ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 aprilie 2008,

reclamantul B.I.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie

2007 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, ordin prin

care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a destituirii din funcția de

conducere, îndrumare și control, respectiv din funcția de inspector școlar

general la I.Ș.J. Argeș în baza ar.116 lit. e) din Legea nr. 128/1997,

republicată.

Reclamantul a contestat

sancțiunea disciplinară aplicată pentru săvârșirea de abateri disciplinare,

motivând că prezumtivele abateri au fost cercetate de către o comisie a cărei

componență nu îndeplinea cerințele prevăzute de art. 119 alin. (2) din Legea nr.

128/1997, în sensul de a fi constituită din cadre didactice cu funcție

didactică cel puțin egală cu aceea a persoanei cercetate.

Referitor la abaterea

disciplinară reținută în sarcina sa cu privire la delegarea efectuată pentru

funcția de director la Școala generală din comuna Bogați, județul Argeș,

reclamantul a arătat că a respectat dispozițiile legale în materie, iar comisia

nu a precizat care a fost textul de lege încălcat, nici cu ocazia audierii sale

în cadrul cercetării prealabile.

În privința celorlalte două

abateri disciplinare, reclamantul a susținut că a fost greșit reținută

vinovăția sa pentru disfuncționalitățile constatate în cadrul I.Ș.J. Argeș,

deși acestea s-au datorat celorlalți inspectori școlari, inclusiv inspectoarei

generale adjuncte, care a fost de altfel sancționată cu „observație scrisă”.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 106/F-C

din 16 iulie 2008, prin care a admis acțiunea și a dispus anularea Ordinului nr.

2465 din 23 octombrie 2007 emis de Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului.

Instanța de fond a reținut

că este întemeiată susținerea din acțiune privind compunerea nelegală a

comisiei de cercetare a abaterilor disciplinare, deoarece doi dintre membrii

comisiei nu aveau funcții didactice cel puțin egale cu funcția persoanei

cercetate, dar a considerat că pentru această încălcare a dispozițiilor art. 119

alin. (2) din Legea nr. 128/1997 republicată nu se impune anularea ordinului

emis de pârât, în condițiile în care legea respectivă nu a prevăzut sancțiunea

nulității într-un asemenea caz.

Pe fondul cauzei, s-a

apreciat că sunt întemeiate apărările reclamantului și că abaterile

disciplinare reținute ca temei pentru sancționarea disciplinară a acestuia nu

constituie fapte grave, de natură să conducă la aplicarea ultimei sancțiuni de

pe scara ierarhică prevăzută de art. 116 din Legea nr. 128/1997, republicată,

în raport de importanța lor.

Astfel, în privința primei

abateri disciplinare avute în vedere pentru sancționarea reclamantului, s-a

reținut că delegarea efectuată pentru funcția de director al Școlii generale

din comuna Bogați a fost conformă prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 128/1997,

republicată, iar comisia de cercetare disciplinară nu a indicat dispozițiile

legale care ar fi fost încălcate prin delegarea realizată fără avizul sau

aprobarea Consiliului de Administrație al I.Ș.J. Argeș.

Pentru cea de-a doua abatere

disciplinară reținută în actul de sancționare, instanța de fond a considerat că

autoritatea pârâtă nu a argumentat în ce au constat prejudiciul de imagine și

managementul defectuos al inspectorului școlar general și cum ar fi putut

împiedica aceasta apariția articolelor de presă, care însă se referă și la ceilalți

inspectori școlari și nu vizează numai persoana sa.

Instanța de fond a apreciat

că reclamantul nu se face vinovat nici de cea de-a treia abatere disciplinară

menționată de comisia de cercetare disciplinară, cu motivarea că aceasta nu are

legătură cu indicatorii de performanță înscriși în fișa standard de evaluare

anuală și nici cu situația de fapt care a determinat sancționarea inspectorului

general adjunct. De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamantul a

exercitat corect atribuțiile legale de acordare a calificativelor, care au fost

de altfel validate de Consiliul de Administrație al inspectoratului în ședința

din 24 august 2007.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului,

solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de recurs a

fost invocată necompetența materială a instanței de contencios administrativ și

au fost indicate dispozițiile ar.2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ., potrivit

cărora competența soluționării litigiului având ca obiect anularea unei

sancțiuni disciplinare aparține tribunalului, secția de litigii de muncă.

