ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I.G.
a solicitat în contradictoriu cu M.E.C. - D.G.M.R.U., suspendarea actului
administrativ „adresa din 15 iunie 2007, prin care pârâtul i-a adus la
cunoștință rezultatul evaluării activității manageriale desfășurate în funcția
de inspector general la I.Ș.J. Argeș în perioada 01 septembrie 2006 - 07 iunie 2007,
evaluare în urma căreia i-au fost acordate 67,80 puncte, corespunzător
calificativului „nesatisfăcător".
În
motivarea cererii, reclamantul arată că în baza unor „pretinse
disfuncționalități constatate în activitatea I.S.J. Argeș" i-a fost
evaluată activitatea managerială în cursul anului școlar respectiv, în data de 7
- 8 iunie 2007 și nu la finele acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, M.E.C.T. a invocat excepțiile privind
inadmisibilitatea cererii motivat de faptul că adresa atacată nu are caracterul
unui act administrativ și a prematurității cererii întrucât reclamantul nu a
urmat procedura prevăzută de art. 5 din Ordinul M.E.C.T nr. 1223/2007,
respectiv formularea unei contestații la calificativul acordat, la C.S.S.Î.P., în termen de 5 zile de la comunicare.
Prin sentința nr. 73/ F/ C din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel
pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins
excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii și a admis cererea de
suspendare formulată de reclamantul B.I.G. privind actul administrativ „adresa
din 15 iunie 2007" și, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a suspendat
efectele adresei până la pronunțarea Instanței de Fond.
Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut, în ceea ce privește
excepțiile inadmisibilității și prematurității cererii, că prin adresa din 15
iunie 2007, pârâtul a comunicat reclamantului în conformitate cu prevederile
Ordinului M.E.C.T. nr. 1223/2007, rezultatul evaluării activității manageriale
desfășurate în funcția de inspector școlar general la I.Ș.J. Argeș în perioada 1 septembrie 2006 - 7 iunie 2007, respectiv acordarea
calificativului „nesatisfăcător", ca urmare a întrunirii unui punctaj de
67,80 puncte.
A constatat prima Instanță că nu pot fi reținute concluziile pârâtului,
în sensul că această adresă nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi
juridice, deoarece rezultatul evaluării constituie criteriul principal în baza
căruia reclamantului i s-a emis ordinul privind eliberarea din funcție, cu
numărul 1558 din data 20 iulie 2007 dar și fundamentul generator de multiple consecințe
juridice, printre care : stabilirea drepturilor salariale, inclusiv a
salariului de merit, promovarea și accesul la programele de perfecționare,
înscrierea la concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere.
Pe de altă parte, caracterul de act administrativ distinct al adresei
reiese chiar din posibilitatea contestării separate, în termen de 5 zile de la
comunicare, conform art. 5 din Ordinul M.E.C.T nr. 1223/2007, Instanța de Fond
considerând nerelevant sub acest aspect faptul că această adresă este emisă
doar de un compartiment din cadrul ministerului.
În
ceea ce privește excepția prematurității, prima Instanță a constat-o ca rămasă
fără obiect, având în vedere că la data pronunțării prezentei sentințe, la
dosarul cauzei exista depus răspunsul M.E.C.T. la contestația reclamantului,
respectiv adresa din 18 iulie 2007.
Asupra
cererii de suspendare, Instanța de Fond a reținut că este îndeplinită condiția
„cazului bine justificat" având în vedere că prin sentința nr. 71/ F/ C
din 8 august 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus suspendarea
Ordinului M.E.C.T. nr. 1558 din 20 iulie 2007, privind eliberarea reclamantului
din funcție, emițându-se judecăți de valoare atât asupra legalității aparente a
acestui ordin, cât și a modalității în care s-a efectuat evaluarea, obiect al
prezentei cereri de suspendare, care a avut drept consecință demiterea.
A
concluzionat Curtea de Apel Pitești în sensul că dacă reclamantul își poate
continua activitatea de Inspector general, în paralel cu menținerea efectelor
juridice ale adresei prin care i s-a comunicat calificativul
„nesatisfăcător" ar constitui o contradicție în termeni.
Privitor
la condiția existenței unei pagube iminente ce se încearcă a fi prevenită, s-a
apreciat că aceasta este de asemenea întrunită, având în vedere consecințele
ireparabile ce s-ar putea produce în măsura în care reclamantul, revenit
inspector general, ca efect al sentinței nr. 71/ F/ C din 8 august 2007,
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, ar continua să-și exercite funcția, având
acordat un calificativ „nesatisfăcător", al cărui efect ar intra în
conflict cu standardele profesionale și morale impuse de o astfel de funcție.
A concluzionat Instanța de Fond că rezultatul aplicării imediate a
calificativului contestat ar produce nu doar reclamantului, ci și imaginii
sistemului de învățământ în ansamblu, daune serioase.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.,
criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât Instanța de Fond a pronunțat-o
cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a precizat în motivele de recurs că nu au fost respectate prevederile art.
14 din Legea nr. 554/2004 care definesc condițiile în care se poate acorda
suspendarea de către instanță a executării unui act administrativ, în speță
nefiind vorba despre un caz bine justificat și o pagubă iminentă.
De asemenea, s-a mai criticat hotărârea judecătorească că adresa în litigiu
nu este un act administrativ în înțelesul legii în sensul că nu dă naștere, nu
modifică sau stinge raporturi juridice.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și cererea de recurs în raport de
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și
Justiție, constată următoarele:
Instanța Curții de Apel a respins excepțiile invocate de pârât respectiv
inadmisibilitatea acțiunii și prematuritatea acesteia cu corecta motivare că
adresa în litigiu care comunică rezultatul evaluării, rezultat care a stat la
baza emiterii Ordinului privind eliberarea din funcție a intimatului - reclamant,
este act administrativ distinct prin conținutul ei și efectele juridice
produse, ea putând fi contestată ca orice act administrativ în termenul
prevăzut de art. 5 din Ordinul M.E.C.T. nr. 1223/2007.
Prin urmare corect Curtea de Apel a respins această excepție ca
neîntemeiată.
Referitor la excepția prematurității acțiunii, de asemenea prima Instanță
a statuat legal faptul că a rămas fără obiect avându-se în vedere faptul că la
data pronunțării acestei sentințe recurate, la dosarul cauzei se află depus un
răspuns din partea M.E.C.T. la contestația reclamantului - intimat, respectiv
adresa 18 iulie 2007.
Referitor la fondul cererii de suspendare formulată pe dispozițiile art.
14 din Legea nr. 554/2004, corect a fost admisă de Instanța de Fond având în
vedere că fără putință de tăgadă, intimatul - reclamant a dovedit cazul bine
justificat și paguba iminentă, condiții esențiale fără de care dispozițiile mai
sus enunțate ar fi golite de conținut.
Astfel, prin sentința nr. 83/ F/ C din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, s-a anulat chiar actul administrativ privitor la comunicarea rezultatului
evaluării pentru perioada 1 septembrie 2006 - 7 iunie 2007 și a calificativului
„nesatisfăcător”.
Prin urmare, cazul bine justificat este pe deplin demonstrat atâta vreme
cât, chiar prin hotărâre judecătorească s-a statuat nelegalitatea actului a
cărei executare s-a solicitat a fi suspendată.
Referitor la paguba iminentă, și această condiție a fost îndeplinită de
intimatul - reclamant, care a demonstrat cu actele depuse prejudiciul imediat,
respectiv pierderea drepturilor salariale.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție
apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.E.C.T., conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de M.E.C.T., împotriva sentinței nr. 73/ F/ C din 3 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 24 ianuarie 2008.