ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4931/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.I., suspendarea executării Ordinului nr. 3873 din 6 mai 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional și revenirea reclamantului din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Argeș, la catedra școlară rezervată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că măsura dispusă prin ordinul în discuție încalcă prevederile art. 20 și art. 44 din Constituție, art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 1 paragr.

1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și legislația comunitară și a fost luată în scopul politizării serviciilor deconcentrate. Cu privire la condiția pagubei iminente reclamantul a arătat că suportă prejudicii morale și materiale, determinate de neprimirea drepturilor salariale ce i se cuveneau în calitate de inspector școlar. Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100/ F-CONT din 24 iunie 2009, a admis cererea și a dispus suspendarea executării ordinului nr. 3873/2009 emis de pârât. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, întrucât, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și a unei pagube iminente.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.E.C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurentul susține că suspendarea actului administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă. Susține recurentul că prima instanță nu a motivat care sunt împrejurările legate de existența unui prejudiciu material și viitor, dar previzibil cu evidență, sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public pentru a fi vorba de o pagubă iminentă prevăzută de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ.

Se arată că în mod greșit s-a reținut că paguba iminentă constă în faptul că reclamantul este privat de drepturile materiale conferite de funcția din care a fost înlăturat, deși legiuitorul a avut în vedere atunci când a reglementat instituția juridică a suspendării unui act administrativ protejarea instituției publice, instituție care în speță nu este prejudiciată în nici un fel. O altă critică formulată de recurent vizează motivarea condiției cazului bine justificat, susținând că prima instanță s-ar fi substituit Curții Constituționale, singura instanță din România care poate să decidă cu privire la constituționalitatea unui act și că în mod greșit instanța de fond face referire la o decizie a Curții Constituționale, respectiv - Decizia nr. 710/2009, care declară ca neconstituțional un proiect de lege de modificare a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.

Prin întâmpinare, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, și în concordanță cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată. Arată intimatul-reclamant că susținerile recurentului nu au în vedere motivarea integrală a soluției primei instanțe, fiind astfel, nefondate. Recursul este nefondat. Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurent și examinând examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă. În speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. Cât privește cazul bine justificat motivele invocate de recurent sunt nefondate. În cauza de față, prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 3873 emis la 6 martie 2009 de M.E.C.I. s-a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat în calitate de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Argeș și revenirea la catedra rezervată.

Actul administrativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice. Nu se poate reține că prin motivarea împrejurărilor de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, prima instanță, s-ar fi substituit Curții Constituționale. În cererea de suspendare a executării ordinului menționat, reclamantul a invocat o serie de neregularități a unor acte administrative ce au generat mai multor litigii prin care pârâtul a încercat să-l înlăture din funcția de inspector, precum și argumente ce țin de neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, de neconformitatea acesteia cu legislația comunitară în domeniu.

S-a reținut totuși că ordonanța ce a stat la baza emiterii actului administrativ are același conținut cu proiectul de lege ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 710/2009 a Curții Constituționale și ca, toate aceste aspecte, coroborare, creează o îndoială serioasă asupra legalității emiterii ordinului de demitere din funcția de inspector general. În cauză se constată că în mod corect prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Cât privește noțiunea de pagubă iminentă, se reține că, în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere atât sensul clasic de prejudiciu efectiv cât și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz, a unui serviciu public. Se înțelege că într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba. În cauză, reclamantul a invocat un drept subiectiv legal prin actul administrativ atacat, susținând că înregistrează pagube materiale constant ca urmare a lipsirii de drepturile salariale, relevând și alte aspecte în cererea de chemare în judecată privind această condiție a suspendării executării actului administrativ și nu faptul că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul instituției publice.

Astfel, paguba iminentă astfel cum e definită de lege, presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatului-reclamant care în decurs de 2 ani este la al patrulea ordin de demitere din funcția deținută.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul M.E.C.I., a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.E.C.I. împotriva sentinței civile nr. 100/ F-CONT din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2009.