Pe fondul cauzei, recurentul

a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a prevederilor

legale și a indicat ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că a fost

greșit reținută de instanța de fond încălcarea prevederilor art. 119 alin. (2)

din Legea nr. 128/1997, republicată, în privința componenței comisiei de

cercetare, deși membrii acesteia aveau funcțiile didactice necesare pentru

cercetarea disciplinară a intimatului.

În privința faptelor

sancționate ca abateri disciplinare, recurentul a arătat că instanța de fond

s-a substituit comisiei de cercetare disciplinară, pronunțând o hotărâre cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și fără examinarea tuturor

probelor administrate în cauză.

Pentru prima abatere

disciplinară, recurentul a susținut că instanța de fond s-a pronunțat nelegal

și asupra legalității numirii cu delegație a directorului de la Școala cu

clasele I - VIII din comuna Bogați în perioada 1 septembrie 2006 - 1 septembrie

2007, deși nu a fost sesizată în acest sens, iar din cercetarea efectuată a

rezultat că intimatul a dispus numirea respectivă fără avizul obligatoriu al Consiliului

de administrație al I.Ș.J. Argeș, încălcând astfel prevederile art. 142 lit. g)

din Legea nr. 84/1995, ale art. 5 din O.M.E.C. nr. 3142/2006 și ale

contractului de management educațional semnat în calitate de inspector școlar

general.

Referitor la cea de-a doua

abatere disciplinară, s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că

atât în ordinul contestat, cât și în sesizarea care a stat la baza sancționării

disciplinare, s-a menționat una dintre cele mai grave disfuncționalități

constatate și anume, omisiunea de a comunica inspectorului școlar general adjunct

toate rapoartele de activitate înainte de a se vota calificativele acordate

inspectorilor școlari.

În privința celei de a treia

abateri disciplinare, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat

greșit situația de fapt și prevederile art. 18 din Metodologia privind mișcarea

personalului didactic de predare și pregătire, instruire practică din

învățământul preuniversitar, aprobată prin O.M.E.C. nr. 5602/2006. Din acest

punct de vedere, s-a susținut că este greșită concluzia instanței de fond

privind respectarea contractului de management educațional, întrucât intimatul

poartă răspunderea pentru aspectele sesizate la Comisia din Centrul de Examen nr.

4 de la Liceul I.B. din Pitești, așa după cum rezultă și din adresa

Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 30462 bis din 16 mai 2007

depusă la dosarul cauzei.

Recurentul a criticat și

considerentele hotărârii atacate privind efectuarea cercetării disciplinare a

intimatului anterior finalizării unui alt litigiu având ca obiect anularea

calificativului „nesatisfăcător” acordat în urma evaluării activității

manageriale, învederând că evaluarea s-a realizat în conformitate cu

prevederile Legii nr. 128/1997 și ale O.M.E.C. nr. 1223/2007.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente.

Cererea de chemare în

judecată a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie 2007

emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru aplicarea

sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția de conducere, îndrumare și

control, prevăzută de art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic, republicată.

Instanța de contencios

administrativ a fost legal sesizată să se pronunțe asupra legalității unui act

administrativ și nu cu privire la încetarea raporturilor de muncă ale

intimatului-reclamant, cum neîntemeiat s-a susținut în recurs.

Din acest motiv, se va respinge

ca nefondată susținerea recurentului privind încălcarea normelor de competență

materială, constatându-se că pricina a fost corect judecată pe calea

contenciosului administrativ și nu erau aplicabile regulile de competență

materială pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Critica adusă de recurent

considerentelor din hotărârea atacată privind încălcarea prevederilor art. 119 alin.

