 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Prin emiterea actului administrativ atacat, Colegiul Central de Disciplină nu și-a depășit atribuțiile și nici nu și-a „extins imparțialitatea și independența” până la separarea totală de M.E.C., acesta limitându-se să soluționeze conform prevederilor art. 122(2) din Legea nr. 128/1997 contestația formulată de recurenta-reclamantă și pe baza analizei dovezilor administrate și a susținerilor în contradictoriu ale părților.

Astfel, s-a admis în parte acea contestație, în sensul că s-a stabilit că faptele imputate contestatoarei și care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare, nu întrunesc elementele constituitive ale abaterii disciplinare, ci reprezintă deficiențe în activitatea managerială, motiv pentru care s-a repins capătul de cerere referitor la reintegrarea în funcția de conducere și la prelungirea contractului de management educațional. Pe bună dreptate, instanța fondului a stabilit că nu poate interveni în modificarea acestei măsuri fără a încălca atribuțiile organului stabilit de lege în acest scop.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990, o atare intervenție ar depăși limitele cenzurii de legalitate a actului administrativ și ar excede soluțiilor judecătorești prevăzute de art. 11 din Legea nr.29/ 1990. Evaluarea activității manageriale a recurentei și oportunitatea prelungirii acestei activități constituie un atribut exclusiv al organelor expres menționate și în condițiile enunțate de art. 21 din Legea nr.128/ 1997, acestea neputând fi cenzurate de către instanța de contencios administrativ decât în măsura în care încalcă sau depășesc limitele legii. Având în vedere că recurenta nu a putut invoca și proba încălcarea vreunei norme legale sau a vreunui drept legitim și acest al treilea motiv de casare se vădește neîntemeiat.

În raport cu ultimul motiv de recurs, trebuie menționat că nu era necesară introducerea în cauză și a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, deoarece, pe de o parte, obiect al acțiunii îl constituia anularea unui act emis de o altă autoritate, care a fost chemată în judecată, iar pe de altă parte, oricum hotărârea pronunțată îi este opozabilă și acestuia ca fiind emitent al actului cenzurat prin hotărârea atacată a Colegiului Central de Disciplină. În considerarea tuturor celor expuse, hotărârea atacată este legală și temeinică și, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva sentinței civile nr.103/F-C din 28 mai 2003 a Curții de Apel Pitești , secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.