(2) din Legea nr. 128/1997, republicată, referitoare la funcțiile didactice ale

membrilor comisiei de cercetare va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât

instanța de fond a constatat corect că acest motiv de nelegalitate nu este de

natură să determine anularea ordinului dedus judecății, deoarece legea

susmenționată nu prevede o asemenea sancțiune.

Motivele de recurs formulate

pe fondul pricinii sunt de asemenea nefondate, constatându-se că instanța de

fond a interpretat corect probele administrate și dispozițiile legale incidente

în cauză, exercitând controlul judecătoresc al actului administrativ în

limitele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, fără a depăși

atribuțiile conferite prin lege autorității judecătorești.

În privința tuturor faptelor

reținute de comisia de cercetare ca reprezentând abateri disciplinare, instanța

de fond a avut în vedere situația de fapt concretă, în raport de care a

apreciat întemeiat că nu poate fi stabilită răspunderea disciplinară a intimatului-reclamant,

prin aplicarea celei mai grave sancțiuni, aceea a destituirii din funcția de

conducere, îndrumare și control.

Astfel, în privința numirii

cu delegație a directorului la Școala generală cu clasele I – VIII comuna

Bogați, Județul Argeș, instanța de fond a constatat corect că

intimatul-reclamant a respectat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 128/1997,

republicată, având dreptul de a face numiri cu delegație sau prin detașare, pe

o perioadă de cel mult un an școlar, în cazul neocupării funcțiilor de director

și de director adjunct prin concurs.

Apărarea recurentului-pârât

privind efectuarea numirii respective fără avizul Consiliului de Administrație al

I.Ș.J. Argeș a fost justificat respinsă în condițiile în care Legea nr. 128/1997

nu prevede obligația avizării numirii și în care, s-a dovedit totuși obținerea

acestui aviz în ședința consiliului de administrație din 5 iunie 2006, ca urmare

a faptului că postul de director nu a fost ocupat prin concurs.

Susținerile din recurs

privind dovedirea celei de-a doua abateri disciplinare reținute în actul de

sancționare sunt neîntemeiate și în consecință, s-a stabilit corect de instanța

de fond că intimatul-reclamant nu este vinovat de prejudicierea imaginii I.Ș.J.

Argeș prin existența unor disfuncționalității de coordonare și cooperare la

nivelul inspectoratului.

Din probele administrate în

cauză a rezultat existența unor neînțelegeri la nivelul conducerii

inspectoratului, dar instanța de fond a stabilit judicios că exprimarea lor în

spațiul public nu a fost consecința activității intimatului-reclamant și deci

nu se poate reține răspunderea disciplinară a acestuia, pentru situația creată

și pentru prejudicierea imaginii inspectoratului.

În privința celei de-a treia

abateri disciplinare constatate în actul de sancționare a

intimatului-reclamant, se dovedesc a fi de asemenea nefondate criticile

formulate în recurs, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru

antrenarea răspunderii disciplinare a inspectorului școlar general în legătură

cu evaluările și calificativele acordate inspectorilor de specialitate.

Instanța de fond a constatat

corect că nici pentru această ultimă faptă nu poate fi reținută vinovăția

intimatului-reclamant, deoarece validarea calificativelor este în competența

consiliului de administrație al inspectoratului județean, care de altfel și-a

exercitat această atribuție și în ședința din 24 august 2007 a confirmat fără

obiecțiuni calificativele propuse inclusiv cel acordat inspectorului de

management.

Susținerile din recurs

privind respectarea procedurii legale de evaluare a activității desfășurate de

intimatul-reclamant vor fi respinse ca fiind lipsite de relevanță în prezentul

litigiu, având ca obiect anularea unei sancțiuni disciplinare și nu anularea

evaluării activității manageriale.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței civile nr. 106/FC din

16 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2009.